Un exercitiu simplu impotriva bullyingului

Noul an scolar bate la usa si, odata cu el, ne amintim si de un fenomen mai putin fericit: hartuirea in scoala sau fenomenul de bullying. Cu acest exercitiu simplu, le poti arata copiilor (la scoala sau acasa) cat de grave sunt ranile emotionale pe care le lasa bullyingul.

Intr-o postare pe Facebook, care, ulterior, a fost distribuita de peste 200.000 de ori, Rosie Dutton, o profesoara din Marea Britanie, prezenta un exercitiu prin care le-a aratat elevilor ei ce se intampla cand hartuiesti pe cineva si ce are loc in sufletul acelei persoane.

Ea le-a aratat copiilor doua mere care aratau identic la exterior. Ceea ce copiii nu stiau este ca, inainte de curs, unul dintre mere fusese lovit de podea in repetate randuri (usor, pentru a nu-l strica, dar de mai multe ori). Cand un mar este lovit de multe ori, apar pete maronii (ca niste vanatai) pe pulpa fructului. Insa pe coaja nu se vede nimic. Ce-i drept, simti la atingere locurile in care marul a fost lovit – coaja este mai moale. Dar elevii lui Rosie Dutton nu au avut voie sa atinga merele, ci doar sa le priveasca.

Profesoara britanica le-a aratat copiilor cele doua mere. L-a luat pe cel pe care il lovise inainte si a inceput sa il insulte. A spus ca arata dezgustator, ca are o culoare oribila si codita prea scurta. Apoi, i-a incurajat si pe elevi sa insulte acel mar. Drept urmare, si ei au inceput sa se poarte urat cu fructul:

„Mirosi urat, marule!”

„Probabil ai viermi!”

„Nici nu stiu de ce mai existi!”

O singura fetita a refuzat sa jigneasca marul, dar cei mai multi copii au fost partasi la defaimare.

Apoi, a venit randul celuilalt mar, cel care nu patise nimic. Profesoara i-a rugat pe copii sa ii adreseze fructului cuvinte frumoase. Asa ca, elevii au inceput sa ii ofere complimente marului.

Dupa aceea, Rosie Dutton a luat cele doua mere, le-a aratat clasei si a inceput sa vorbeasca despre asemanarile lor. Merele inca aratau la fel la exterior. Profesoara a luat un cutit si a taiat fiecare mar pe jumatate.

Marul care fusese jignit era plin de „vanatai”, in timp ce fructul care primise complimente arata numai bun de mancat.

La finalul lectiei, profesoara si elevii au purtat o discutie despre ce se intampla cand insulti pe cineva, cand te iei de o persoana, cand esti un bully. Persoana jignita va arata la fel la exterior, dar sufletul sau va fi plin de vanatai. Este o lectie vizuala extraordinara, potrivita pentru copiii mai mici, ajutandu-i sa inteleaga efectele cuvintelor lor.

02

Autor articol: Oana Anghel – Redactor Itsy Bitsy


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s