Rolurile cheie ale somnului

Care sunt efectele prezentei sau absentei somnului in viata noastra? Iata cateva dintre rolurile cheie ale dormitului si cum ii ajuta somnul pe cei mici.

Cati dintre noi nu si-au dorit macar o data ca ziua sa aiba mai mult de 24 de ore pentru a ne putea indeplini toate sarcinile? Din pacate insa, atunci cand treburile se aglomereaza, cel care are cel mai mult de suferit (si care este scurtat cu usurinta) este somnul. Uneori, aceasta alegere ne apartine, alteori intervine nedorita insomnie.

Reducerea orelor de odihna poate duce la probleme serioase de sanatate. Boli grave precum cancerul, bolile de inima, diabetul, infectiile si obezitatea au fost corelate cu lipsa acesteia. Sunt alterate dispozitia, puterea fizica si vigilenta.

Pe de alta parte, un studiu recent realizat pe sobolani ne arata schimbarile care se petrec la nivel sinaptic in timpul somnului. Astfel, s-a putut demonstra faptul ca somnul este necesar pentru usurarea invatarii si intarirea memoriei.

Acest lucru are implicatii in cresterea copiilor. Perioada in care creierul nostru este cel mai capabil de a inmagazina noi informatii rapid si eficient este cea a copilariei. Daca vrem insa ca cei mici sa sa fie capabili sa invete si sa retina noi informatii si abilitati, ei au nevoie de suficient timp pentru dormit.

Acest lucru este important cu atat mai mult cu cat alti cercetatori australieni au descoperit faptul ca micutii care au un model neregulat de somn au probleme nu numai de ordin fizic, dar si emotional si social. Acestia au studiat longitudinal calitatea vietii unui grup de 3000 de copii de la nastere timp de 7 ani.

In urma chestionarelor si a jurnalelor de somn completate de catre parinti, copiii au fost impartiti in 4 grupe in functie de stilul de somn. Cei mai afectati sunt cei care incep care isi incep viata cu probleme de dormit, insa revin la nivelul normal pe la varsta de 5-6 ani, precum si cei care incep la fel in pruncie, dar ajung sa doarma din ce in ce mai mult cu varsta.

Efectele lipsei somnului sunt unele de durata, in special atunci cand problemele devin cronice. Este bine sa ne intrebam daca consideram ca dormim suficient, daca reusim sa ne trezim dimineata sau avem nevoie de ajutoare precum alarma ceasului, cofeina sau energizante pentru a functiona, daca suntem mai iritabili sau impulsivi.

Uneori, sunt lucruri simple pe care le putem face pentru a ne imbunatati situatia, precum stabilirea unor ore fixe de culcare, evitarea surselor media in dormitor (calculator, televizor). Alteori este nevoie sa ne reorganizam putin viata pentru a evita supraincarcarea.

In cazuri in care se ajunge insa la situatii de insomnii repetate, este bine sa se caute sfatul unui specialist pentru a descoperi cauza si a trata eficient o astfel de problema care afecteaza intregile paliere ale vietii.

Autor articol: Mihaela Balan – Psihoterapeut de familie sub supervizare – mihaela.balan9@gmail.com

sursa articol:

  • Wang, G., Wan Lai, C., Cichon, J., Ma, L., Li, W., & Gan, W-B. (2014). Sleep promotes branch-specific formation of dendritic spines after learning. Science, 344, 1173-1177.
  • Magee, C., Gordon. R., Caputi, P. (2014). Distinct Developmental Trends in Sleep Duration During Early Childhood. Pediatrics peds.2013-3806

sursa foto: freedigitalphotos.net


otter.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

s