Decoratiuni de Craciun: globuri de hartie in forma de reni

Pentru ca vrem sa profitam cat mai mult de farmecul Sarbatorilor de iarna am hotarat sa incepem deja sa confectionam decoratiunile de Craciun pentru acest an. O idee simpla si originala de globuri de agatat in brad sunt renii din hartie colorata, pe care copiii ii pot realiza foarte usor.

Materiale necesare:

  • hartie colorata (maro)
  • pomponi rosii
  • ochisori mobili/hartie alba si marker negru
  • foarfeca
  • lipici

Taie 4 fasii de hartie, de aproximativ 1 cm latime si 20 cm lungime (poti taia dintr-o coala A4, pe lungime).

Indoaie fasiile pe jumatate, apoi desfa-le. Lipeste doua fasii una de cealalta in forma de cruce, apoi continua sa lipesti si celelalte fasii pana formezi o stea (centreaza fasiile ghidandu-te dupa semnul din mijloc).

Lipeste intre ele capetele opuse ale fasiilor de hartie si vei obtine un glob de hartie – este un ren in devenire. Ajuta-l sa capete personalitate lipind, pe globul de hartie, doua cornite (tot din hartie), o pereche de ochisori si un nas dintr-un pompon rosu. La final poti prinde renul zglobiu cu o bucata de sfoara si sa-l agati in pomul de Craciun.


otter.ro

Lasă un răspuns