Cum reusesti sa lucrezi de acasa, avand grija si de copil

In contextul pandemiei cauzate de coronavirus, cei mai multi parinti lucreaza de acasa in aceasta perioada, incercand sa imbine cat mai echilibrat responsabilitatile de serviciu cu cele de parinte si chiar cu cele pedagogice (nu stim cat va dura vacanta fortata, asa ca trebuie sa le oferim copiilor si contexte sanatoase de invatare).

Indiferent de cum arata o zi normala la birou pentru cei mai multi dintre noi, noul program al multor parinti pe care ii stim seamana izbitor de mult in aceste zile: pregatit mic-dejun, emailuri si telefoane (ideal, fara sa fii intrerupt de copil), activitati cu copilul, citit povesti, alte emailuri/telefoane, pregatit masa, strans masa, culcat copilul de pranz, lucrat putin in liniste, etc. Suna familiar?

[Citeste si Lucratul de acasa – cum ne adaptam?]

Daca privim partea buna a situatiei, avem ocazia sa petrecem mai mult timp alaturi de copii. Cu toate acestea, a lucra de acasa se dovedeste a fi o mare provocare atunci cand sarcinilor de serviciu li se suprapun responsabilitatile de parinte.

Cum iti poti indeplini obiectivele profesionale lucrand de acasa, reusind in acelasi timp sa-i satisfaci copilului nevoile de atentie, grija, joaca, invatare si stimulare sanatoasa, fara sa-l lasi toata ziua in fata ecranelor? 

[Citeste si Tableta si televizorul nu cresc imunitatea]

Chiar daca ii explici copilului foarte clar ca „ai de rezolvat lucruri pentru serviciu”, s-ar putea sa nu inteleaga (sau sa accepte) ca asta presupune sa te lase in pace sa scrii emailuri, sa faci rapoarte sau sa vorbesti la telefon. Ar fi mai bine sa renunti din start la aceasta asteptare nerealista, pentru ca altfel te vei incarca de multa frustrare si vinovatie.

Ce poti face, in schimb, e sa accepti ca noul tau program de work from home va fi diferit fata de cel de la birou. Asuma-ti asta si spune-le colegilor, managerilor si colaboratorilor ce presupune noul tau program de lucru. S-ar putea sa fii uimit de cat de mult vor empatiza ceilalti cu tine.

Stii de ce? Pentru ca este extraordinar ceea ce faci si demn de toata admiratia! Esti, mai ales in aceasta perioada, un adevarat supererou care isi descopera si isi antreneaza o multime de superputeri: rabdarea, energia, concentrarea, bunatatea, creativitatea, rezilienta.

Dar stim ca si supereroii au nevoie de incurajari si reasigurari, din cand in cand. Asa ca strans mai jos cateva recomandari, elaborate impreuna cu psihologi si educatori, care speram sa te ajute sa faci fata cu bine multiplelor responsabilitati pe care le ai:

Pune la punct un program si respecta rutina! 

Rutina si disciplina sunt importante, iar copiii au nevoie de predictibilitate si se simt in siguranta atunci cand stiu ca au ziua organizata dupa un anumit program. Poti chiar sa transformi realizarea programului intr-o activitate de familie, in care fiecare sa contribuie cu idei si sugestii despre cum sa se desfasoare ziua, in asa fel incat sa reusiti sa functionati cat mai bine impreuna.

Odata stabilit programul – cu ordinea activitatilor din ziua urmatoare sau din ziua respectiva (joaca, teme, pauze, timp la ecrane, masa, odihna, miscare, etc.) si timpul alocat fiecare activitati – il puteti ilustra cu desene si afisa intr-un loc vizibil, usor de urmarit de intreaga familie.

Idei utile cu privire la activitatile in care il implici pe copil:

  • pregateste cu o seara inainte cateva activitati (educative si distractive) pe care sa le faci a doua zi cu copilul;
  • adapteaza durata activitatilor la varsta copilului;
  • incurajeaza-l sa fie responsabil si implica-l in treburile casnice: sa-si faca patul, sa ajute la pregatirea mesei, sa spele vasele, sa stearga praful; 
  • luati masa impreuna si folositi-va de aceste momente pentru a va conecta.
  • faceti un ritual nostim de hidratare (SuperEroul Spinner are cateva idei simpatice – aici).
  • faceti miscare impreuna – cauta online exercitii de gimnastica, aerobic, yoga, pe care le puteti face pentru a va mentine in forma.
Iesi din pijamale!

Chiar daca stati in casa nu inseamna ca trebuie sa va petreceti zilele in pijamale (oricat ar fi de comode si dragute). Respectati in continuare rutina de dimineata, cu trezit la aproximativ aceeasi ora (macar voi, chiar daca lasati copilul sa doarma putin mai mult in aceasta perioada), spalat pe dinti, mic dejun) si apoi imbracati-va, atat voi, cat si copilul, in haine „de oras”, ca si cum v-ati pregati de o zi normala la serviciu si scoala/gradinita. Vei vedea ca vei intra intr-o alta stare (mai productiva, zicem noi). De asemenea, daca spatiul iti permite, iti recomandam sa-ti amenajezi „biroul” in sufragerie, nu in dormitor.

Respira! 

Sanatatea ta emotionala e foarte importanta!

Toti suntem preocupati de o multime de ganduri si intrebari in aceasta perioada. In plus, faptul ca trebuie sa te concentrezi la sarcinile de serviciu in timp ce copilul are nevoie de atentia si timpul tau iti poate solicita mintea pana la epuizare. Toate acestea te pot face sa te simti complesit si te pot umple de frustrare sau furie. Ce faci cand simti ca te „inunda” toate aceste emotii puternice? Discutam despre asta si aici.

Poate nu iti permiti o pauza de 10 minute de liniste si meditatie, dar aminteste-ti sa respiri adanc si constient de cateva ori atunci cand simti ca ai nevoie de o pauza. Iesi pe balcon cateva minute, sau deschide fereastra si stai cu ochii inchisi putin, ascultand sunetele din jur. Sau ia-ti o pauza implicandu-te cu totul intr-o activitate relaxanta alaturi de copilul tau: cititi impreuna dintr-o carte (si concentreaza-te cu adevarat la ceea ce citesti, nu la emailurile pe care trebuie sa le scrii), faceti un joc sau o activitate amuzanta. Idei avem noi o multime – poti alege de aici.

[Descopera cum poti deveni SuperEroul Jocurilor de Acasa!]

Aplica regula 30-30

Faptul ca petreci mai mult timp alaturi de copil nu e suficient pentru a va simti conectati unul cu celalalt. Mai mult, copilul s-ar putea sa simta si mai mult nevoia de conectare profunda cu tine, fiind acum atat de atat de aproape unul de altul. Daca tu, in schimb, esti mai mereu cu gandurile departe, la tot ce ai de facut, copilul s-ar putea sa incerce prin tot felul de mijloace sa te faca sa devii prezent si atent la el.

O metoda eficienta pe care o poti aplica pentru a-i satisface copilului nevoia de conectare (si nevoia ta de conectare, pana la urma) e regula 30-30: implica-te cu totul, timp de 30 de minute, intr-o activitate alaturi de copil, fara sa te lasi intrerupt de telefon, email, etc. Cu rezervele de atentie asigurate, copilul va putea petrece urmatoarele 30 de minute fara tine, implicandu-se intr-o activitate solitara, timp in care tu poti rezolva fara (prea multe) intreruperi cateva sarcini de serviciu. Tine cont ca rezervoarele de atentie ale copilului se vor goli din nou dupa o jumatate de ora, asa ca pregateste-te pentru multe pauze de conectare si joaca in aceasta perioada.

Fa-ti timp pentru relatia de cuplu

Chiar daca nu poti pastra acelasi raport „30-30” in relatia cu partenerul, amintiti-va ca aveti nevoie si voi doi de conectare si de timp impreuna, in cuplu. Poate ca tot ce-ti doresti, la finalul zilei, e sa te intinzi in pat si sa dormi, mai ales dupa ce ai jonglat intreaga zi cu activitatile legate de serviciu, cu cele casnice si cu responsabilitatile de parinte. Faceti insa amandoi un efort si petreceti macar jumatate de ora impreuna, doar voi doi, discutand, uitandu-va la un film sau iesind pe balcon la un ceai sau la un pahar de vin.

Tu ce recomandari de echilibrare a programului munca-familie ai? Impartaseste-ne mai jos, pentru a ajuta cu idei bune cat mai multi parinti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s