Secom transformă rețeaua proprie de retail în Secom Health Store, un concept integrat dedicat sănătății și stării de bine

Secom Healthcare Group anunță transformarea rețelei proprii de retail în Secom Health Store, la 13 ani de la deschiderea primei locații. Mai mult decât o schimbare de identitate, noul concept marchează evoluția rețelei către o destinație dedicată sănătății și stării de bine. Noul format reunește într-un singur spațiu un portofoliu extins de aproximativ 1.000 de produse riguros selectate, 17 ritualuri și consultanță personalizată, pentru a simplifica alegerile consumatorilor și a susține integrarea acestora într-o rutină zilnică sănătoasă.

Noua abordare de retail a Secom răspunde unei nevoi tot mai evidente: pe măsură ce oferta și volumul de informații cresc, consumatorilor le este tot mai greu să identifice ce li se potrivește. De aceea, experiența Secom Health Store pornește de la nevoile, contextul și prioritățile fiecărei persoane, iar dialogul cu consultantul Secom transformă informațiile disponibile în repere clare și ușor de aplicat.

Portofoliu mai amplu, aceeași rigoare în selecție

Portofoliul Secom Health Store ajunge la aproximativ 1.000 de produse, de la suplimente alimentare avansate la alimente funcționale, produse de nutriție sportivă, ceaiuri și condimente, gustări sănătoase și produse pentru îngrijirea pielii, inclusiv game K-beauty.

Extinderea către noi categorii păstrează aceeași exigență Secom. Într-o piață cu tot mai multe opțiuni, Secom Health Store își asumă rolul de curator. Echipa de Inovație si Suport Științific a companiei evaluează produsele și formulele înainte de includerea lor în portofoliu, pe baza unor criterii riguroase de calitate, siguranță și fundamentare științifică. Astfel, portofoliul îi ajută pe consumatori să se orienteze mai ușor într-un univers tot mai complex de produse.

În portofoliul Secom Health Store se regăsesc branduri internaționale renumite de suplimente alimentare, distribuite exclusiv de Secom în România, precum Solaray®, KAL®, Nature’s Way®, Jarrow Formulas®, Mushroom Wisdom și ChildLife® Essentials. Lor li se alătură Good Routine®, brandul propriu Secom, dezvoltat împreună cu parteneri europeni specializați. Unitățile de producție ale acestora respectă standarde cGMP, recunoscute internațional pentru cerințele stricte privind calitatea și controlul proceselor de fabricație. Oferta Good Routine® cuprinde suplimente inovatoare pentru adulți și copii – prin gama Good Routine® for Kids – dar și alimente funcționale, prin Good Routine® Wellness Foods. Portofoliul Secom Health Store este completat de branduri precum Sonnentor, Nupo, Niavis și Manuka Health, din categoriile alimentelor funcționale și nutriției specializate, precum și de produse pentru îngrijirea pielii de la Purito, Beauty of Joseon și Biodance.

17 ritualuri și consultanță personalizată pentru sănătate și stare de bine

O componentă nouă a experienței Secom Health Store o reprezintă cele 17 ritualuri: protocoale de suplimente premium din portofoliu, construite în jurul unor nevoi specifice – energie și performanță mentală, odihnă, echilibru digestiv și hormonal, imunitate, performanță atletică, managementul greutății, mobilitate sau longevitate – și gândite pentru a fi ușor de integrat în rutina zilnică.

În noile Secom Health Store, această abordare prinde formă prin Ritual Bar, spațiul în care protocoalele sunt prezentate pe trei niveluri – Esențial, Avansat și Expert. Aici, specialistul Secom discută cu fiecare persoană despre nevoile și prioritățile sale și o îndrumă către nivelul potrivit.

Consultanții Secom au pregătire medicală sau experiență relevantă în domeniul suplimentelor alimentare și au rolul de a transforma varietatea portofoliului și documentația științifică în recomandări ușor de înțeles, astfel încât fiecare consumator să poată identifica opțiunile care corespund stilului său de viață.

Într-o lume cu tot mai multe produse și informații, provocarea consumatorilor nu mai este accesul, ci orientarea: cum să filtreze opțiunile și să înțeleagă ce este cu adevărat relevant pentru ei. Acesta este rolul pe care vrem să ni-l asumăm prin Secom Health Store: să aducem claritate într-o categorie tot mai complexă, să oferim repere care simplifică alegerile și să construim o relație bazată pe încredere, dincolo de experiența de cumpărare”, spune Radu Ciurba, Secom Health Store Director.

Evoluția rețelei în Secom Health Store este susținută de o investiție amplă. Noul format este deja implementat în patru locații: Promenada Mall și Băneasa Shopping City din București, Iulius Mall Timișoara și în locația stradală din Iași, de la parterul hotelului Unirea. Procesul va continua etapizat în întreaga rețea. Portofoliul extins,  ritualurile  și consultanța personalizată sunt însă disponibile deja în toate cele 22 de locații Secom Health Store din țară.

Strategia de brand și identitatea vizuală au fost dezvoltate împreună cu Brandient, cea mai apreciată agenție de branding din România, iar arhitectura și designul noului format au fost realizate de Onda Design.

Despre Secom® Healthcare Group

Secom® Healthcare Group este o organizație antreprenorială românească și lider de autoritate în soluții de medicină integrativă. În cei peste 22 de ani de activitate, compania și-a construit o reputație solidă în rândul comunității medicale și al consumatorilor. În 2025, 40% dintre medici și farmaciști consideră Secom® lider în calitate pe segmentul suplimentelor alimentare, iar rata de retenție de 66% este cea mai mare din categorie – aproape 7 din 10 români care aleg produsele Secom revin datorită rezultatelor.

Compania contribuie la îmbunătățirea sănătății și stării de bine a oamenilor printr-un ecosistem integrat de soluții fundamentate științific: suplimente alimentare de calitate superioară, alimente funcționale și rețeaua proprie Secom Health Store, cu 22 de locații în care consumatorii beneficiază de consultanță profesionistă și personalizată. Secom® Healthcare Group investește constant în proiecte educaționale, pornind de la convingerea că prevenția începe cu educația pentru sănătate.

Mai multe detalii despre organizație sunt disponibile pe www.secom-healthcare.com.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

s