Sfaturi pentru o dantura sanatoasa

Ingrijirea dintilor copiilor este un proces care necesita multa atentie din partea parintilor, cel putin pana la varsta la care copilul este capabil sa isi poarte singur de grija.

Iata cateva din aspectele cele mai importante pe care trebuie sa le avem in vedere din momentul in care ii apar primii dintisori:

1. Spalatul pe dinti este una activitatile principale de ingrijire a dintilor. Deorece copilul mic – mai putin indemanatic – va invata cu greu tehnica periajului corect, parintii trebuie sa urmareasca cu grija acest proces si sa cunoasca ei insisi aceasta tehnica. Pentru a afla mai multe, citeste articolul Cand este momentul sa incep sa-mi spal copilul pe dinti si cum sa o fac?

2. Alimentatia corecta este un factor de baza in prevenirea cariilor dentare. Parintii trebuie sa evite cat mai mult sa ii dea copilului dulciuri, fie sub forma lichida – sucuri, ceaiuri sau lapte cu zahar, fie solida. De asemenea, unele dulciuri sunt mai nocive decat altele – de exemplu caramelele, care se lipesc si raman pe suprafata dintelui, sunt mai periculoase decat ciocolata. Preferabil ar fi sa-i dam copilului dulcele o data pe zi, dupa care sa-l spalam imediat pe dinti.

3. Controlul periodic la stomatolog ar trebui sa inceapa de la varsta de doi ani si jumatate si sa se intample de cel putin doua ori pe an. Prin acest control se pot depista eventualele probleme in stadiu incipient, evitandu-se complicatiile ulterioare, care pot afecta dintii definitivi. Pentru a afla mai multe despre aceasta, citeste articolul La ce varsta ar trebui sa imi duc copilul la un control stomatologic?

4. Suplimente de fluor reprezinta un mijloc de a preveni caria dentara, imbunatatind smaltul dintilor. Totusi, din cauza riscurilor care pot aparea, aceasta metoda nu este recomandata de medici in orice situatie. Afla mai multe despre subiect citind articolul Este bine sa ii dau fluor copilului meu pentru a avea o dantura mai sanatoasa?

5. Sigilarea maselelor este una din cele mai sigure metode de prevenire a cariei dentare. Se aplica in cazul dintilor proaspat erupti care au un relief foarte accidentat, cu pante ascutite, cu santulete unde se aduna mancarea. Nespalati cum trebuie, acestia sunt cei mai susceptibili la carii. Sigilarea inseamna ca in acele santulete se pune un material foarte fluid, care se fotopolimerizeaza, se intareste cu lampa cu care se pun plombe, acest material asigurand protectia anticarie. In timp, adica in patru-sase luni, in functie de material, sigilarea se spala, se abrazeaza, dupa care procesul poate fi repetat pe o perioada de 24 de luni de la eruptia dintelui, cand susceptibilitatea la carii este mai mare.

Tu cum ai grija de dintisorii copilului tau?


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s