Jocul de luni: Mesaje de recunostinta in jocuri

Jocul de Luni: Mesaje de recunostinta in jocuri

Recunostinta este un alt element important in dezvoltarea emotionala a copiilor. Pentru a-ti ajuta micutul sa inteleaga de ce este important sa se bucure de ceea ce are si ceea ce este, Adriana Mitu, parenting trainer, iti ofera cateva idei de jocuri, prin care sa transmiteti mesaje de recunostinta in familie.

„Fericirea nu sta in cat de multe lucruri ai sau cati oameni sunt in jurul tau, ci in cat de implinit si fericit te simti cu lucrurile acestea”, ne-a explicat Adriana Mitu, in cadrul emisiunii Happy Music cu Ruxandra si Marius.

Odata ce copiii invata sa transmita mesaje de recunostinta, vor creste sa fie niste persoane mai fericite, mai implinite si cu o atitudine mai pozitiva.

Pentru a cultiva acest sentiment in sufletul prichindelului tau, Adriana Mitu a prezentat doua jocuri usoare, pe care le poti afla din urmatorul podcast.

Mesaje de recunostinta prin jocuri

Ma simt norocos pentru ca…

In fiecare seara, inainte de culcare, poti face impreuna cu cel mic o lista cu lucrurile bune din ziua care a trecut. Sau incurajeaza-l pe copil sa tina un jurnal in care sa scrie pentru ce se simte recunoscator. Aminteste-i si de recunostinta fata de el insusi, sa se aprecieze pentru ceea ce este acum si pentru efortul depus in anumite directii.

Lista recunostintei

In acest joc, il vei sprijini pe cel mic sa isi indrepte atentia catre binecuvantarile din viata sa, venite sub forma persoanelor din jurul lui. Poate scrie, sau puteti discuta impreuna despre fiecare persoana apropiata si pentru ce ii este el recunoscator acesteia. Spre exemplu: mamei, tatalui, bunicii, bunicului, prietenilor, animalului de companie si asa mai departe.

Ajuta-l pe copil sa gaseasca singur motivele pentru care le este recunoscator acelor persoane si faceti cat mai putine sugestii. Vorbeste-i si tu despre oamenii din viata ta, carora le esti recunoscator.

Importanta jocurilor de recunostinta

Recunostinta este principala calitate ce ii ajuta pe oameni sa aiba o perspectiva pozitiva asupra vietii.

Aceste jocuri ajuta la:

  • Gratitudinea ne ajuta sa fim mai fericiti, mai increzatori in propriile resurse, sa fim mai satisfacuti de viata noastra, mai motivati, sa construim relatii bune cu ceilalti, sa cautam si sa gasim solutii pentru provocarile intampinate.
  • Fericirea nu tine de cat de multe lucruri avem, sau de cat de competenti suntem. Fericirea vine din recunostinta pentru ceea ce ai deja si ceea ce esti.
  • Cel mai important obiectiv al unui parinte este sa creasca un copil sanatos si fericit. A-l invata pe copil recunostinta este un pas important in aceasta directie. Oamenii recunoscatori sunt mai putin stresati si au o imunitate mai buna.

 


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s