Cum te ajuta jurnalul gandurilor in gestionarea emotionala

A tine un jurnal al gandurilor in aceasta perioada poate fi o modalitate eficienta si accesibila de ne urmari gandurile si de a ne gestiona emotiile, pe care e posibil sa le simtim acum mult mai intens.

Poate simti ca nu mai detii controlul sau poate experimentezi furia, negarea, negocierea, tristetea sau acceptarea – cele cinci stadii ale pierderii.

Daca urmarim evolutia emotiilor pe care le avem putem sa le controlam mai bine in momentul in care apar si astfel nu riscam sa le lasam sa ne compleseasca. Poti face asta notand intr-un jurnal al gandurilor.

Ce presupune sa tii un jurnal al gandurilor?

  • Noteaza zilnic sau de mai multe ori pe zi, atunci cand simti nevoia, ce ganduri si emotii ai. Foloseste un caiet sau scrie la calculator, daca iti este mai usor.
  • Fii onest cu ceea ce simti si observa daca sunt emotii sau ganduri care se repeta.
  • Noteaza-ti emotiile pe care le simti cu note de la 1 la 10, in functie de intensitatea cu care le simti.
  • Observa cum evolueaza aceste emotii de la o zi la alta.

Experienta scrierii intr-un jurnal se poate dovedi foarte valoroasa, aducandu-ne eliberarea de emotiile si gandurile apasatoare pe care le avem.

Afla din podcastul de mai jos de ce recomanda Adriana Mitu sa tinem un jurnal al gandurilor. 

Sa ai grija de sanatatea ta inseamna sa ai grija si de emotiile tale!

Adriana Mitu, psiholog cu experienta in lucrul cu copiii si autor de povesti terapeutice, vorbeste la Itsy Bitsy FM despre cum putem avea grija de sanatatea noastra emotionala in aceasta perioada.

 

 

Vezi si alte idei pentru igiena ta emotionala: 

Cum ai grija de sanatatea ta emotionala practicand recunostinta

Trei exercitii prin care poti reduce anxietatea

Cum gestionezi sentimentul de pierdere? 

Starea de alerta si nevoia de relaxare 

Cum eviti mancatul compulsiv? 

Ce faci cand simti ca nu mai detii contrulul? 

Cum ai grija de sanatatea ta emotionala? 


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s