5 mituri despre introvertiti

Singuratici, taciturni, ganditori, neprietenosi, timizi – cam acestea sunt prejudecatile pe care le avem fata de introvertiti. Hai sa scapam de preconceptii si sa intelegem mai bine introversiunea.

Eu sunt o persoana care vorbeste foarte mult si foarte tare. Intreaba pe oricine ma cunoaste si iti va spune acelasi lucru. Imi place sa ii vad pe cei din jurul meu zambind si incerc, pe cat posibil, sa nu calc pe nimeni pe coada. Atunci cand ma simt confortabil, „in elementul meu”, fac glume, cant, povestesc. Din aceste motive, toti cei din jurul meu ma considera a fi extravertita. Insa, toate testele psihologice si toate cartile de specialitate imi spun fix opusul. Si, in urma unei scurte analize, am ajuns la aceeasi concluzie: sunt o persoana introvertita.

Introversiunea este una dintre cele mai neintelese trasaturi ale personalitatii. Inca de cand sunt copii, introvertitii au de suferit: „De ce nu raspunzi si tu?”, „De ce nu te duci sa iti faci prieteni?”.

Iata asadar cele mai raspandite mituri despre introvertiti:

  • Introvertitii sunt timizi si orice persoana timida este introvertita

De foarte multe ori, timiditatea este confundata cu introversiunea, desi sunt trasaturi diferite.

O persoana introvertita isi gaseste energia in timpul petrecut cu sine, dar asta nu inseamna ca nu se simte bine si socializand cu altii.

Pe de alta parte, o persoana timida simte disconfort (si chiar anxietate) in interactiunile sociale.

  • Persoanele introvertite nu se simt bine cu alti oameni in jur

Desi, cum spuneam mai sus, introvertitii se simt mai bine in singuratate decat extravertitii, asta nu inseamna ca sunt si antisociali sau ca nu s-ar bucura si de compania altor oameni.

O persoana introvertita va prefera grupuri mai restranse sau isi va petrece timpul cu o singura persoana. In cazul petrecerilor mai mari, introvertitul va prefera sa observe decat sa interactioneze. Dar toate acestea nu inseamna ca persoana introvertita nu se simte bine; pur si simplu are un alt mod de a se distra.

  • Introvertitii nu sunt potriviti ca lideri sau oratori

Sunt o multime de celebritati, sefi si conducatori introvertiti in istorie. Cu siguranta ai auzit de Bill Gates, Abraham Lincoln sau Gandhi – personalitatile lor se incadreaza si la introversiune.

  • Introvertitii au personalitati negative

Uneori, se crede despre introvertiti ca sunt depresivi, din cauza ca prefera sa petreaga timp singuri. Aceasta prejudecata s-ar putea sa apara in urma faptului ca extravertitii, care isi iau energia din interactiunile sociale, se pot simti mai tristi cand sunt singuri.

Insa este important de retinut ca, adesea, o persoana introvertita nu pune semnul egal intre a petrece timp cu ea insasi si sentimentul de singuratate.

  • Este usor sa iti dai seama daca cineva este introvertit sau extravertit

Fals. Sunt introvertiti care pot fi sufletul petrecerii sau care se simt bine in grupuri mari de oameni. Cu toate acestea, la sfarsitul zilei, se vor simti mult mai bine acasa, in coltisorul preferat, eventual cu o carte buna si o cana cu ceai.

Insa, ceea ce incerc sa spun este ca, cel mai probabil, ti s-a intamplat si tie sa confunzi o persoana introvertita cu una extravertita.

Tu in ce categorie te-ai incadra?

Daca vrei sa afli mai multe despre introvertiti, iti recomand si articolele:

Autor articol: Oana Anghel – Redactor Itsy Bitsy

 


otter.ro

Lasă un răspuns