Ni se intampla tuturor, copii sau adulti, sa fim respinsi de anumite persoane si sa respingem, la randul nostru, persoane care vin spre noi.
Asa cum remarca Urania Cremene, respingerea este, probabil, „una dintre cele mai frecvente rani pe care aproape orice fiinta umana o impartaseste”.
Copiii se pot intalni cu respingerea de la varste foarte mici, atunci cand incearca, de exemplu, sa se imprieteneasca sau sa interactioneze pur si simplu cu alti copii la locul de joaca.
Chiar daca e normal sa nu acceptam toti oamenii care vin spre noi (si facem asta in fiecare zi), ne vine destul de greu sa gestionam situatiile in care ne vedem copilul respins de alti copii, mai ales cand ii abordeaza plin de bucurie si entuziasm, din dorinta de a se juca si imprieteni.
Putem preveni, totusi, situatiile in care copilul este respins de alti copii ajutandu-l sa-si dezvolte abilitatile sociale, respectiv capacitatea de a intra in vorba cu cineva, de a coopera, de a se juca si de a se imprieteni.
Potrivit Uraniei Cremene, majoritatea abilitatilor sociale se acumuleaza pana la varsta de 3-4 ani, in special prin jocuri si prin interactiunile cu alti copii, mai putin prin interactiuile cu adultii.
Jocurile cu reguli clare, ideale pentru a le antrena copiilor abilitatile sociale
Jocurile cu zaruri (precum „Piticot” sau „Nu te supara, frate”) asigura nu doar o modalitate placuta de a petrece timp de calitate impreuna, dar se dovedesc a fi si instrumente utile prin care ii poti antrena copilului abilitatile sociale.
Jucand astfel de jocuri si invatand sa respecte regulile jocului, sa-si astepte randul, sa coopereze si sa-si gestioneze frustrarea de a pierde, copilul va dobandi mare parte din abilitatile care-l vor ajuta in interactiunile cu alti copii.
Iar acesta este, potrivit Uraniei, „un prim lucru pe care il putem face pentru a creste capacitatea copilului nostru de fi placut de catre ceilalti copii, de a relationa usor, de a nu fi respins, mai cu seama in timpul jocului. Pentru ca niciun copil nu-si doreste in preajma lui un alt copil care vrea tot timpul sa se joace numai ce vrea el, care vrea tot timpul sa castiga si, mai ales, care triseaza”.
Cum il inveti pe copil sa aleaga momentul potrivit in care sa intervina in jocul altor copii
Alegerea momentului potrivit poate preveni, de multe ori, respingerea copilului de catre ceilalti, mai ales atunci cand vrea sa intervina intr-un joc in plina desfasurare.
Ce poti face, ca parinte, in astfel de situatii, e sa-i propui copilului sa stea putin pe margine si sa observe jocul celorlalti copii, inainte de a interveni. In felul acesta poate vedea cum, cine se joaca si care par sa fie regulile jocului.
De asemenea, alegerea anumitor formule de adresare il poate ajuta pe copil sa fie acceptat de catre alti copii, evitand astfel sa fie respins.
Afla, de la Urania Cremene, cateva idei de „introduceri” ce pot fi folosite in situatiile in care copilul vrea sa se imprieteneasca cu alti copii (cu sanse mari de a evita respingerea):