Copiii au nevoie sa spuna „nu”

Orice copil, pe masura ce creste iti testeaza limitele prin a te refuza. De ce este bine sa iti lasi copilul sa spuna „nu”? Cum le influenteaza dezvoltarea acest cuvant mic?

In momentul in care micutul tau refuza sa faca ceva, este normal sa crezi ca poate nu esti respectat, ca nu esti „in control”, sa simti tristete, furie sau o senzatie de esec. De ce sunt insa „nu”-urile copiilor un motiv de bucurie? Pentru ca sunt primul pas spre increderea in sine!

Cu siguranta, iti doresti ca micutul tau sa reziste presiunii anturajului – vei dori sa spuna NU drogurilor, alcolului, violentei, etc. Vei dori sa nu se lase calcat in picioare de persoane care nu ii vor binele. Vei vrea sa ia atitudine si sa se poata apara singur. De aceea, este important sa il lasi si sa invete sa spuna „NU!”

Cum apare conceptul de „nu”?

Daca cel mic are sub 2 ani si te-ai lovit frecvent de refuzul lui la cele mai marunte cereri – ti-e sete, ti-e frig, ti-e foame, vrei ceva – cel mai probabil, el nu reuseste sa diferentieze intre „da” si „nu”.

In alte cazuri, este posibil sa nu fi inteles exact ce anume i-ai cerut – capacitatile sale de a intelege si de a comunica sunt inca limitate.

De aceea, in exterior, „nu” pare sa fi devenit cuvantul lui preferat si intre voi poate fi o lupta continua. Chiar si cand va reusi sa faca aceasta diferentiere, micutul va incepe sa isi testeze limitele, va invata sa ia propriile decizii.

Astfel, uneori, oricat de atractiv poate suna ceea ce ii spui, te va refuza pentru simplul motiv ca are aceasta varianta.

Motive de bucurie cand auzim „nu”

Desi prima tentatie este aceea de a „starpi” din start orice revolta, cuvantul „nu” pune bazele unor calitati pe care cu siguranta le vei dori pentru copilul tau:

  • Incredere in sine – in general, abilitatea de a refuza este strans legata de conceptul de incredere in sine. Cu alte cuvinte, oamenilor cu o stima de sine scazuta le este dificil sa faca acest lucru si tind sa aiba in vedere sentimentele celorlalti, in detrimentul propriei persoane. Prin a spune „nu”, copilul tau invata sa isi impuna propriile pareri si sa se respecte pe sine.

  • Independenta, autonomie – cu siguranta, mai tarziu in viata, copilul va avea de facut o multime de alegeri. Este bine sa il inveti de mic sa isi urmeze propriile idei si sa se descurce in viata pe propriile picioare. Lasa-l sa isi traiasca etapa de „pot singur”.

  • Control asupra propriei persoane – inabilitatea de a seta limite personale poate fi o problema serioasa. Atunci cand pui prea mult pret pe nevoile celorlalti si pe ce ti se spune sa faci sau ca „ar trebui”, poti ajunge usor in capcana de a fi manipulat.

Ce poti face cand copilul exagereaza?

Oricat de mult as sustine exprimarea libera a celui mic si incurajarea opozitiei sale, tot exista o masura. Setarea unor limite este la fel de importanta. Daca simti insa ca „nu” devine un raspuns universal valabil si pierzi controlul, sunt cateva sugestii pe care le poti urma:

  • Incearca sa elimini „nu” din propriul vocabular – acest lucru nu inseamna sa il lasi sa faca ce vrea si sa ii accepti orice, ci sa incerci sa gasesti o reformulare. De exemplu, in loc sa ii spui ca „nu ai voie” poti incerca fie o explicatie „daca faci asta, se intampla asta”, fie sa ii distragi atentia cu altceva.

  • Testeaza daca intelege – asa cum spuneam mai sus, uneori, poate fi vorba de o neintelegere la mijloc. Daca spune „nu” si totusi face ce i-ai cerut, nu inseamna ca ti se opune. Mentine intrebarile cat mai scurte si simple pentru a te asigura ca te faci inteles/inteleasa.

  • Ofera-i variante de ales – daca il intrebi „vrei mar sau portocala”, cel mic va avea o alegere de facut, in loc sa raspunda cu „da” sau „nu”. In acelasi timp, copilul va avea in continuare sentimentul de control, in timp ce si tu iti atingi tinta dorita.

  • Invata-l metode de a refuza asertiv, nu agresiv – mai tarziu, va trebui sa inlocuiasca acest „nu” cu un mod acceptabil, politicos de a refuza, care sa ia in considerare sentimentele celor din jur. Invata-l de asemenea sa exprime ce il determina sa dea un astfel de raspuns, sa ofere un motiv.

In cazuri izolate, a spune „nu” poate deveni un comportament problematic, ce necesita atentie speciala si eventual un ajutor exterior, in cazul in care simti ca ai ajuns la capatul puterilor si comunicarea dintre voi este deficienta.

Altfel, opozitia este de fapt o etapa normala a vietii, pe care este bine sa o intampini cu bratele deschise. Pentru ca, daca nu reuseste sa spuna „nu” acasa, cu atat mai greu ii va fi sa o faca in alte ocazii!

Tu cum te impaci cu refuzurile micutului tau?

Autor articol: Mihaela Balan – Psihoterapeut de familie sub supervizare – Psihoterapiefamilie.ro

sursa foto: freedigitalphotos.net


otter.ro

2 gânduri despre “Copiii au nevoie sa spuna „nu””

  1. Multumesc pentru acest articol. Trec printr-o perioada in care „nu” este un cuvant foarte apreciat de fetita mea. Amelia are 3 ani si este maestra in arta comediei; se si antreneaza in fata oglinzii. Mi-am dat seama ca ne testeaza, ii spun ca-mi dau seama si se vede ca intelege. Uneori cauta sa vada reactia si are un zambet „machiavelic” de planuitor mic si dragalas. Din pacate, uneori e complicat de gestionat; sunt obosit, am altele pe cap si rabdarea mea isi atinge limite (ceea ce cauta poate):

    – spalat pe dintii
    – spalat pe maini
    – dezbracat
    – stransul jucariilor

    La gradi, are anumite reguli (merge la montessori) si totul e ok. Dar acasa, nemaifiind colegi care fac lafel si cum a observat ca ne atinge, profita de situatie.

    S-a obisnuit sa planga ca sa obtina ceva si se vede ca isi provoaca plansul. La inceput este prefacut, ii spun ca-mi dau seama si ca ma afecteaza, ca nu-mi place sa se prefaca. Ii propun variante, chiar si inainte de conflict. Toate astea pana cand plange pe bune. Uneori ajunge la crize si atunci, imi pierd rabdarea si nu mai fac fata situatiei si o cert cu un ton mai agresiv. Stiu ca nu e ok dar cum zic, imi pierd cumpatul.

    Tare mi-as dori sa gasesc cale de intelegere pentru aceste momente. De regula sunt amplificate de oboseala ei dar face asta si uneori cand nu este obosita.

    Cum pot face incat sa impact respectul nevoii de a exprima parere proprie si a face ceea ce este totusi necesar pentru sanatatea ei?
    Are un caracter puternic si afirmat, ceea ce ma bucura foarte tare dar uneori este foarte obositor.

    Inteleg o parte pentru ca am fost asa fiind mic…totusi ma chinuie situatia destul de des

    AJUUUTORRR! :o)

    1. Sunt mai multe variante care pot fi folosite astfel incat sa reusiti sa va atingeti si scopul, dar sa o lasati si pe Amelia sa isi exprime personalitatea. Va pot da cateva sugestii, insa fiecare copil reactioneaza diferit, deci cu siguranta veti stii mai bine ce este mai potrivit pentru ea. In general, incurajez parintii sa mearga pe cat de mult posibil pe partea de pozitiv si mai putin pe partea de pedepse. Astfel, daca ati eliminat varianta de a-i explica de ce este important sa faca un anumit lucru, ati putea incerca:
      – Sa faceti un tabel al sarcinilor casei – aici as sugera sa apara si sarcinile dvs. si ale sotiei, astfel incat Amelia sa inteleaga ca nu este singura care are responsabilitati. Este bine sa o implicati cat mai mult in procesul de a face acest tabel astfel incat sa simta ca nu sunt lucruri pe care i le impuneti cu forta, ci ca are libertatea de a-si exprima opinia, poate negocia cand/cum/in ce situatii, etc. Puteti sa o intrebati, prin comparatie cu dvs. De exemplu: „Eu am responsabilitatea de a duce gunoiul…tu cu ce crezi ca poti ajuta prin casa?” De asemenea, cu cat este mai colorat sau cu imagini reprezentative, cu atat are sanse sa o atraga mai mult – copiii reactioneaza foarte bine pe partea de vizual.
      – Sa realizati un sistem de recompense – de exemplu, de fiecare data cand s-a spalat pe maini cand trebuia, a strans jucariile, etc. sa primeasca cate un smiley. Daca a strans un anumit numar de smiley-uri in ziua respectiva, va puteti gandi la ceva ce i-ar placea sa primeasca – ceva bun, o iesire in parc sau cateva minute in plus de televizor sau de joaca, etc. Trebuie sa fiti insa consecventi – daca nu a strans suficiente, nu cedati rugamintilor ei! Ca sa nu ramana dependenta de acesta si sa isi doreasca mereu sa obtina ceva pentru orice fapta buna, smiley-urile apar la inceput la inceput in paralel (si vor fi inlocuite treptat) cu ceea ce se cheama „recompense sociale” – bravo, ce ma bucur ca ai strans, ce harnica esti, etc.

      Acestea sunt doar doua variante. In general copiii ne pun cu siguranta creativitatea la incercare. Ideal este sa gasiti ce anume o motiveaza pe ea. Insa, desi cum am spus sustin dorinta de exprimare a copiilor, sunt anumite momente in care nu puteti ceda, atata timp cat tine de siguranta ei. Puteti insa compensa faptul ca o refuzati, permitandu-i in alte momente sa spuna „nu” si sa isi manifeste personalitatea ei puternica, insa atunci cand poate face acest lucru in siguranta.
      Iar in ceea ce priveste plansul demonstrativ, de a obtine ceva, cea mai buna solutie este pur si simplu de a-l ignora. Daca ii permiteti in acel moment ceea ce ea isi doreste prin plans, Amelia va avea o arma eficienta de control asupra dvs – pentru mai multe detalii va recomand articolul legat de crizele de nervi ale copiilor.
      Daca aveti alte intrebari sau neclaritati, va stau la dispozitie cu cea mai mare placere. Si va doresc mult succes cu cea mica!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

s