ASFANU lansează „Gala Națională a Copiilor Talentați din Familii Numeroase”, ediția 2026

Asociația Familiilor Numeroase (ASFANU) organizează un eveniment unic în peisajul cultural românesc: „Gala Națională a Copiilor Talentați din Familii Numeroase”. Competiția, care va culmina pe 1 mai 2026 la Wonderland Resort, Cluj-Napoca, demonstrează că performanța de înalt nivel și dinamica unei familii mari reprezintă o resursă vitală pentru viitorul țării.

Succesul ediției din acest an este confirmat de numărul impresionant de participanți. În total, 146 de copii și adolescenți (6-18 ani) s-au înscris în cursă, acoperind o paletă largă de domenii: muzică (64 de participanți), arte vizuale (28 de copii), dans (23 de concurenți), sport (18 tineri atleți). Alături ei vor concura 13 participanți cu abilități creative diverse.

Evenimentul are loc într-un context demografic provocator. Potrivit datelor INSSE, în 2024 s-au înregistrat doar 157.270 de nașteri, confirmând un trend descendent al natalității în România. Cu toate acestea, cele 314.300 de gospodării cu trei sau mai mulți copii (conform Eurostat) reprezintă un segment crucial. Familiile numeroase contribuie cu aproximativ 7–10% la numărul anual de nașteri, fiind esențiale pentru echilibrul demografic pe termen lung.

Prestațiile vor fi evaluate de un juriu de prestigiu: Elvira Deatcu, Laura Cosoi, Adriana Scripcariu, Ioana Mârza și Călin Goia. Aceștia vor selecta 21 de câștigători care vor fi recompensați cu premii în valoare de 1.000 lei fiecare și 6 ateliere online de mentorat și dezvoltare personală.

„Fiecare copil care provine dintr-o familie numeroasă merită șansa de a-și arăta pasiunea și munca. Această Gală nu este doar un concurs, ci o celebrare a bucuriei de a crește împreună și a forței pe care o oferă o familie mare”, a declarat Irina Granzulea, președinte ASFANU. 

Marea finală va avea loc pe 1 mai 2026, la Wonderland Resort, Cluj-Napoca. Premianții vor urca pe scenă pentru a-și demonstra talentul în fața unui public generos, celebrând excelența într-o zi dedicată unității și speranței.

Detalii despre ASFANU – Asociația Familiilor Numeroase și proiectele Asociației se găsesc pe asfanu.ro.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s