Intestin iritabil? Cum acționăm simplu și eficient

De ce pe copilul meu îl doare mai mereu burta? Oare de ce nu reușește să se concentreze la fel de bine la activitățile pe care le desfășoară, precum o făcea în trecut? V-ați întrebat vreodată care ar fi cauza tuturor acestor manifestări? Ce se întâmplă în organismul copiilor noștri, de ce devin dintr-o dată mai agitați, mai bolnăvicioși, cad pradă ticurilor, a anxietății, a alergiilor și intoleranțelor alimentare, a stării generale proaste? Rezolvarea poate fi simplă, însă drumul până la stabilirea diagnosticului corect este de multe ori extrem de lung și de anevoios, presărat chiar cu interpretări greșite și cu tratamente necorespunzătoare.

Sănătatea intestinului, punct de plecare pentru reglarea organismului

Oamenii de știință au început să acorde o atenție din ce în ce mai mare sănătății tractului digestiv, ca punct de plecare pentru reglarea și echilibrarea întregului organism. Sindromul intestinului permeabil reprezintă o deteriorare a mucoasei intestinale. Toxinele care pătrund în organism provoacă boli și simptome la nivelul întregului corp. S-a constatat că poate fi rădăcina unor probleme de sănătate inexplicabile sau aparent fără legătură, afecțiuni ce țin de sănătatea fizică și mintală din copilărie, precum și de problemele comportamentale și de dezvoltare.

Cum depistăm intestinul permeabil la copii:

Iată câteva indicații cheie care justifică nevoia de teste suplimentare:

  • O burtă umflată, adesea cu o înclinație spre intestin iritabil, alimente nedigerate, diaree sau constipație;
  • Dureri intestinale cronice, mai ales dacă sunt deasupra sau în jurul ombilicului;
  • Reflux continuu;
  • Modificări ale energiei, dispoziției sau comportamentului copilului, care apar după o infecție bacteriană sau virală sau după o cură de antibiotice pe cale orală;
  • Simptomele au apărut la scurt timp după o tulburare gastrică semnificativă (vărsături/diaree) sau infecție parazitară;
  • Intoleranțe și alergii alimentare multiple sau intoleranță la histamină/activare a mastocitelor;
  • Exacerbarea simptomelor de alergie la factorii de mediu, cum ar fi mâncărimea ochilor, nasul care curge, umflarea, dispneea sau respirația șuierătoare;
  • Expunerea la mucegai sau la micotoxine poate agrava lucrurile;
  • Copiii slabi, care au probleme cu creșterea și absorbția nutrienților. Dificultate în extragerea nutrienților din alimentele pe care le consumă, în ciuda unui excelent apetit;
  • Erupții cutanate, în special în jurul gurii și a obrajilor;
  • Un copil furios sau anxios;
  • Dificultăți de concentrare și învățare;
  • Un copil fixat pe anumite alimente, care conțin grâu/gluten sau lapte/produse lactate.

Ce înseamnă intestin permeabil?

În mod normal, pentru o persoană sănătoasă, mucoasa intestinală funcționează ca o sită care permite absorbția anumitor substanțe benefice pentru individ și previne trecerea în organism a substanțelor dăunătoare. Pentru cei care suferă de sindromul intestinului permeabil, această sită nu mai funcționează corect și permite trecerea în organism a proteinelor, bacteriilor, particulelor nedigerate. Așa apar tulburări digestive (balonare, diaree, meteorism), probleme la nivelul pielii (acnee, iritații, eczeme, mâncărimi, rozacee), alergii, boli autoimune, iar lista afecțiunilor nu se oprește deloc aici, vizând chiar aspecte psihice și neurologice.

De ce glutenul, lactatele și soia sunt o problemă pentru unii copii?

Proteinele parțial digerate, cunoscute sub denumirea de „peptide” sunt în special expuse riscului de a nu fi identificate corect de către sistemul imunitar intestinal. Când aceste proteine, cum ar fi glutenul, cazeina (laptele) și soia, scapă în fluxul sanguin înainte de a fi descompuse în mod corespunzător, sistemul imunitar le recunoaște cu greu. Asta din pricină că nu sunt acolo unde ar trebui să fie. Astfel, aceste alimente ajung să apară ca alergeni sau intoleranțe alimentare. Odată ce sistemul imunitar a semnalat o substanță, își amintește de aceasta ca pe un inamic și va reacționa la fel de fiecare dată când are loc o expunere.

În alte circumstanțe, aceste proteine parțial digerate pot ajunge la creier provocând un efect opioid – de obicei, un copil cu această problemă este unul care va mânca aproape exclusiv grâu și produse lactate. Gliadina, prezentă în grâu, activează semnalizarea Zonulinei și poate duce la creșterea permeabilității intestinale. De aceea, expunerea cronică la gluten poate duce la intestin permeabil, chiar și în absența unui diagnostic de boală celiacă.

De ce apare sindromul de intestin permeabil?

  • Creștere excesivă a agenților patogeni nedoriți, care trăiesc în intestin- paraziți (viermi paraziți și/sau amibe), bacterii, ciuperci (drojdii) și viruși, poate duce la apariția intestinului permeabil.
  • Curele repetate de antibiotice. Pe lângă bacteriile nesănătoase, ele pot ucide și pe cele benefice. Astfel, toxinele ajung să treacă prin peretele intestinal, să fie transportate de sânge în tot organismul, producând inflamații la nivelul corpului.
  • Expunerea la metale grele și la pesticide poate face ca aceste găuri din intestin să rămână deschise mai mult timp.
  • O dietă bogată în zaharuri rafinate și făină albă poate fi o altă cauză. Consumul de cantități mari de alimente ultraprocesate, care conțin aditivi precum emulgatori, conservanți și regulatori de aciditate, foarte des întâlniți în multe alimente preparate, felii de pâine, produse lactate procesate, precum și în unele produse pe bază de plante sau alternative la lactate sunt extrem de dăunătoare.
  • Stresul joacă un rol important în apariția sindromului de intestin permeabil, chiar și la copii.

De ce intestinul permeabil este atât de dăunător sănătății copilului tău?

Odată ce intestinul a fost deteriorat, sistemul imunitar slăbește. În consecință, creierul nostru, sistemul nervos și imunitar nu pot funcționa corespunzător, ceea ce poate cauza această gamă potențială de afecțiuni.

Dacă organismul detectează ceva despre care crede că este un inamic, va încerca să respingă sau să elimine tot ce ai mâncat recent, inclusiv lucrurile bune. Acest „dumping” poate explica de ce atât de mulți copii au nevoie de doze mari de nutrienți suplimentari, în ciuda faptului că au o „dietă sănătoasă”.

Cum menținem sănătos intestinul copilului?

  • Îndepărtăm bacteriile proinflamatorii reziduale, virușii, ciupercile folosind plante sau alte antimicrobiene naturale. De asemenea, eliminăm orice alergen alimentar cunoscut.
  • Ținem cont de intoleranțele alimentare ale copilului! Fără băuturi îndulcite cu zahăr sau alimente care conțin făină albă. Evităm aditivii alimentari, în special emulgatorii și regulatorii de aciditate și gătim mâncare în casă, din ingrediente sigure și naturale.
  • Apelăm la alimente bogate în nutrienți și la suplimente alimentare de bună calitate pentru a înlocui vitaminele, mineralele și aminoacizii pierduți.
  • Reparăm intestinul cu supa de oase/de carne, bogate în colagen.
  • Introducem în alimentație semințele de chia, de in și de cânepă, care au fost ținute la încolțit. Sunt surse excelente de fibre care pot ajuta la creșterea bacteriilor benefice.
  • Consumăm grăsimi sănătoase cu moderație. Gălbenușurile, avocado, ghee și ulei de cocos presupun un efort minim pentru intestin și favorizează absorbția nutrienților.
  • Încercăm repopularea intestinului cu bacterii bune, folosind iaurt viu/chefir și probiotice, fructe, legume, nuci, semințe, leguminoase și cereale integrale.

Atenție! Suplimentele alimentare probiotice nu trebuie să lipsească!

Microbiomul uman este expus excesiv la antibiotice, nu doar prin utilizarea lor medicală, ci și prin utilizarea lor la animalele de fermă și la culturi. Utilizarea excesivă a antibioticelor favorizează rezistența bacteriană, iar microbiomul uman supraexpus a devenit un rezervor semnificativ de gene de rezistență, contribuind la creșterea dificultății în controlul infecțiilor bacteriene. Alegeți un probiotic pe bază de lactobabicili vii, care să ajute intervenția rapidă și eficientă asupra intestinului.

Organizația Mondială a Sănătății și Societatea Europeană de Gastroenterologie Hepatologie și Nutriție Pediatrică (ESPGHAN) recomandă utilizarea Lactobacillus rhamnosus, LGG® la copii. Dr. BIOM BABY Digestive Comfort este un supliment alimentar probiotic ce conține Lactobacillus rhamnosus, LGG®, tulpina originală Chr. Hansen, aceasta fiind cea mai studiată și bine documentată tulpină probiotică din lume (peste 250 de studii clinice), dar și vitamina D3. Are o eficiență dovedită clinic în prevenția diareei asociată antibioterapiei, dar și în utilizarea în cazul diareei acute sau a disconfortului abdominal. Contribuie, de asemenea, la funcționarea normală a sistemului imunitar, la menținerea sănătății sistemului osos și la menținerea funcției normale a sistemului muscular. BIOM BABY Digestive Comfort este un probiotic ce se regăsește sub formă de flacon cu picături orale, ce pot fi administrate în siguranță încă din prima lună de viață a copiilor, ceea ce poate fi considerat încă un atuu extrem de important!

Așadar, să ne păstrăm încrederea, să alegem produse bune, de calitate și să nu uităm că fără o dietă corespunzătoare, fără eliminarea alimentelor inflamatorii, și fără probiotice, orice efort de a repara intestinul permeabil este în zadar.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s