Am lapte suficient pentru bebelusul meu?

Mamele care alapteaza intreaba de multe ori cum sa-si dea seama daca au suficient lapte pentru bebelusii lor. Sanul nu este biberon, si nu poti sa-l ridici sa vezi cati mililitri de lapte a baut copilul.

Societatea noastra, obsedata de cifre si masuratori, face ca unele mame sa nu accepte faptul ca nu vad cantitatea exacta de lapte pe care o primeste cel mic.

Cu toate acestea, exista modalitati de a sti daca ai lapte suficient pentru copil. Pe termen lung, cresterea in greutate a copilului este cel mai bun indiciu ca ai lapte suficient, dar regulile legate de luarea in greutate valabile pentru bebelusii hraniti artificial se poate sa nu se potriveasca in cazul bebelusilor alaptati.

Cum sa stii daca ai lapte suficient

1. Bebelusul suge intr-un mod caracteristic.

Un bebelus care primeste o cantitate suficienta de lapte de la san suge intr-un mod foarte caracteristic. Cand ajunge la lapte (si nu ajunge la lapte doar pentru faptul ca tine sanul in gura si face miscari de supt), veti observa cum barbia lui se opreste din supt dupa ce gurita se deschide la maximum si apoi dupa ce isi inchide gura.

Miscarea de supt arata, prin urmare, astfel : gura larg deschisa – pauza – gura inchisa. Daca vrei sa incerci tu insati sa vezi despre ce e vorba, pune un deget in gura si suge ca si cum ai trage cu paiul. Cand sugi, barbia coboara si ramane in aceasta pozitie. Cand te opresti din supt, barbia revine la pozitia initiala. Aceasta pauza, pe care o sesizezi, daca esti atenta la barbia bebelusului, reprezinta o gura de lapte, daca bebelusul sta la san.

Cu cat pauza este mai mare, cu atat mai mult lapte a baut copilul. In timp ce, un bebelus care doar „rontaie” sanul va pleca infometat.

2. Scaunele bebelusului.

In primele zile dupa nastere, bebelusul elimina meconium, o substanta de culoare verde inchis, aproape neagra. Meconiumul se aduna in intestinele bebelusului in timpul sarcinii. Se elimina in primele zile dupa nastere, iar dupa a treia zi, scaunele incep sa capete o culoare mai deschisa, pe masura ce copilul primeste mai mult lapte de la san. Dupa a cincea zi de la nastere, scaunele dobandesc, de obicei, aspectul scaunelor normale de alaptat. Acestea au o consistenta moale, putand fi chiar apoase, au culoarea mustarului si, de obicei, miros foarte putin.

Cu toate acestea, scaunele pot fi diferi foarte mult fata de aceasta descriere. Pot fi de culoare verde sau portocalie, pot contine cheaguri sau mucus sau pot avea consistenta spumei de ras (din cauza bulelor de aer). Variatia de culoare nu inseamna ca bebelusul are vreo problema. Atat vreme cat copilul primeste doar lapte la san si incepe sa aiba scaune mai deschise la culoare dupa ziua a 3-a de la nastere, inseamna ca ii merge bine.

Fara sa devina o obsesie, este bine sa monitorizezi frecventa si calitatea scaunelor, pentru ca este una dintre cele mai bune modalitati, alaturi de observarea felului in care suge, de a sti daca bebelusul primeste lapte suficient.

Dupa primele trei sau patru zile de la nastere, numarul scaunelor ar trebui sa creasca, astfel incat pana la sfarsitul primei saptamani, bebelusul ar trebui sa aiba cel putin doua sau trei scaune galbene substantiale in fiecare zi.

In plus, multi sugari murdaresc scutecul aproape la fiecare masa. Un bebelus care continua sa elimine meconium si in a patra sau a cincea zi de la nastere trebuie dus de urgenta la medic. Bebelusii care au doar scaune maronii probabil ca nu primesc lapte suficient, dar nu este un indiciu foarte sigur.

Dupa primele trei sau patru saptamani de la nastere, unii copii alaptati isi pot schimba brusc ritmul scaunelor, de la mai multe pe zi la un scaun la trei zile sau chiar mai putin. Sunt bebelusi care nu au scaun timp de 15 zile sau mai mult. Daca bebelusul are o stare generala buna si scaunul este pastos sau moale si de culoare galbena, nu este vorba de constipatie si nu trebuie sa va faceti probleme. Nu este nevoie de nici un tratament, pentru ca este un lucru firesc, iar firescul nu se trateaza.

Orice bebelus care are intre 5 si 21 de zile si nu are cel putin un scaun substantial in 24 de ore trebuie vazut imediat de medic. In general, scaunele putine pot insemna un aport insuficient de lapte in aceasta perioada. Categoric, exista si exceptii si copilul poate sa fie foarte bine, dar este mai intelept sa te asiguri de acest lucru.

3. Urina.

Daca bebelusul are sase scutece pline (nu doar ude) in 24 de ore, dupa 4 sau 5 zile de la nastere, poti fi sigura ca bebelusul primeste lapte din belsug (in cazul in care il alaptezi exclusiv).

Din pacate, scutecele superabsorbante de astazi par de multe ori uscate si cand sunt pline de urina; totusi, daca sunt pline, sunt si grele. Evident, indiciul acesta nu este valabil daca ii dai copilului supliment de apa (care este oricum inutil pentru copiii alaptati, iar daca i-l dati cu biberonul, poate afecta alaptarea.)

Urina bebelusului trebuie sa fie aproape incolora dupa primele zile de la nastere, dar daca se intampla sa aiba cateodata o culoare mai inchisa, nu este motiv de ingrijorare.

In primele doua sau trei zile de la nastere, unii bebelusi au urina de culoare roz sau rosie. Acesta nu este un motiv de ingrijorare si nu inseamna ca bebelusul este deshidratat. Fara indoiala, are legatura cu un aport redus de lapte matern, comparat cu cel de lapte praf la bebelusii alimentati artificial in aceasta perioada, dar bebelusul hranit artificial nu este standardul dupa care se judeca alaptarea.

Cu toate acestea, culoarea rosiatica a urinei ar trebui sa atraga atentia asupra pozitionarii corecte la san a copilului. Mama trebuie sa se asigure ca bebelusul trage lapte de la san.

In primele zile de la nastere, bebelusii ajung la laptele matern doar daca sunt bine asezati la san. In aceasta situatie, problema nu se rezolva daca ii dai bebelusului apa cu biberonul sau cu ceasca sau il hranesti cu degetul (« finger feeding »). Singurul rezultat este ca bebelusul pleaca din spital fara sa mai urineze rosiatic.

Solutia adevarata este corectarea pozitiei la san si folosirea compresiei sanului. Daca reasezarea la san si compresia nu cresc aportul de lapte, exista modalitati de a oferi lichide suplimentare fara sa folositi biberonul (asa-numitele accesorii de lactatie). Limitarea duratei sau frecventei meselor la san poate, de asemenea, contribui la scaderea laptelui matern.

Tu ai probleme la alaptare? Povesteste-ne

Alte articole despre alaptare
Mai pot alapta daca iau medicamente?
Despre alaptare si vinovatie
Alaptarea –primii pasi


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s