Ce inseamna BIO si care este povestea produselor lactate ecologice?

Termenii de bio, eco, ecologic ne-au devenit familiari tuturor de ceva timp, dar ce inseamna, de fapt, sa consumi un produs lactat BIO? Prin ce difera produsele lactate BIO de produsele lactate obisnuite?

Am apelat pentru raspunsuri la prietenii de la Napolact BIO si am aflat cum reusesc sa ofere, prin produsele lor, tot ce e mai pur, dar si care sunt conditiile care trebuie indeplinite de un produs pentru a fi considerat BIO.

In cadrul unei discutii in tihna intre dr. Irina Costache, medic primar pediatru, si Liliana Ciobanu, Director Generat Ecocert (entitate privata franceza care desfasoara activitati de certificare in agricultura ecologica), am aflat ce inseamna ca un produs sa fie bio, dar si ce conditii trebuie respectate in agricultura ecologica.

Povestea tuturor produselor lactate ecologice incepe in fermele ecologice, unde se practica o agricultura ecologica.

  • Ce este agricultura ecologica?

Agricultura ecologica este un tip de agricultura care are practici prietenoase cu mediul si nu foloseste substante chimice de sinteza sau materiale modificate genetic (OMG).

  • Cum se face certificarea fermelor ecologice? 

Certificarea fermelor ecologice se face in baza unui regulament european, iar procesul de certificare este monitorizat de Comisia Europeana.

In Romania, Ministerul Agriculturii este autoritatea delegata de catre Comisia Europeana sa gestioneze sistemul de control in agricultura ecologica.

Lista de cerinte care trebuie respectate in vederea certificarii este foarte lunga, iar controalele sunt minutioase si sunt facute de catre ingineri agronomi cu pregatire specifica in ceea ce inseamna agricultura ecologica.

Principalele conditii care trebuie respectate de o ferma in vederea obtinerii certificarii ecologice vizeaza calitatea terenului, respectiv a pajistei pe care pasc animalele (care trebuie sa fie curata si netratata chimic), precum si starea si bunastarea animalelor.

In cazul animalelor se asigura ca acestea au o stare de sanatate buna, dar si ca au acees la pasunat in aer liber. Se verifica eventualele tratamente medicale ale animalelor (fiind interzise in scop profilactic tratamentele cu antibiotice), dar si furajarea (care e obligatoriu sa fie facuta cu furaje certificate ecologic).

Pe langa controalele realizate de autoritatile responsabile de certificare, fermele ecologice sunt monitorizate de autoritati (atat locale, cat si europene), iar controalele (anuntate si neanuntate) au loc de mai multe ori pe an.

In plus, pot desfasura controale in fermele ecologice si alte autoritati, precum DSP, OPC sau APIA.

  • Cum ne dam seama ca produsele pe care le cumparam provin de la ferme certificate ecologic? 

Atunci cand suntem in magazin si vrem sa alegem un produs bio e nevoie sa citim cu mare atentie eticheta si sa ne asiguram ca este mentionat termenul „ecologic” pe aceasta.

„Bio”, „eco” si „organic” inseamna acelasi lucru!

Simpla mentionare „la raft” a provenientei ecologice nu garanteaza ca produsul este ecologic. Este necesar ca acest lucru sa fie dovedit de eticheta.

Ce scrie pe eticheta unui produs bio?

Toate produsele certificate ca provenind din agricultura ecologica trebuie sa aiba mentionate pe eticheta sau pe ambalaj logo-ul UE, codul organismului de certificare si provenienta agriculturii (UE, de obicei).

Daca aceste inscrisuri lipsesc inseamna ca produsul nu trece prin control si nu are certificare de produs ecologic.

„In cazul in care se gaseste la raft un produs care are doar in denumirea comerciala unul din termeni, bio, eco sau organic, dar nu are toate celelalte inscrisuri, inseamna ca el nu provine dintr-o agricultura ecologica, nu a fost controlat niciodata si nu are nicio garantie ca el este un produs bio, eco sau organic.” – Liliana Ciobanu, Director Generat Ecocert.

Atentie de unde cumparati produsele lactate!

De obicei, multe produse vandute in piete sau cumparate „de la cunostinte” nu sunt controlate la fel de bine precum filierele de comert organizat, in care se certifica intensiv activitatea de comert.

„In cazul produselor lactate este esential sa cumparam produsele cu pastrarea lantului termic de conditii controlate.”, atrage atentia Liliana Ciobanu, expert in certificarea in agricultura ecologica.

Afla mai multe despre ce presupune certificare ecologica si ce ar trebui sa urmarim atunci cand cumparam produse lactate bio din interviul de mai jos, realizat pentru Napolact BIO de dr. Irina Costache.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

s