Reactiile in familie la finalul Sarbatorilor de iarna
Reactiile in familie la finalul Sarbatorilor de iarna

Finalul Sarbatorilor de iarna este un moment la care nu vrem sa ne gandim si de care, de regula, incercam sa trecem cat mai repede. Insa noi credem ca acest final ar trebui sa fie interiorizat de toti membrii familiei impreuna. La Meditatii pentru parinti iti spunem mai multe despre cum sa gestionezi incheierea perioadei … Continuă lectura „Reactiile in familie la finalul Sarbatorilor de iarna”

Iti vine greu sa strangi bradul de Craciun? Iata motivul

S-a dus Craciunul, s-a dus Revelionul, iar unii dintre noi tot avem bradul de Craciun in casa. Exista un motiv foarte simplu pentru care inca nu ne vine cheful de strans si pentru care nici nu prea vrem sa ne implicam copiii in aceasta activitate. Despre acest motiv vorbim acum, la Meditatii pentru parinti. „Este … Continuă lectura „Iti vine greu sa strangi bradul de Craciun? Iata motivul”

Idei de jocuri in casa iarna
Idei de jocuri in casa iarna

Pentru ca iarna ne tine inauntru mai mult decat ne-am dori si pentru ca este o perioada in care avem ocazia sa petrecem mai mult timp alaturi de cei dragi, am zis ca este un moment bun sa impartasim cu tine cateva idei de jocuri in casa. Descopera-le acum, la Meditatii pentru parinti. Cand ne-am … Continuă lectura „Idei de jocuri in casa iarna”

Cum iti inveti copilul sa fie darnic
Cum iti inveti copilul sa fie darnic

Doar pentru ca ne apropiem de sfarsitul Sarbatorilor de iarna nu este motiv de a ne opri din a fi mai generosi si mai buni cu cei din jur. Acest moment, dupa ce piciul tau a simtit bucuria specifica Craciunului, este perfect pentru a-ti invata copilul sa fie darnic. Cum? Afla solutii la Meditatii pentru … Continuă lectura „Cum iti inveti copilul sa fie darnic”

Traditii de Anul Nou in familie
Traditii de Anul Nou in familie

Am putea sa iti vorbim despre clasicele traditii de Anul Nou, precum portofelul plin de bani pentru un an prosper sau dansul in aer liber pentru sanatate si noroc. Am putea, dar nu vom face asta. Pentru ca, la Meditatii pentru parinti, vrem sa iti vorbim despre un alt tip de traditii de Anul Nou, … Continuă lectura „Traditii de Anul Nou in familie”

Plimbari si jocuri de iarna chiar si fara zapada
Plimbari si jocuri de iarna chiar si fara zapada

Desi afara este frig, nu prea avem zapada de care sa ne bucuram. In acest caz, mai este o idee buna sa ii scoatem pe copii afara, la temperaturi destul de scazute? Si, daca iesim cu ei, ce fel de jocuri de iarna fara zapada exista? Afla raspunsurile, acum, la Meditatii pentru parinti. „E in … Continuă lectura „Plimbari si jocuri de iarna chiar si fara zapada”

Ce cadouri de Sarbatori sa oferi
Ce cadouri de Sarbatori sa oferi

Daca inca mai alergi dupa cadouri de Sarbatori pentru cei dragi, din familie sau prieteni, acorda-ti cateva minute pentru a te gandi ce vrei sa exprimi prin respectivele daruri. Asculta aceasta editie a emisiunii Meditatii pentru parinti si fa-ti mai usoara goana dupa cadouri. „Pentru mine, de exemplu, foarte pretioase sunt cadourile care nu-s facute … Continuă lectura „Ce cadouri de Sarbatori sa oferi”

Cum iti inveti copilul generozitatea de Craciun
Cum iti inveti copilul generozitatea de Craciun

Sa fim sinceri. Ne place sa primim daruri de Craciun. Iar cei mai bucurosi de cadouri si, in acelasi timp, cei mai rasfatati in aceasta perioada sunt, bineinteles, copiii. Dar la fel de important este si sa daruim. Hai sa ii invatam si pe cei mici generozitatea de Craciun. La Meditatii pentru parinti, iata cum. … Continuă lectura „Cum iti inveti copilul generozitatea de Craciun”

Craciunul: Intre traditii si shopping
Craciunul: Intre traditii si shopping

Cand vorbim despre aceste doua extreme, cea a traditiilor populare si cea a consumerismului, Craciunul este unul dintre cele mai dezbatute momente. Suntem invechiti pentru ca alegem sa pastram traditiile strabunilor? Suntem lipsiti de valori pentru ca alergam prin mall-uri dupa cadouri? Iata ce crede Profesorul de Joaca, la Meditatii pentru parinti. „Nu numai Craciunul … Continuă lectura „Craciunul: Intre traditii si shopping”

Iti lasi copiii sa participe la impodobirea bradului?
Iti lasi copiii sa participe la impodobirea bradului?

Pe de o parte, impodobirea bradului poate deveni una dintre traditiile in familia ta. Pe de alta parte, desi imaginea pare idilica, bradul ornat de cei mici va fi departe de perfectiune. Tu preferi sa faci singur bradul sau vrei sa iti lasi si prichindelul sa participe? La Meditatii pentru parinti iti spunem parerea noastra. … Continuă lectura „Iti lasi copiii sa participe la impodobirea bradului?”

Cand ii vorbesti copilului despre Mos Craciun si ce ii spui
Cand ii vorbesti copilului despre Mos Craciun si ce ii spui

Discutia despre Mos Craciun este una delicata si tocmai de aceea iti recomandam sa asculti urmatoarea emisiune fara copilul tau. Pana la urma, raspunsul la intrebarea daca Mos Craciun exista depinde de fiecare familie in parte. Insa noi, la Meditatii pentru parinti, iti oferim o alta perspectiva din care ii poti vorbi copilului tau. In … Continuă lectura „Cand ii vorbesti copilului despre Mos Craciun si ce ii spui”

Ce ii povestesti copilului despre Craciun
Ce ii povestesti copilului despre Craciun

Orice sarbatoare are in spate o poveste. Iar copiii iubesc povestile si se bucura foarte mult sa descopere legende si semnificatii. Insa sunt atat de multe povesti despre Craciun, incat poate nu mai stii de unde sa incepi. Iata ce propune Profesorul de Joaca, la Meditatii pentru parinti. „Sa gasesti un echilibru intre spiritul acesta … Continuă lectura „Ce ii povestesti copilului despre Craciun”

Exercitiu simplu de mindfulness pentru parinti si copii

Poate te gandesti ca, odata ce ai copil, nu mai ai timp de pierdut cu tot felul de concepte, precum mindfulness. Insa aceasta practica poate fi extrem de utila pentru inteligenta emotionala, atat in ceea ce te priveste pe tine, cat si pentru copilul tau. La Meditatii pentru parinti, iti spunem mai multe despre acest … Continuă lectura „Exercitiu simplu de mindfulness pentru parinti si copii”

Despre emotii: Ce este mandria
Despre emotii: Ce este mandria

Se spune ca mandria este un pacat, insa orice om cu o inteligenta emotionala are nevoie si de o doza de mandrie. Aceasta emotie este esentiala pentru dezvoltarea copilului. La Meditatii pentru parinti, iti vorbim despre ce este mandria si cum il poate ajuta pe prichindelul tau. „Ne ajuta sa ne celebram succesele, sa intarim … Continuă lectura „Despre emotii: Ce este mandria”

Diferentele intre sentimentul de vinovatie si cel de rusine
Diferentele intre sentimentul de vinovatie si cel de rusine

Vinovatia, ca multe alte emotii mai complexe, se invata. Insa, pentru a-ti invata copilul sa ii para rau pentru o greseala, este nevoie sa ii povestesti despre sentimentul de vinovatie. Cum faci asta? Iti spunem acum, la Meditatii pentru parinti. In primul rand, este nevoie sa intelegi diferentele intre sentimentul de vinovatie si cel de rusine. … Continuă lectura „Diferentele intre sentimentul de vinovatie si cel de rusine”

Despre emotii: Ce este curajul
Despre emotii: Ce este curajul

Orice parinte vrea un copil curajos, care sa poata infrunta orice obstacol in viata. Dar, cand ne gandim la ce este curajul, automat il asociem cu cel putin o frica. Cum iti ajuti piciul sa isi descopere emotia numita curaj? Afla acum, la Meditatii pentru parinti. Este o vorba care spune ca „nu exista curaj … Continuă lectura „Despre emotii: Ce este curajul”

Despre emotii: Rusinea la copii
Despre emotii: Rusinea la copii

Rusinea este un sentiment strans legat de increderea in sine, stima de sine si aprecierea propriei valori. Adultii de astazi au fost invatati sa le fie rusine de multe situatii si continua sa transmita aceste lectii mai departe. Ce efecte are rusinea la copii? Cum ne schimbam atitudinea fata de aceasta emotie? Afla raspunsurile la … Continuă lectura „Despre emotii: Rusinea la copii”

Inteligenta emotionala: Unealta de prevenire a cazurilor de bullying
Inteligenta emotionala: Unealta de prevenire a cazurilor de bullying

Cei care au o inteligenta emotionala crescuta, indiferent de varsta, au sanse mai mici sa pice in oricare dintre rolurile de bully sau de victima. Cum sunt legate situatiile de hartuire de acest tip de inteligenta? Cum iti poti ajuta copilul sa isi dezvolte inteligenta emotionala? Afla raspunsurile acum, la Meditatii pentru parinti. „Inteligenta emotionala … Continuă lectura „Inteligenta emotionala: Unealta de prevenire a cazurilor de bullying”

Despre emotii: Ce este frica
Despre emotii: Ce este frica

Ce ii raspunzi copilului tau, cand te intreaba ce este frica? Stim ca iti doresti sa cresti un omulet responsabil si grijuliu, dar nu un copil fricos. De aceea, la Meditatii pentru parinti, te ajutam sa diferentiezi frica utila de cea daunatoare si sa traduci cu usurinta temerile micutului tau. „Frica este o emotie invatata”, … Continuă lectura „Despre emotii: Ce este frica”

Despre emotii: Ce este bucuria
Despre emotii: Ce este bucuria

Bucuria este cel mai sanatos combustibil de energie si emotia principala spre care ar trebui sa ne concentram resursele. Dar cum ii explici piciului tau ce este bucuria? De cate feluri este ea? La Meditatii pentru parinti, iti oferim raspunsurile, intr-o noua editie despre emotii. „Bucuria este o emotie pe care o simtim atunci cand … Continuă lectura „Despre emotii: Ce este bucuria”


1 6 7 8 9 10 19