Si copiii sunt stresati – cum ii ajutam

Ce se intampla atunci cand copilul tau nu gaseste un refugiu acasa? Care sunt riscurile pedepselor? Afla din interviul cu psihologul Monica Reu.

Pentru a creste un copil fara dependente (fie ele sub forma acceselor de furie, fie droguri sau alcool), este necesar sa ii oferi copilului tau acceptare si un spatiu sigur, in care sa se exprime.

Trainerul si psihologul Monica Reu vorbeste pe baza lucrarilor Alethei Solter, psiholog elvetian, experta in educarea fara pedepse.

M.R.: A fi parinte este, pana la urma, un proces de dezvoltare personala. Am spus si spun lucrul acesta de fiecare data: copiii nostri reprezinta cel mai minunat proiect de dezvoltare personala pe care l-am putea primi vreodata.

A.T.: Marturisesc ca, pentru mine, Aletha Solter este o necunoscuta. Dar, cu ajutorul tau, poate va deveni o sursa de inspiratie pentru parinti.

M.R.: Povestea (n.a.: despre cum am cunoscut-o) este foarte interesanta. Am primit de la o foarte buna prietena din Suedia o carte a Alethei Solter, numita „Tears and Tantrums” (Lacrimi si Crize de furie). Am primit-o cand fiica mea avea sase luni si am pus-o pe raft, cu intentia de a o citi mai tarziu – la momentul respectiv, copilul meu era tot un zambet si credeam ca nu voi avea niciodata nevoie de asa ceva.

Dupa vreo opt luni, cand Ema a inceput sa aiba achizitii din ce in ce mai multe, au inceput sa se inmulteasca si lacrimile ei si crizele de plans. Eu am facut ceea ce stiam mai bine – si invatasem de la Marshall Rosenberg: sa primesc plansul ei si lacrimile ei cu cat mai multa empatie. Insa atunci mi-am propus sa scot din biblioteca acea carte de la prietena mea (in care aveam mare incredere).

In „Lacrimi si Crize de furie” am descoperit idei care se armonizau atat de bine cu ceea ce cred eu despre cresterea copiilor. Erau prezentate concepte precum compasiunea, respectul fata de trairile celor mici, intelegerea fata de faptul ca emotiile lor sunt mult mai puternice decat ceea traim noi, parintii.

Adesea, avem tendinta sa credem ca, daca un copil plange dupa ce a fost schimbat si hranit, micutul plange fara motiv, din nimic. Mie mi se pare un lucru extraordinar pentru parinti sa inteleaga ca, pe parcursul fiecarei zile, copilul mic (bebelusul) face achizitii, este stimulat de diverse lucruri din jurul lui, invata foarte multe si este supus unor stresuri pe care noi nu le mai intelegem. Si toate aceste lucruri, toate aceste mici traume si schimbari, acest proces de invatare trebuie (si este foarte sanatos) sa fie eliberate la un moment dat. Toate tenisunile acumulate in corpul copiilor sunt eliminate prin plans.

Asta ne ajuta Aletha Solter sa intelegem in primul rand: plansul – ca proces de vindecare naturala, ca instrument pe care natura ni-l ofera noua si copiilor nostri (din pacate, noi nu mai suntem atat de conectati de acest instrument), forta vindecatoare si benefica pe care plansul o are la copilul mic.

A.T.: Foarte mult imi place ce spui. As vrea sa mai urcam o treapta in discutia noastra, pentru cei care, in clipa de fata, zic „ok, eu nu mai am copil mic, deci nu ma mai intereseaza”. Ai tras doua semnale de alarma. Primul este acela ca adultii nu isi mai folosesc aceasta capacitate de vindecare naturala numita plans. (Este adevarat ca femeile mai plang uneori, dar mai degraba in spatiul propriu decat in public).

M.R.: Sa iti povestesc o experienta. Eu am vazut filmul „The Notebook”. Exista un moment in acel film care mie mi s-a parut atat de emotionant incat m-a bufnit plansul instant. Si vreau sa iti spun ca am plans cinci minute, fara incetare. Insa imi era foarte clar un lucru: nu plangeam pentru film, ci erau toate lacrimile pe care nu le plansesem ani de-a randul.

Deci, si noua, adultilor, ni se intampla lucrurile astea. Aparent, plangem fara motiv. Acelasi lucru as vrea sa il constientizam si legat de copiii nostri. Un biscuit care se rupe sau o jucarie care se strica nu sunt neaparat motive, ci pot reprezenta ultima picatura de care copilul are nevoie pentru a incepe aceasta eliberare prin plans.

Un alt lucru care imi place foarte mult si pe care Aletha Solter il aduce in discutie este: cum anume ii lasam pe copii sa planga? Pentru ca cei mici nu trebuie panicati. Totusi, de foarte multe ori, parintii sunt indusi in eroare de diversi asa-zisi „specialisti” care le recomanda sa isi lase copilul sa planga singur, sa intoarca spatele si sa ignore.

A.T.: Esti foarte curajoasa ca incerci sa aduci pe piata educationala din Romania aceasta idee ca plansul este binefacator si vindecator. Sa ne gandim ca, pentru mamele romance, faptul ca baiatul lor plange este asociat cu slabiciunea. Eu am avut in familie nenumarate conflicte care s-au amplificat, inclusiv cu sotul meu care, desi este o persoana educata, sustinea ca baiatul sau nu ar trebui sa planga. Ba da, chiar si baietii/barbatii plang.

M.R.: Si este extraordinar de sanatos. Pentru ca, tot ceea ce se acumuleaza in corp si nu este eliminat in mod sanatos – prin plans sau prin exprimare – ajunge, la un moment dat, sa se transforme in boala.

A.T.: E vorba de un echilibru chimic. Este demonstrat stiintific ca plansul face bine.

M.R.: Gastrita, ulcere, le intalnim la tot pasul. De ce? Pentru ca exista tensiuni in corpul nostru pe care le-am putea vindeca prin plans, insa nu o facem din cauza acestor conditionari culturale: a plange te face vulnerabil, e rusine, „barbatii nu plang”.

Dar as vrea sa vorbesc si despre insotirea plansului. Asa cum ziceam mai devreme, Aletha Solter ii ajuta pe parinti, in primul rand, sa constientizeze beneficiile plansului, dar, pe de alta parte, sa ii si sprijine pe copii in acest proces. Asadar, nu ii lasam singuri (n.a.: pe cei mici). Copilul are nevoie ca parintele sa fie acolo, sa ii fie alaturi. Aletha Solter spune de fiecare data: „lasati-l pe copil sa planga, dar sa faca asta la parinte in brate”. Astfel incat, in acele momente, sa se simta in siguranta, nu abandonat si respins.

Aici, inca mai avem de invatat pentru ca adesea parintii simte nevoia sa se distanteze – si imi dau seama ca plansul copilului trezeste atat de multe emotii in parinte. Insa, nu este ceea ce are nevoie copilul in acele momente.

Ca sa ii fiu alaturi, trebuie sa il ating in masura in care copilul ma lasa sa il ating, sa il imbratisez si sa ii spun ca sunt langa el. Pana la urma, acesta este rolul nostru: sa ii sprijinim pe ei in propriile procese de invatare si de vindecare.

[page]A.T.: Spuneam ca ai atins doua aspecte care mie mi se par extraordinar de importante. Primul, acesta al faptului ca plansul are efecte vindecatoare si ca exista un defect cultural in ceea ce priveste aceasta societate traditional-arhaica, in care ne desfasuram cu pretentia de secolul XXI.

Si mai exista – al doilea aspect – senzatia parintilor care au deja copii mari ca nu mai pot invata ceea ce le-ar fi fost de mare ajutor in „perioada mica”. Dar, subiectul este „Cum putem creste copii fara dependente”. S-ar putea sa trezim si interesul celor care au copii in pragul adolescentei sau adolescenti, tineri aflati in momentul in care incep sa se loveasca de dependente precum tutun, alcool sau droguri.

Bineinteles, exista si altfel de dependente, cele emotionale, care sunt la fel de grave ca cele enumerate mai sus. Ce zice Aletha Solter despre acest tip de dependente?

M.R.: Ideile ei stau la baza cresterii unui copil care, mai tarziu, sa nu fie tentat sa cada intr-o dependenta. Exista doua elemente importante: primul este de a-i da copilului posibilitatea sa isi exprime, sa isi exteriorizeze emotiile si stresul. Sa aiba sentimentul ca emotiile lui, indiferent ca sunt pozitive sau negative, sunt acceptate si primite de parinte in egala masura. Asta ii da un sentiment de siguranta si de incredere in sine.

Sa nu uitam ca, adesea, dependentele vin tocmai din lipsa acestor doi factori. Copiii cauta acceptare, cauta afectiune si iubire. Isi cauta refugiul in aceste dependente atunci cand nu simt siguranta, cand stima de sine nu este la parametri optimi, atunci cand nu simt acceptarea celor dragi lor. Atunci, ei cauta cu orice pret includere intr-un grup. Astfel, pentru copilul ajuns in pragul adolescentei, este mult mai usor sa cada in aceasta capcana a dependentelor, de dragul de a simti ca face parte dintr-un grup, parte dintr-un anturaj. In momentele in care se simt vulnerabili, ei aleg lucrurile care le dauneaza.

Al doilea element – pe langa plans, frici si acceptarea emotiilor de catre parinte – este educatia fara pedepse si fara recompense. Ar fi foarte multe de spus.

A.T.: O sa te rog sa ne dai si noua doua-trei idei, astfel incat parintii sa proceseze, sa acumuleze si sa decida ce e cel mai bine pentru relatiile famiilor.

M.R.: Deja, intalnesc parinti care nu mai cred ca este posibil asa ceva. Nu mai cred ca este posibil sa cresti copilul in lipsa pedepselor. Insa as vrea sa constientizam ca singurul lucru pe care il transmite o pedeapsa este un sentiment de rusine, de frica, de vinovatie.

Dar acestia nu sunt factori care sa te motiveze sa devii un om mai bun, sa faci mai bine data viitoare, sa raspunzi cu putina compasiune si empatie cererilor din jurul tau.

A.T.: Eu vreau sa spun ceva din experienta proprie de mama pentru ca sunt sigura ca oricui i se intampla sa greseasca. Am acasa doi copii despre care am tot povestit. Pentru mine, ei sunt exemple extraordinare pentru ca sunt foarte diferiti, fiecare cu nevoi total diferite – am un copil bland, caruia ii place sa se supuna regulilor si unul absolut rebel.

Daca in cazul Ariadnei functioneaza, uneori, pedeapsa, Babu ajunge intr-o zona in care eu nu mai am acces la el, la sentimentele si gandurile lui reale, fata de mine si fata de lumea inconjuratoare. Iar eu nu vreau sa ajung acolo.

De aceea, cu mare drag, abia astept sa aflu sfaturile Alethei Solter.

M.R.: Acest sistem, de pedeapsa – recompensa, intr-adevar, dauneaza foarte grav relatiei dintre parinte si copil. Si, din pacate, in urma acestui sistem, copilul incepe sa se indeparteze de parinte, sa se ascunda de parinte. Atunci, cauta acceptare si iubire in alta parte. Si, de multe ori, va cauta acceptare si iubire in locuri care ii dauneaza foarte mult.

Un alt element foarte important in a creste un copil fara dependente este sa invatam sa acceptam si „nu”-urile copiilor nostri. Pentru ca, atunci cand eu accept acel „nu” al lui (de exemplu, legat de modul in care eu vreau sa il imbrac), copilul va invata ca a spune „nu” este in ordine. Si atunci, va invata sa spuna nu si atunci cand va fi tentat de catre altcineva cu lucruri daunatoare.

Ca sa poata sa spuna „nu” drogurilor si dependentei, copilul trebuie sa stie ca acel „nu” este acceptat in familia lui. Dar, cand i se innabusa orice urma de razvratire, de revolta, de individualitate, ajunge sa fie mult mai usor corupt si mult mai usor atras catre diverse zone pe care sunt convinsa ca am vrea sa le evite.

A.T.: Te rog sa ne vorbesti putin despre Aletha Solter – daca are carti in limba romana pe care parintii le pot accesa.

M.R.: Sunt patru carti in total. Doua dintre cartile ei au fost traduse in limba romana: „Bebelusul meu intelege tot” si „Copiii nostri frumosi si sanatosi”.

A.T.: As vrea sa imi spui si greselile pe care le-ai facut tu, ca parinte, in cresterea Emei.

M.R.: Un lucru pe care l-am realizat eu a fost faptul ca ajung sa calc stramb sau fac greseli in felul in care ma raportez la Ema in momentul in care eu, ca parinte, ca fiinta umana, ca femeie, am nevoi care nu sunt implinite.

Este esential ca parintele sa fie echilibrat, sa isi implineasca acele nevoi importante, sa fie odihnit si relaxat pentru a putea fi un parinte constient.

Pentru ca, daca in tine urla nevoi neimplinite si oboseala, nu mai ai cum sa ai calmul si prezenta de spirit necesare empatiei si compasiunii fata de nevoile copiilor tai.

Asadar, cand simt ca nu mai pot, o chem pe mama sa aiba grija de Ema, cat timp am acel ragaz de a ma relaxa: citesc, ma uit la un film, dorm. Si imi dau seama ca, in momentul in care sunt odihnita, cand am rezolvat niste lucruri care ma presau, cand interactiunea dintre mine si sotul meu este mai armonioasa, sunt mult mai prezenta, mult mai vesela si sunt mult mai empatica si mai intelegatoare fata de copilul meu.

A.T.: Pentru cei care vor sa afle mai multe, intrati pe www.parinteconstient.ro.

 Sursa foto: FreeDigitalPhotos.net


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

s