Mihai Dumitrescu: “Sa lucrezi la Itsy Bitsy este un mod de viata”

Lumea Itsy Bitsy nu ar fi existat, asa cum o cunoastem noi, daca Mihai Dumitrescu (Lector universitar doctor la U.N.A.T.C.) nu ii dadea viata. „Domnul profesor” este, totodata, Director de programe la Itsy Bitsy FM si actor la Teatrul Tandarica. 

La 13 ani de Itsy Bitsy am vrut sa aflam cum traieste Mihai experienta Itsy Bitsy. Interviul rezultat, mai jos: 

Ce inseamna pentru tine sa lucrezi la Itsy Bitsy? Ce ai invatat in aceasta perioada?

Viziunea Radioului Itsy Bitsy este de a contribui la crearea unei lumi mai bune pentru copii. Imi place aceasta vizune si de aici pleaca tot. Sa lucrezi la Itsy Bitsy este un mod de viata, nu e un job. Nu incepi la ora 8 si termini la 17. E ceva permanent. Te gandesti cum sa faci ca lucrurile sa fie mai bune pentru copii si parinti, cum sa impachetezi acest mesaj ca sa fie usor de preluat si de pus in practica tot timpul, fie ca esti la cumparaturi, in trafic, asculti concurenta sau citesti.

Am invatat ca educatia copilului incepe cu educatia celor care activeaza in jurul lui – parinti, educatori, invatatori, bone, branduri, institutii, organizatii. O alta invatatura folositoare mie a fost ca, pana nu te accepti pe tine cu bune si cu rele nu ii poti accepta pe ceilalti.

In ce proiecte te-ai implicat de-a lungul timpului si care au fost mai aproape de sufletul tau?

Imi place sa cred ca atunci cand ma implic in ceva fac tot ce pot, cu toata fiinta mea, cu toata daruirea de care sunt capabil in acel moment. Nu vad cum as putea face lucrurile altfel. Asa ca pot spune ca mi-au placut toate campaniile la care am participat alaturi de echipa Itsy Bitsy. Si pentru ca raspund de tot ce iese pe frecventele Itsy Bitsy, am participat la toate. Amintesc de o campanie de Craciun, cu vreo 8 ani in urma, in care am invitat familiile sa participe la niste provocari, provocari la care era necesar sa fie cel putin doi membri ai familiei. La sfarsitul campaniei, un tata, plin de emotie, a marturisit pe post ca si-a redescoperit copilul. Touché!

Prin ce elemente consideri ca se diferentiaza pe piata Itsy Bitsy?

E unul dintre putinele branduri care se ocupa constient de sufletul copilului. Acesta ar fi un atu, alaturi de alte elemente ce fac brandul Itsy Bitsy diferit. De asemenea, cei doi co-fondatori ai brandului – Nadia si Felix Tataru – au o viziune curajoasa si tin cont de nevoile copiilor si ale parintilor. Si, desi este o misiune grea (chiar foarte grea), ei nu parasesc drumul.

Faptul ca lucrezi la Itsy Bitsy FM te-a ajutat si pe plan personal?

Normal. Lucrurile sunt intr-o continua schimbare, generatiile de copii si parinti se schimba mai repede ca niciodata. Ce prindea anul trecut nu mai prinde anul asta si e nevoie sa te reinventezi. Cresti odata cu ei. Am intalnit foarte multi oameni valorosi din diferite domenii, care m-au inspirit si de la care am avut multe de invatat: Oana Moraru, Cristina si Cristian Negut, Cristina Trepcea, Sorin Mihalache sunt doar cativa dintre ei.

Ai un mesaj pentru echipa Itsy Bitsy la aniversarea de 13 ani?

Copiii vin pe lume cu o capacitate de a intelege lucrurile pe care noi, adultii, ne-am pierdut-o in timp. Ei vad in jurul lor niste adulti lipsiti de autenticitate care se chinuie sa ii “adapteze” vremurilor, impotriva a ceea ce simt ei.

La aniversarea de 13 ani, urez radioului Itsy Bitsy sa creasca mic, atat mai mic incat sa ramana in contact cu aceasta capacitate a copilului de a vedea lumea.

Ce cuvinte ti-ai dori sa auzi mai des?

Unul singur, dar compus: „autentic-empatic”.

Citeste si alte interviuri cu oamenii din echipa Itsy Bitsy: 

Nadia si Felix Tataru, cofondatorii Itsy Bitsy FM: „Impreuna suntem puternici. Iubirea invinge!”

Dora Ortelecan-Dumitrescu: ”Mi-as dori ca oamenii sa fie veseli”

Marius Constantinescu: Oamenii din media au o uriasa responsabilitate

Violeta Mitescu: Cand spun Itsy Bitsy mi se incalzeste sufletul

Ruxandra Rusan: „Cine spune ca dragostea dureaza doar trei ani?”

Simona Dragomir: „Incerc sa fiu o mama echilibrata”

Alex Zamfir: Ati facut o treaba grozava! Felicitari!


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s