Scapa de stres de Sarbatori!

Petrece Craciunul fara stres si intampina Noul An cu un zambet pe buze, cu aceste sfaturi pentru Sarbatori fara griji.

Mi-a luat foarte mult timp sa inteleg ca pot avea parte de Sarbatori frumoase si fara sa fie totul perfect in jurul meu. An de an, cautam bradul perfect, pregateam masa perfecta si imi faceam griji pentru cadourile perfecte. Ma ingrijoram atat de mult, incat, odata ce ajungeam in Ajun de Craciun, deja eram prea obosita sa ma mai bucur de timpul in familie.

Pana cand mi-am dat seama ca nu trebuie sa fie totul perfect sau sa fac totul singura. Asa ca, iata cateva sfaturi pentru a avea mai putine griji si mai multa bucurie in familie:

  • Deleaga responsabilitati

Unul dintre primele lucruri pe care sa ti le amintesti cat mai des cu putinta este ca nu esti singur(a). De Sarbatori planuiesti sa fii alaturi de cei dragi, asa ca cere-le ajutorul. Imparte responsabilitatile, astfel incat fiecare sa aiba misiunea sa: tata face rost de brad, mama alege cadourile, iar cel mic pregateste colindele.

Iar gatitul poate deveni o activitate pentru toata familia! Sa luam ca exemplu sarmalele: cand eram eu copil, tata pregatea umplutura, eu infasuram sarmalele, iar mama le prepara. Cand delegi responsabilitati, este ca si cand toata familia este o echipa.

  • Nu gati un festin

Pentru ca tot vorbeam mai sus de mancare, un mic sfat este sa nu exagerezi cu preparatele, din mai multe motive.

In primul rand, este foarte obositor sa faci o multime de feluri de mancare. In timp ce restul familiei se uita la un film de Craciun sau se joaca si se distreaza, tu stai in bucatarie, cu ochii in patru, ba la aragaz, ba la cuptor, pregatind si o maioneza intre timp. Calmeaza-te, fa doi pasi in spate si gandeste-te: chiar este nevoie sa faci atata mancare?

In al doilea rand, iti spun din proprie experienta ca, daca gatesti prea mult, sansele sunt sa nu se manance tot, sa se strice preparatele si sa fii nevoit(a) sa arunci o parte din mancare la gunoi. Intr-un an, mama a facut vreo 200 de sarmale (nu exagerez). Dupa vreo doua saptamani de mancat sarmale seara de seara, nu voiam sa le mai vad sau sa le mai simt mirosul.

  • Cumpara cadouri altfel

Alt motiv constant de stres se Sarbatori este goana dupa cadouri de Craciun. Aglomeratia din magazine, stocurile epuizate, magazinele inchise in preajma Ajunului, toate acestea iti pot da batai de cap.

Pentru a evita toti acesti stresori, cauta si comanda cadouri online. Pana la urma, traim in era tehnologiei si un magazin online iti permite luxul de a analiza in detaliu fiecare produs, fara a fi inghesuit, fara a te bate pe ultima bucata, in confortul casei tale.

Alta optiune este sa eviti magazinele de firma si hipermarketurile. O idee ar fi sa cauti mici magazine de obiecte handmade (sau le poti face chiar tu).

  • Renunta la perfectionism

Stiu, e greu. Dar atmosfera perfecta nu vine atunci cand casa este imaculata pentru ca ai stat toata ziua sa freci pe jos sau atunci cand miroase peste tot a scortisoara pentru ca ai gatit o multime de prajituri. Atmosfera perfecta vine in momentul in care iti dai seama ca ai niste zile libere, pe care le poti petrece in familie. Ai un timp in care ai scapat de e-mailuri si deadline-uri si alte griji si in care te poti relaxa, alaturi de cei care te fac fericit(a).

Urmeaza aceste sfaturi si iti promit ca vei avea parte de Sarbatori ca in povesti!

Vezi si:

Autor articol: Oana Anghel – Redactor Itsy Bitsy

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s