Esti un parinte protector sau permisiv?

Cum ajuti cel mai bine dezvoltarea copilului tau? Oferindu-i independenta si lasandu-l sa se descurce pe cont propriu sau fiind mereu langa el, protejandu-i fiecare pas? Cum te identifici? Ca parinte protector sau parinte permisiv?

De fapt, psihologii ne marturisesc ca ambele variante, duse la extrema, duc la forme de atasament insecurizant. Ce inseamna asta? Inseamna ca dezvoltarea copilului este afectata, viitorul adult ajungand, si intr-un caz si in celalalt, sa caute afectiunea parintilor sai in relatiile cu ceilalti.

Cred ca ce trebuie luat in calcul este faptul ca parintii se afla intre doi poli cand se raporteaza la copiii lor. Unul este polul supraimplicarii, polul faptului de a fi prezent si a le respira in ceafa, faptul de a incerca de a-i cocolosi, faptul de a-i supraproteja, faptul de a-i imbratisa sufocant. Si cealalta extrema este cea a faptului de a spune: «Ce atata (cum se spune in popor) sa le sufli in fund? Ia, lasa-i de capul lor! Ia, lasa-i sa se descurce!» Si, ca atare, o oarecare distanta in exces, in raport cu copiii”, explica psihoterapeutul Bogdan Ion.

Mai departe, vom trece in revista ce se intampla cand parintele este prea protector si cand, pe de alta parte, este prea permisiv.

Parintele prea protector

I se mai spune si closca, pentru ca, intocmai animalului, isi apara puii si ii tine mereu aproape. Daca ai putea, ti-ai inveli copilul intr-o folie cu bule, doar doar sa nu pateasca nimic niciodata. In momentul in care copilul tau cade, sari repede in ajutorul sau, cu grija vadita pe fata.

Bineinteles ca este normal sa iti faci griji pentru copilul tau, insa, dus la extrem, acest comportament poate duce in sufocarea figurativa a copilului.

Asadar, in urma hiperprotectiei, copilul risca sa dezvolte urmatoarele comportamente:

  • o dependenta fata de parinte – ca urmare, viitorul adult nu va avea initiative, nu isi va exprima parerile si nevoile personale si va avea mereu nevoie de validare;
  • lipsa sentimentului de valoare personala – se simte inferior si, in unele situatii, se pune in pozitia de victima;
  • nevoie pronuntata de afectiune – cerinte excesive si comportamente menite sa atraga atentia;
  • pasivitate;
  • docilitate;
  • frica de esec – nu incearca activitati noi, nu isi spune parerea si nu vine cu propuneri si initiative personale;
  • anxietate – vede lumea ca pe un loc periculos, preferand sa se refugieze in relatiile cu ceilalti;

Copilul protejat in exces va avea, la varsta adulta, relatii nesanatoase. Isi va sufoca partenerul/ partenera de viata cu nevoile si nesigurantele sale.

Ca parinte, este normal sa vrei sa iti aperi puiul si sa il protejezi. Dar, doar pentru ca il lasi sa ia singur decizii, fara a sta in spatele lui, doar pentru ca ii oferi independenta, doar pentru ca il lasi sa se ridice singur cand cade, nu inseamna ca nu iti pasa. Cand petreci timp cu copilul tau, lasa-l pe el sa aleaga activitatea zilei.

Iar a petrece timp in familie nu trebuie sa se intample chiar in fiecare moment al zilei. Vor fi clipe cand micutul tau va avea nevoie de intimitate sau isi va dori sa se joace cu prietenii.

Parintele prea permisiv

Cum spuneam mai sus, este bine sa ii permiti copilului tau sa fie autonom. Insa, grija mare, sa nu pici in cealalta extrema, adica sa devii un parinte neimplicat sau neglijent. Acest tip de parinte nu este implicat emotional in viata copilului sau si rar isi exprima afectiunea.

Ce-i drept, copilul are libertate, dar prea multa, pentru ca parintele, pur si simplu, nu este interesat sau nu isi face timp. Astfel, la copil se dezvolta un atasament insecurizant.

Cel mic nu primeste un set de reguli, un set de valori, o serie de limite si, astfel, nu se simte important pentru parintele sau, riscand sa dezvolte urmatoarele comportamente:

  • evita contactul emotional cu ceilalti si cu sine;
  • este violent – devine un bully, din nevoia de a primi atentie (chiar daca este negativa);
  • se refugiaza in tehnologie si are tendinte de insingurare – este inchis in sine si necomunicativ;
  • isi asuma prea multe responsabilitati sau prea dificile in raport cu varsta sa;
  • este sfidator – alege sa isi demonstreze valoarea personala prin comportamente superioare fata de ceilalti;
  • este extrem de competitiv;
  • este perfectionist;
  • se opune autoritatilor;

In ceea ce priveste atasamentul evitant, iata ce ne spune psihoterapeutul Gaspar Gyorgy despre cum vor ajunge copiii in viitor:

„Acesti adulti sunt cei care traiesc o teama foarte mare de respingere. Sunt cei care au o problema foarte mare si, cand o persoana ii intreaba cum se simt sau ce s-a intamplat, ei zambesc si spun ca totul este minunat. Sunt adultii care dezvolta foarte usor depresia. Sunt adultii care dezvolta foarte usor comportamente dependente, de la dependenta de substante la dependenta de medicamente, de droguri si asa mai departe. Pentru ca isi blocheaza conectarea la o alta fiinta umana. Isi indreapta aceasta nevoie catre obiecte. Sunt adultii care isi dezvolta dependenta de calculator, de Internet.”

De aceea, timpul petrecut in familie este extrem de important. Fa-ti timp sa fii atent/a la nevoile copilului tau, la ce iti spune si la ce isi doreste. De cele mai multe ori, iti vei da seama ca are nevoie sa stie ca esti prezent cand interactionezi cu el.

Vezi si:

Autor articol: Oana Anghel – Redactor Itsy Bitsy

 


otter.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

s