Scoala parintilor
Responsabilitatile copilului
de psiholog Lizetta Mihaila

Ati observat cat de bine se simt copiii atunci cand le acorzi o responsabilitate? Incearca sa-si faca treaba, nu abandoneaza, iar finalul este unul fericit. Eu cred ca ei sunt angajatii ideali: nu accepta compromisuri, nu demisioneaza, rezolva sarcina pe care o au si nu asteapta cu nerabdare ziua de salariu.

Dar totul depinde de felul cum li s-a spus ceea ce trebuie sa faca si, nu in ultimul rand, de dificultatea sarcinii.

La prescolari, interesul pentru activitati este inglobat in cel de joc si intretinut de el. De aceea, el poate sa aiba grija de jucarii atunci cand mergeti in parc, de lucrurile personale la gradinita, poate fi responsabil de aranjarea jucariilor pe rafturi, strangerea farfuriilor de pe masa, dupa ce a mancat, chiar si imbracatul si dezbracatul este ,,treaba” lui. In plus, responsabilitatile se diversifica la gradinita prin respectarea sarcinilor date de doamna educatoare: sa rezolve fisele de lucru, sa invete poezia, sa retina noile informatii, etc.

Acordarea de responsabilitati casnice este un mod de a-l convinge pe copil ca este in centrul atentiei, ca sunteti o echipa si ca in functie de cum si cat v-a ajutat el, ati reusit sa terminati treburile si sa petreceti mai mult timp impreuna: ,,Am aranjat singur hainele in sifonier, iar mami nu a mai facut asta. De aceea am iesit mai repede afara.“ Astfel, copilul va realiza ca treaba nu este o pedeapsa, ci o modalitate de a fi util si apreciat.

Perioada scolara implica progrese importante in plan psihic. Scoala impune modelele ei de viata, activitatile devin complexe, iar respectul fata de munca, disciplina si responsabilitatile elevului devin prioritati ale dezvoltarii scolarului. Paleta responsabilitatilor se mareste, iar acestea nu mai sunt ,,impuse” prin joc, ci printr-un dialog serios, copilul insusindu-si totul cu seriozitate, fiind informat si de consecintele neindeplinirii lor. Pornind de la rezolvarea temelor, in functie de varsta se ajunge la responsabilitatea de a conduce grupul de copii din clasa lui, de a-si economisi banii de buzunar si chiar de a avea grija de casa, cand parintii sunt plecati. Chiar daca interesul pentru joc este inca prezent, se acorda o mai mare atentie regulilor si implicit respectarii lor.

Scolarii mari si adolescentii sunt coplesiti uneori de responsabilitati, adultii considerand ca sunt deja mari si pot sa realizeze foarte multe, impunandu-le reguli nenumarate, din ce in ce mai dificil de respectat. Uitam uneori ca ei au propriile idealuri, pasiuni si dorinte pe care incearca sa le realizeze. De aceea, trebuie sa le acordam responsabilitatile absolut necesare si sa nu-i privim ca pe niste adulti. Un copil care permanent trebuie sa aiba grija de fratiorul/surioara lui sau care se ,,ocupa” de o multitudine de treburi casnice si de cumparaturi va uita sa se bucure de copilarie, se va maturiza mult mai repede, iar responsabilitatile vor deveni corvoada, si nu un mod de adaptare sociala.

Indiferent de varsta, acordarea de atributii trebuie sa fie insotita de anumite conditii: copilul sa-si dea seama de rolul lui si de importanta lor, sa nu renunte la indeplinire si sa nu le considere pedepse. Toate acestea vor fi premise si il vor ajuta sa devina cooperant, perseverent si ambitios.