De ce sustin campania 1 Iunie Zi Libera

De ce am ales sa fac parte din Campania Itsy Bitsy Petrece timp de calitate cu copilul tau?

In afara de faptul ca Itsy Bitsy e un loc cu oameni minunati, cu care rezonez cu adevarat.

In afara de faptul ca Itsy Bitsy este un radio curajos, care propune emisiuni cu miez si sens.

In afara de faptul ca Itsy Bitsy este singurul canal media care promoveaza intens atat profesia de psiholog si psihoterapeut, cat si beneficiile pe care educatia despre viata noastra emotionala le poate aduce concret, zi de zi, in viata fiecaruia dintre noi. (Ceea ce DA, cred ca, incet, incet, poate schimba lumea.)

Pe langa toate acestea…

Mi se pare inca si mai important ca aceasta campanie, Petrece timp de calitate cu copilul tau, este despre cum sa facem sa avem o relatie mai buna cu copiii nostri. Despre cum sa crestem impreuna copii impliniti si fericiti.

Cred ca auzim tot timpul in jur ce sa NU facem. Unii dintre noi chiar ne-am spus:

  • “Cand voi avea copii, sigur nu o sa fac cum au procedat parintii mei”
  • “Nu o sa-I ignor, nu o sa le adresez vorbe care sa ii raneasca, nu ii voi lasa sa se descurce singuri”

Insa eu cred ca a sti ce sa NU faci nu este acelasi lucru cu a sti ce sa faci. A face exact contrariul a ceea ce au facut parintii unora dintre noi, ne poate duce intr-o extrema care, in mod paradoxal, poate fi la fel de daunatoare. Si uite asa, cu timpul, intelegem ca modelul parintelui ultra-permisiv nu e chiar relatia ideala pe care o putem oferi copilului nostru. Asa cum nu este nici o pozitie de supra-protectie, in care urmaresc fiecare pas al copilului, ii explic pana la epuizare fiecare gest si actiune pe care o intreprind, sau veghez atent ca nu cumva ceva rau sa se abata asupra lui. [Vezi si: Esti un parinte protector sau permisiv?]

Copilul are nevoie sa poata rezolva singur (sau cu ajutorul nostru) situatiile frustrante ce apar inerent in viata fiecaruia dintre noi. Altfel, suntem luati prin surprindere de marea de sentimente dintr-o criza de furie. De unde atata energie? Care e miza? Inseamna ca gresesc eu, ca parinte? Cum sa ii spun NU si sa risc aceasta descarcare de fulgere si tunete? Hmm… oare as putea face in asa fel incat sa nu fiu nevoit sa spun NU niciodata?

Si atunci, ajungem fata in fata cu limitele noastre. Ne dam seama ca ne ies pe gura, nu stim cum, exact cuvintele auzite in copilarie, cuvintele acelea pe care ne-am jurat ca nu le vom spune niciodata copilului nostru. Sau constatam, plini de uimire, ca desi “i-am oferit totul copilului”, el nu pare deloc fericit. Si, culmea, tot cere de la noi, prin tot felul de moduri, ceva care nu ne pare a fi clar. Si poate atunci, exasperati si goliti de resurse, ajungem la un moment dat sa ne distantam, sa ii ignoram strigatul de ajutor, sa renuntam sa intelegem ce vrea de la noi.

Pentru ca, de fapt, avem nevoie sa stim cum sa construim o relatie armonioasa cu copilul. Care este diferenta intre nevoi si dorinte. Ca este in regula sa gresesti, atata timp cat revii sa repari. Ca relatiile pot fi reparate, si fiecare reparatie zilnica este de fapt o apropiere si un mod de a-i spune celuilalt “Te iubesc!”

Se poate intampla ca noi sa oferim copilului ceea ce credem noi ca are nevoie, ceea ce, de fapt, ne inchipuim ca copilul care am fost si care inca mai e in interiorul nostru ar fi avut nevoie – si in acest proces ajungem sa relationam cu fantasma propriei copilarii, in loc de copilul in carne si oase care se afla in fata noastra. Suntem siguri ca copilului i-ar placea sa mergem si la atelierul de pictat cu degetele, si la atelierul de instrumente muzicale, si la gradina zoologica, daca se poate la toate in aceeasi zi. Desi, daca l-am intreba, deschisi cu adevarat la un raspuns diferit de ceea ce ne inchipuim si ne dorim cu ardoare, s-ar putea sa primim un raspuns socant: copilul ar vrea sa stea acasa, cu mama si tata.

Copiii se nasc iubindu-si cu intensitate parintii. Copiii isi cunosc intr-un mod foarte profund parintii si in majoritatea timpului isi doresc sa le faca pe plac. Desi pare contraintuitiv, copilul va renunta la sine insusi pentru a implini nevoile si dorintele parintelui, oricat de toxic ar fi lucrul acesta pentru el. Asa cum unii dintre noi am facut in copilaria noastra, e posibil sa continuam sa facem asta si in viata adulta.

Criza copilului este un semn ca sunt un parinte suficient de bun – un parinte care, ca orice om, face greseli in relatia cu copilul si il mai copleseste cu asteptari si imagini ale copilului ideal din mintea sa. In acelasi timp, tot acel parinte lasa copilului suficient spatiu ca el sa simta ca are dreptul sa isi exprime propriile nevoi, ca are dreptul sa fie considerat ca persoana separata de parinte. [Vezi si: Nevoia de atentie cu orice pret]

Gandindu-ma retrospectiv, pot spune ca crizele copiilor sunt, de fapt, acte de iubire. Pentru ca ne forteaza sa iesim din lumea noastra ideala si sa raspundem copilului real din fata noastra. Pentru ca ne determina sa ne schimbam cu adevarat, pentru a ne oferi atat noua cat si lor ceea ce au si avem nevoie: iubire, in toate felurile profunde in care aceasta se poate oferi.

Mi-a ramas in minte un moment cand baietelul meu avea cam patru ani. Ne pregateam de culcare. La culcare, citim de obicei povestea de seara. Baiatul meu s-a uitat la mine si m-a vazut cum stateam acolo ca o fantoma a zilei ce tocmai se incheiase si mi-a spus: „Mami, vad ca esti cam obosita. In seara asta poti sa nu imi citesti povestea.”

Am ramas fara cuvinte si cu o experienta care m-a atins intr-un fel in care il voi tine minte toata viata.

Asadar, va incurajez sa spuneti copilului, uitandu-va in ochii lui, cu cuvintele voastre, lucruri ca: “Sunt bucuros ca esti aici. Viata ta iti apartine. Te iubesc asa cum esti. Locul tau e aici. Nevoile tale sunt importante pentru noi. Suntem bucurosi ca esti copilul nostru. Poti sa cresti in ritmul tau. Poti sa simti ceea ce simti. Vrem ca tu sa fii aici cu noi. Ne dorim sa avem grija de tine. Ne place sa te tinem in brate, sa fim langa tine, sa te mangaiem, sa te atingem”. Dar mai ales, comportati-va cu el astfel incat sa simta toate aceste lucruri.

Pe de alta parte, el are nevoie sa auda si sa experimenteze faptul ca, atunci cand se pierde pe sine, veti fi acolo langa el. Veti sti sa puneti limite, sa luati decizii si sa ii oferiti protectia de care are nevoie. “Poti merge in lume, eu sunt aici sa te sustin si sa te protejez. Poti sa spui NU si sa imi testezi limitele cat de mult ai nevoie – eu o sa am grija sa fii in siguranta cat timp faci asta. Poti sa te separi. Este in regula sa fii furios, noi nu o sa te lasam sa te ranesti pe tine sau pe cei din jur. Poti sa fii tu insuti si noi o sa te iubim asa cum esti”.

Puteti sa va spuneti aceste lucruri si voua insiva, copilului ce asteapta in interiorul fiecaruia dintre noi. Vedeti cum se simte in corpul vostru impactul acestor cuvinte.

Cum ajung aceste mesaje la copil?

O fraza magica este cea care incepe cu: Hai sa ne jucam un joc! Puteti sa nu aveti neaparat un joc in minte in momentul in care spuneti acest lucru, va garantez ca un joc se va intampla. Puteti profita de ocazie si sa lasati copilul sa propuna si sa conduca jocul. [Vezi si: Joaca pentru parintele serios]

Imbratisarile, mangaierile, pupicii, gadilatul, in general jocurile de contact fizic sunt moduri puternice de a transmite mesaje de dragoste, apropiere, acceptare. Daca vi se pare dificil atat contact fizic, va recomand o terapie de imbratisari – lasati-va imbratisati si pupaciti de copilul vostru. Incet, incet, veti deveni dependenti. Baietii au in mod special nevoie de jocuri de lupta si contact fizic cu tatal lor, ca sa isi inteleaga marimea propriei puteri, sa isi masoare fortele, sa invete cum sa intre in rolul masculin.

O alta sursa puternica de construit relatii cu copilul este umorul. Atata vreme cat nu este indreptat catre persoana lor – mai ales la varstele mici – copilul reactioneaza la umor cu autentica bucurie si incantare. Este ca si cum ar descoperi o comoara ascunsa. Oau… tatal meu chiar se poate pune la mintea mea? Chiar a spus lucrul ala incredibil de prostesc si de amuzant?

Si DA, stand impreuna pur si simplu, fara a face neaparat ceva planificat construieste spatiul necesar pentru a va auzi si a va recunoaste.

Ramona Oros face parte din grupul de initiativa care sustine campania 1 iunie zi libera.

Autor articol: Ramona Oros, psihoterapeut si consultant educational Monterra


otter.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

s