
Puțini părinți nu au auzit măcar o dată replica: „Vreau ceva bun!”. Uneori apare după grădiniță sau școală, alteori în fața rafturilor din supermarket, iar câteodată chiar înainte de culcare. În spatele acestei cereri aparent simple se pot ascunde însă nevoi foarte diferite, iar modul în care reacționăm poate influența relația copilului cu alimentația pe … Continuă lectura „Ce faci când copilul vrea „ceva bun”?”

Alimentația copiilor este unul dintre subiectele care îi preocupă constant pe părinți. Încercăm să găsim echilibrul între mese sănătoase, programul aglomerat al familiei, preferințele celor mici și presiunea informațiilor care apar zilnic despre „ce este bine” și „ce este greșit” în nutriție. În cadrul emisiunii „Alimentația… pas cu pas către sănătate”, Alina Epure le oferă … Continuă lectura „Cinci greșeli alimentare care afectează sănătatea copiilor”

Știm, ca părinți, că joaca ocupă mult spațiu în viața copiilor noștri. Uneori pare gălăgie, alteori dezordine, iar câteodată avem impresia că „pierdem vremea” când ne așezăm pe covor și intrăm în lumea lor imaginară. Totuși, specialiștii atrag atenția asupra unui lucru important: joaca nu este doar distracție, ci unul dintre cele mai valoroase instrumente … Continuă lectura „De ce joaca nu este un moft, ci o nevoie reală a copilului”

În multe familii, timpul împreună ajunge să fie prins între drumuri, liste și notificări. Ne organizăm zilele la minut, ne uităm constant la ceas și avem senzația că, dacă nu este trecut în agendă, timpul nu există cu adevărat. Inclusiv timpul petrecut cu copiii ajunge, de multe ori, să fie planificat ca orice altă activitate. … Continuă lectura „Timp fără ceas: de ce avem nevoie de momente nestructurate”

Începutul de an vine, de multe ori, cu un mic nod în stomac pentru părinți. Dorința de a face mai bine. Vinovăția că n-am făcut destul. Promisiunea tăcută că „anul ăsta o să fie altfel”. Și, între toate acestea, un copil care nu cere planuri mărețe, ci prezență. Copiii nu intră în noul an cu … Continuă lectura „Obiectiv pentru noul an: conectare reală cu copilul, prin momente simple”

Pe 20 noiembrie am sărbătorit Ziua Internațională a Drepturilor Copilului, o zi care nu aparține doar calendarului și instituțiilor, ci mai ales conștiinței noastre. Este o ocazie potrivită pentru noi, adulții, să ne amintim că cei mici nu au doar nevoi, ci și drepturi, nu doar responsabilități școlare și familiale, ci și libertăți emoționale, relaționale … Continuă lectura „Drepturile nevăzute ale copilului”

Ne dorim copii puternici și sănătoși. Plini de energie și de vitalitate. Fără nas înfundat, bronșite, tuse care parcă nu se mai termină, febră, rinite alergice, răceli, infecții care să-i destabilizeze și să le slăbească și mai mult organismul. Alimente diversificate și un regim de viață curat și sănătos pot părea, adesea, suficiente pentru a … Continuă lectura „10 moduri eficiente de a întări imunitatea copiilor”

Conectarea care contează cu adevărat Primii ani din viața unui copil nu sunt doar despre pași, cuvinte sau jucării, ci mai ales despre conexiune. Conectarea emoțională între părinte și copil este fundația pe care se construiește încrederea de sine, capacitatea de relaționare și, în timp, echilibrul interior al copilului devenit adult. Mira Loghin, invitata Adrianei … Continuă lectura „Cum sprijinim emoțional copiii mici la început de drum?”

Fie că suntem adulți sau copii, nevoia de conectare este una dintre nevoile noastre fundamentale, fiind esențială pentru bunăstarea noastră emoțională și psihologică. În special pentru copii, această nevoie este crucială, deoarece prin relațiile apropiate și sigure cu părinții (sau cu alte persoane semnificative din viața lor), ei își dezvoltă încrederea și abilitatea de a … Continuă lectura „Conectați în siguranță”

Construirea unei legături puternice cu copilul tău este esențială pentru dezvoltarea sa emoțională și psihologică. Chiar dacă uneori responsabilitățile zilnice îți pot ocupa mult timp, găsirea unor momente de conectare cu cel mic va aduce beneficii pe termen lung. Iată zece metode simple și eficiente prin care te poți conecta cu copilul tău și să … Continuă lectura „Cum te conectezi cu copilul tău – 10 idei pentru tătici”

”O minte sănătoasă într-un corp sănătos!” Dezideratul care stă la căpătâiul dorinței de bunăstare, de bine, de sănătate al fiecăruia dintre noi. Pentru îndeplinirea lui, însă, este nevoie să avem grijă întâi de minte și creier. Iar unul dintre elementele vitale pentru o bună funcționare a minții și a trupului nostru este somnul. El este … Continuă lectura „O minte liniștită pentru un corp sănătos: noile metode de optimizare neuronală ce ne ajută să ne echilibrăm întregul organism”

V-ați întrebat vreodată cât de complex este creierul uman și cât de mult pot influența experiențele mamei dezvoltarea și structura neuronală a fătului? Știați că cele 86 de miliarde de neuroni pe care creierul nostru îi găzduiește realizează peste 60 de trilioane de conexiuni, care ne fac, într-un fel sau altul, să ne scriem propria … Continuă lectura „Sub lupă: dezvoltarea creierului la bebeluși, încă din perioada intrauterină”

Ghidul Töpfer pentru primii ani de viață aduce împreună importanța alimentației și importanța nutriției emoționale, astfel încât sugarul să aibă toate atuurile unei dezvoltări armonioase și sănătoase, încă din primele zile. Urmărește podcast-ul video pregătit de Töpfer și realizat de psihologul Adriana Mitu și află informații utile oricărui părinte aflat la început de drum: Ghidul … Continuă lectura „Ghidul Töpfer pentru primii ani de viață – podcast psiholog Adriana Mitu”

Pe masura ce prichindelul tau creste, devine din ce in ce mai curios si dornic sa exploreze cat mai mult. Nu va trece mult timp de cand face primii pasi pana sa ajunga in bucatarie, mai ales in timp ce tu gatesti. Cum te ocupi de mancare si de copil in acelasi timp? Noi iti … Continuă lectura „Bucataria ca loc de joaca pentru copil”

Pe timp de vara, creste riscul de eruptii pe piele, mai ales la copiii foarte mici. La Traieste Sanatos cu Simona, iti vorbim despre cele mai frecvente cauze ale eruptiilor cutanate, astfel incat sa stii cum sa iti feresti puiul de probleme de piele. Sunt mai multe motive pentru care prichindeii pot dezvolta eruptii pe … Continuă lectura „Eruptii pe piele vara, la copii”

Vrei ca micutul tau sa respecte niste reguli, dar nu vrei sa apelezi la pedepse sau certuri? Afla cum sa pui limite cu blandete, la Parinti de Pici. Este important sa stii ca si copilul tau simte nevoia de structura in viata lui. Faptul ca incalca regulile pe care tu le-ai impus in casa, se … Continuă lectura „Cum pui limite cu blandete”

Copilul are nevoie nu doar sa doarma suficient de mult, ci si de un somn de calitate. Ce presupune un somn odihnitor pentru cei mici? Afla raspunsul acum, la Parinti de Pici. Stim cu totii cat de important e somnul, in special pentru copii. La nou-nascuti, de exemplu, o mare parte din activitatea cerebrala se … Continuă lectura „Cum sa ii oferi copilului un somn odihnitor”

Prin casa, la locul de joaca sau pe oriunde mergeti, sunt o multime de ocazii prin care ii poti stimula simturile puiului tau. Cum invatarea senzoriala este o parte esentiala din dezvoltarea bebelusului, la Parinti de Pici iti oferim cateva idei prin care il poti incuraja pe cel mic sa isi descopere si foloseasca simturile. … Continuă lectura „Invatarea senzoriala la bebelusi”

Cand alegi jucarii pentru bebe, este important sa te gandesti si la volumul lor, intrucat jucariile zgomotoase pot fi chiar periculoase pentru auzul puiului de om. La Parinti de Pici, iti spunem de la ce nivel de decibeli sunt deranjati bebelusii si cum sa alegi cu grija jucariile lor. Instrumente muzicale, telefoane de jucarie, masinute, … Continuă lectura „De ce nu sunt recomandate jucariile zgomotoase pentru bebe”

In sezonul rece, pielea bebelusului are nevoie de ingrijire speciala, astfel incat sa nu fie afectata de temperaturile scazute. In primul an de viata, pielea celor mici este deosebit de sensibila si inca nu si-a dezvoltat complet functia de bariera, fiind astfel mai predispusa la aparitia iritatiilor sau a eczemelor. Trebuie sa fii foarte atent(a) … Continuă lectura „Cum protejam pielea bebelusului iarna”
1 2 3 … 59 Următor »



