5 metode de a avea parte de mai mult timp in familie

Cu atatea roluri si responsabilitati, pare din ce in ce mai greu sa iti faci timp pentru cei dragi. Dar exista solutii. Iata cum sa ai parte de mai mult timp in familie.

Mereu va exista o problema urgenta de rezolvat, mereu va fi cineva de sunat imediat, mereu va aparea ceva nou. In acelasi timp, daca optezi pentru toate aceste „urgente” „ce nu mai pot fi amanate”, vei rupe din timpul dedicat celor dragi, in special din timpul dedicat copilului tau. Pentru ca „lasa, ca intelege el”. Ce-i drept, poate ca intelege, dar, in timp, dezvoltarea sa emotionala va avea de suferit. [Vezi: Tot mai multi copii afectati de ATCP]

Sau poate ca ai impresia ca petreci timp in familie, desi tot ce faceti este sa va uitati seara, osteniti, la un film. Sau consideri ca atunci cand iti conduci copilul spre scoala sau gradi este un timp de calitate petrecut in familie. Problema este ca, in niciunul din cazurile mentionate, copilul nu primeste atentia ta totala. [Vezi si: Cum petreci timp de calitate cu copilul tau]

In momentul in care copilul tau simte si stie ca are toata atentia ta, atunci putem vorbi de un timp de calitate petrecut in familie, iar micutul se simte important pentru tine.

Doar o vacanta in familie odata la cateva luni sau chiar o zi pe saptamana, in weekend, petrecuta cu cei dragi nu compenseaza pentru zilele in care nu esti acolo. Iar cel mic are nevoie de o constanta in viata lui, are nevoie sa se simta iubit tot timpul.

Asadar, iata cinci metode pentru a-ti face mai mult timp de petrecut in familie.

  • Ajusteaza-ti orele de la serviciu

In zilele in care stii ca vei fi nevoit/a sa mai lucrezi si de acasa, imparte-ti programul astfel incat sa iti prioritizezi copilul. Adica, daca ajungi la ora 18:00 acasa, petrece timp cu cei dragi, luati masa impreuna, jucati-va, cititi impreuna, faceti tot felul de activitati, iar dupa ora de culcare a copilului poti reveni la munca ce ti-a mai ramas.

In timpul activitatilor derulate impreuna, nu te gandi la serviciu, ci bucura-te de aceasta pauza frumoasa si speciala. De asemenea, impune-ti sa nu lucrezi in zilele de weekend.

  • O familie ocupata nu inseamna neaparat o familie fericita

Cum spuneam mai sus, doar pentru ca sunteti in aceeasi camera sau in masina impreuna nu inseamna ca si petreceti timp de calitate.

Exemplu #1

Gresit: Daca tu gatesti si copilul tau te intreaba ce faci acolo, iar tu ii spui sa te lase ca se arde mancarea.

Corect: Invita-ti copilul sa pregatiti masa de seara impreuna. Lasa-l pe el sa spele legumele, iar apoi tu le toci. In timp ce mancarea e pe foc, explica-i ce se intampla. Chiar daca nu esti la fel de atent/a la mancare, chiar daca nu iese la fel de buna cum o faci tu de obicei, scopul a fost atins: i-ai acordat copilului tau toata atentia ta.

Exemplu #2

Gresit: Cand mergeti la cumparaturi impreuna, acela nu este timp de calitate.

Corect: Dar, cand faceti impreuna lista de cumparaturi, negociati ce vrea fiecare, faceti un joc din preturile produselor sau o goana dupa comori din gasitul ingredientelor, atunci petreceti timp de calitate.

Acelasi lucru poate fi folosit pentru o multime de activitati care, in alte conditii, ti-ar ocupa timpul. Gaseste idei amuzante si interactive, care sa implice toata familia.

  • Plimbati-va impreuna

Plimbarile sunt o ocazie foarte buna de a relationa cu cineva. Daca la inceput ti se va parea fortat, pentru ca nu iti sta in obicei, vei descoperi ca ai atatea de vorbit cu copilul tau. O plimbare in parc, in fiecare seara cand te intorci de la serviciu, inseamna si o distantare de lucruri care v-ar putea distrage atentia: televizor, calculator, treburi casnice.

Nu trebuie neaparat sa va duceti la locul de joaca. Mai degraba, mergeti pe alei, stati pe o banca, petreceti timp de 1 la 1. Dati-va ocazia sa descoperiti lucruri noi unul despre celalalt.

  • Ia-ti copilul la intalniri

Cand eram mica, mama se asigura ca ma ia cu ea peste tot, oricand era posibil. Astfel, am asistat la multe intalniri de serviciu, in afara orelor de program, la restaurant. Poate unii dintre voi veti ridica o spranceana, dar a fost o experienta extraordinara pentru mine. Nu numai ca aveam ocazia sa interactionez cu oameni noi si sa invat cum sa ma comport in societate, dar eram cu mama si ma bucuram ca, impreuna, formam o echipa la aceste intalniri.

Oricand ai ocazia, propune-i copilului tau sa ti se alature, daca vrea. Cand are o zi libera si vrea sa petreaca timp cu tine, invita-l sa vina la serviciu cu tine. Nu se intampla foarte des, asa ca nu vei primi obiectii.

Acest articol este despre cum sa iti gasesti timp, in programul tau incarcat, pentru a fi alaturi de copilul tau, pentru a-i acorda atentia ta si pentru a fi, pur si simplu, impreuna.

De aceea, un alt mod de a-ti elibera programul este sa mai adaugi o zi libera legala. Noi te invitam sa te alaturi campaniei noastre si sa ne ajuti sa transformam Ziua Copilului in Ziua Copilului Impreuna cu Parintii.

Poti sustine campania cu un like in pagina de Facebook 1 Iunie Zi Libera.

Autor articol: Oana Anghel – Redactor Itsy Bitsy


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

s