Jocul de luni: Jocuri de atentie si concentrare

Jocul de Luni: Jocuri de atentie si concentrare

Pentru ca cei mici nu sunt faimosi pentru rabdarea lor, vrem sa ii ajutam sa se concentreze mai usor, atat in activitatile de la scoala, cat si in ce fac ei acasa. Ca urmare, la Happy Music cu Ruxandra si Marius, parenting trainer Adriana Mitu ne-a prezentat doua jocuri de atentie si concentrare. Descopera regulile aici.

Capacitatea de concentrare este esetiala in orice aspect al vietii noastre. Este cea care influenteaza insusirea unor noi cunostinte, dobandirea unor abilitati si modul in care relationam cu ceilalti. Lipsa de concentrare la copii poate duce la rezultate scolare mai slabe si la dificultati in relationare.

Vedem copii rabdatori, care isi petrec mult timp concentrandu-se asupra unei activitati, precum vedem si copii ce se plictisesc repede de un lucru, mereu mutandu-si atentia spre altceva si rareori terminand ce au inceput. Pentru a doua categorie de copii, am rugat-o pe Adriana Mitu sa ne ajute cu niste jocuri de atentie si concentrare.

Urmareste podcastul pentru a afla care sunt jocurile, apoi citeste mai jos beneficiile lor si regulile detaliate.

Beneficiile unor exercitii de atentie si concentrare

Pentru lipsa de concentrare la copii, recomandam o serie de jocuri si exercitii, care vor:

  • creste capacitatea de concentrare;
  • dezvolta atentia;
  • diminua impulsivitatea.

Totodata, prin jocuri si exercitii de atentie si concentrare, cei mici vor putea sa duca o sarcina pana la capat mai usor si sa isi gaseasca pasiuni carora sa se dedice.

Jocuri de atentie si concentrare

Jocul #1: Ce iau cu mine in vacanta?

Jocul este foarte simplu. Incepeti prin a spune ca plecati in vacanta si ca veti lua in valiza un lucru; spre exemplu, o carte.

Plec in vacanta si iau cu mine o carte.”

Urmatoarea persoana va continua, spunand de la capat propozitia si adaugand propriul sau obiect.

Plec in vacanta si iau cu mine o carte si un fes.”

Cea de-a treia persoana (sau, daca jucati in doi, vine din nou randul primului jucator) va continua spunand cele doua lucruri si adaugand inca unul. Si tot asa.

Lucrurile trebuie spuse intotdeauna in ordinea in care au fost puse in valiza. Pe rand, ies din joc cei care nu mai tin minte obiectele sau ordinea. Castiga ultimul ramas la masa.

Jocul #2: Detectivul

Invita copilul sa va jucati „de-a detectivii”. Pentru acest joc, este nevoie sa ochesti un obiect in camera si sa il descrii, fara a mentiona care este acel obiect. Mai apoi, invita-l pe copil sa descopere care este obiectul la care te-ai gandit. Atunci cand copilul este mai mic, descrie-i obiecte care ies usor in evidenta, iar, pe masura ce creste, poti trece la obiecte mai subtile.

Vezi si alte jocuri de atentie si concentrare aici:


Ultimele articole

Un comentariu la „Jocul de Luni: Jocuri de atentie si concentrare”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s