Siguranta pe Internet: Cea mai mare grija pentru parintii copiilor digitali

Siguranta pe Internet este cea mai mare grija pentru parintii copiilor digitali

Desi copiii petrec prea mult timp in fata ecranelor, grija principala a parintilor este siguranta pe Internet, dupa cum arata studiul Parintii Copiilor Digitali, realizat de Open-I Research pentru Itsy Bitsy si Orange. Afla aici mai multe despre cercetare.

Intr-o editie speciala a emisiunii Meditatii pentru parinti, Adina Nica, consultant cercetare Open-I Research, a dezvoltat rezultatele studiului Parintii Copiilor Digitali, punand accentul pe comportamentul copiilor in mediul online si pe atitudinea parintilor fata de tehnologie.

„Am vrut sa intelegem comportamentul legat de accesul copiilor la tehnologie, inclusiv pe Internet si pe retele sociale, de la ce varsta, in ce context si pentru cat timp”, explica ea. „Apoi, am vrut sa aflam perspectiva parintilor pentru utilizarea softurilor de control parental, interesul lor pentru cursuri de informatica si robotica si domenii legate de utilizarea tehnologiei despre care parintii ar dori sa afle mai multe informatii.

Am dat niste cifre unor lucruri pe care le observam in viata de zi cu zi.

Afla care au fost concluziile studiului acum, la Meditatii pentru parinti.

Siguranta pe Internet in paralel cu o cariera in IT&C

Desi parintii copiilor digitali vad un viitor in IT&C pentru micutii lor, sunt in continuare ingrijorati de mesajele nepotrivite, care se regasesc in mediul online. Parintii sunt constienti de pericolele la care sunt expusi copiii, dar nu toti au adoptat inca metode de control parental.

In ceea ce ii priveste pe copii, jocurile si filmuletele primeaza in cautarile lor online, in fata unui continut educational.

Nu in ultimul rand, studiul releva faptul cei mici petrec prea mult timp in fata ecranelor, de la varste foarte fragede. Pana la varsta de 2 ani, 37% dintre copii stau peste jumatate de ora pe zi in fata ecranului, iar restul petrec pana in 30 de minute. Iar de la varsta de 7 ani, copiii ajung sa petreaca peste 2 ore pe zi in fata unui dispozitiv.

Descopera mai multe informatii despre cercetarea Itsy Bitsy, din cea mai recenta editie a studiului Itsy Bitsy – Parintii Copiilor Digitali.


answear.ro

Lasă un răspuns