Povesti fara raufacatori

Pentru mine, cele mai frumoase carti sunt cele pentru copii, desi am trecut de ceva vreme de perioada copilariei. Iata cateva exemple ca povestile pot fi frumoase si fara personaje negative!

Cu totii cunoastem basmele clasice, unde trebuie intotdeauna sa fie un personaj rau, care strica armonia unei lumi de altfel pasnice, iar, la urma, este infrant de personajul pozitiv… Eroul. In „Povestea lui Harap Alb” de Ion Creanga, Spanul este omul rau si viclean. Fie ca este vorba despre regina cea rea din „Alba ca Zapada”, fie ca avem de-a face cu Vrajitoarea din Vest din „Vrajitorul din Oz”, nimeni nu scapa si „totul este bine atunci cand se termina cu bine”.

Dar cum faci povestea sa fie interesanta daca nu ai niciun personaj negativ? Oare ii mai fascineaza pe copii? Oare mai au micutii ce invata? Iti prezint trei carti unde nu exista raufacatori, unde pericolele sunt de fapt boacane, iar emotiile si invatatura primeaza.

„Micul Print” – de Antoine de Saint-Exupéry

Nuvela scriitorului francez a fost publicata pentru prima oara in anul 1943, in peste 200 de limbi si dialecte. in aparenta, cu limbajul simplu si optimismul debordant, „Micul Print” este doar o poveste pentru copii. Totusi, datorita observatiilor profunde despre viata si natura umana, cartea care a facut inconjurul lumii nu putea sa ii ocoleasca nici pe adulti.

Povestea incepe cu o mica drama: naratorul este descumpanit de incapacitatea adultilor de a mai distinge intelesuri in afara aparentelor. Oamenilor le lipseste imaginatia.

Micul Print il ajuta pe narator sa vada lumea prin ochi de copil. Baietelul invata de la o floare cum sunt oamenii: „Nu se stie insa niciodata unde-i poti gasi. ii poarta vantul. Ei nu au radacini si asta-i stinghereste mult”. Intalneste o vulpe de la care afla despre importanta prieteniei.

Din nuvela „Micul Print” descoperim care sunt adevaratele valori in viata: prietenia, dragostea si altruismul. Nu exista pericole atat timp cat stim sa le pretuim.

„Ursuletul Winnie-Puh” – de A. A. Milne

Primul volum a aparut in anul 1926 si reprezinta o colectie de aventuri ale unui ursulet de plus pe nume Winnie-Puh. impreuna cu baietelul Cristopher Robin, purcelusul Guit si multe alte jucarii, Winnie porneste intr-o serie de peripetii.

Toate intamplarile au loc in Padurea Celor O Suta de Stejari. Winnie-Puh este un ursulet naiv, putin cam lacom cand vine vorba de miere, dar foarte loial si iubitor fata de prietenii sai. Pentru a ajunge la o concluzie, ursuletul de plus se foloseste de rationamente simple, iar curajul sau este datorat doar lipsei de constientizare a consecintelor. In alte cuvinte, se comporta ca un copil.

Iata un pasaj din care va puteti da seama de gandirea jucariei:

„Intai de toate se gandi: Zumzetul acela inseamna ceva. Nu poti doar sa zumzai si sa zumzai asa fara sa insemne ceva. Daca e un zumzet, cineva face un zumzet si singurul motiv pentru care ai face un zumzet, pe care il cunosc EU, este sa fii o albina.

Apoi se mai gandi ceva timp si spuse: Si singurul motiv pentru care exista albinele, pe care il cunosc EU, este sa faca miere.

Apoi se ridica in picioare si spuse: Si singurul motiv pentru a face miere este ca EU sa o pot manca. Asa ca incepu sa se catere in copac.”

In povestea cu albinele, ursuletul tot incearca sa le pacaleasca si sa le fure mierea. Aventurile sale nu sunt primejdioase si nu exista raufacatori. Toate pataniile sale sunt cauzate de el insusi, iar temerile sale sunt fondate doar pe necunoscut.

„Aventurile lui Habarnam si ale prietenilor sai” – de Nikolai Nosov

Ultima carte despre care va voi vorbi a marcat numeroase generatii. Sunt sigura ca ai citit-o si tu cand erai mic(a). Este vorba despre „Aventurile lui Habarnam si ale prietenilor sai” de Nikolai Nosov. Scrisa in 1954, povestea a fost urmata de „Habarnam in Orasul Soarelui” (1958) si „Habarnam pe Luna” (1966). Totusi, primul roman ramane de referinta pentru copii si, mai ales, pentru parinti.

Habarnam este un prichindel care traieste intr-un oras de basm numit Orasul Florilor. Poate fi recunoscut dupa palaria sa mare si albastra, pantalonii galbeni, camasa portocalie si cravata verde; si dupa faptul ca face doar boacane tot timpul.

Ceilalti locuitori din oras sunt alti prichindei (li se spune asa pentru ca sunt de dimensiunea unor castraveti). Numele lor denota ocupatiile, talentele si firile lor. Astfel, ii intalnim pe Stietot, Pilula, Surubel si Piulita, Zahar Zaharescu, Limonada, Glontisor, Acuarela, Guzla, Grabila, Dondanel, Tacutul, Gogoasa, Zapacila, Posibil si Probabil. Este clar ca Habarnam nu se pricepe la nimic.

Nu numai ca nu stie sa faca nimic, dar ii si incurca pe ceilalti. Cand incearca sa fie pictor, ii supara pe prichindei cu portrete nereusite. Cand isi propune sa devina poet, face rime fara sens (Stietot se plimba in ploaie/ Si-a sarit peste o oaie). Iar cand vrea sa devina sofer de curse, se prabuseste in apa cu automobilul ce functiona cu apa gazoasa si sirop.

Toti prichindeii pornesc intr-o expeditie pe meleaguri noi. Ajung in Orasul Verde, unde traiesc prichindutele. Fiind guvernat de fetite, orasul este mult mai organizat si mult mai curat. De exemplu, baieteii foloseau iod usturator pentru vindecare, in timp ce prichindutele alinau durerea cu miere.

Odata cu plecarea, Habarnam se schimba: renunta la poante, nu mai necajeste prichindutele si incepe sa invete sa citeasca si sa scrie.

Prin „Aventurile lui Habarnam si ale prietenilor sai”, autorul a vrut sa impartaseasca valorile bune precum onestitatea, curajul, camaraderia si vointa si sa le descurajeze pe cele rele, cum ar fi gelozia, lasitatea si aroganta. Din nou, intalnim o poveste unde nu exista personaje malefice. E o lume a copiilor. Se mai ciondanesc sau mai fac haz unii de ceilalti, dar, in final, urmaresc sa invete unul de la altul.

Concluzie:

Ti-am prezentat trei povesti diferite, scrise de autori din trei tari diferite, toate cu un element comun: lipsa zmeilor, a talharilor, a rautatii in general. Aventurile raman interesante si hazlii chiar si fara vreun personaj amenintator. Si nu sunt singurele. Le-am ales pe acestea pentru ca sunt sigura ca multi dintre voi ati crescut cu ele.

Sa zicem ca am vrut sa va amintesc de inocenta copilariei. strengari, naivi, visatori, asa am fost cu totii. Cele mai mari pericole erau sa nu ne julim genunchii sau sa nu ne certe mama prea tare pentru ca ne-am murdarit in parc. Cele mai mari aventuri erau cataratul in copaci si sa nu fi prins la leapsa.

Intrebarea ramane: e mai bine ca eroul sa aiba un inamic sau sunt mai interesante povestile fara raufacatori? Cred ca pana la urma totul se reduce la preferintele fiecaruia.

Tu ce ii citesti copilasului tau?

Autor articol: Oana Anghel – Redactor Itsy Bitsy

Sursa foto: Freedigitalphotos.net


Lasă un răspuns