Rolul tatilor in cresterea bebelusilor

Incurajeaza dorinta copilului de a descoperi si de a explora. Jocurile alaturi de el il ajuta pe cel mic sa devina independent, curajos, sa aiba incredere in sine, sa fie echilibrat si sociabil. Tatal – despre el este vorba. Si mai cu seama, despre rolul covarsitor pe care il are in viata bebelusilor, inca de la nastere. Sunt o multime de motive puternice pentru care tatal ar trebui sa fie implicat in viata copilului, pas cu pas, inca de la inceput.  

Aceleasi motive stau la baza unui demers care vrea sa-i incurajeze pe tati sa se implice cat mai mult in viata celor mici.

Nu intamplator, Itsy Bitsy FM impreuna cu Ikea si-au unit mintile, sufletele si fortele intr-o intalnire pe care au numit-o ”Rolul tatilor in viata bebelusilor”. Scopul? Sustinerea tatilor in a-si lua concediu de ingrijire a bebelusului. Constienti de binele, calmul, linistea si bucuria cu care se umple o casa atunci cand mama si tata se ajuta, cand petrec timp de calitate cu copiii, cand relatiile devin puternice si pline de emotie.

”Ca sa implici un tata in viata copiilor, trebuie sa-i dai argumente. Sa-i spui cat de mult bine ii poate face pe viitor copilului sau. Sa-i explici ca-i va fi model. Ce trebuie sa fie demn de urmat”. Sunt vorbele unui tata a doi copii, participant la masa rotunda organizata de Itsy Bitsy FM si IKEA pe tema rolului tatilor in viata bebelusilor.

Tatal povesteste ca la primul copil nu a simtit cum au trecut anii. Nu a privit cu atentie si implicare cum creste copilul sau. A fost nevoie sa i se nasca al doilea copil pentru ca intreaga viziune asupra a ceea ce inseamna sa fii tata cu adevarat sa i se schimbe considerabil. Sa vada ”miracolul”, sa aiba o ”revelatie”, dupa cum el insusi marturiseste. Si sa simta pe deplin ca nimic nu se compara cu bucuria de a petrece timpul, viata, intreaga existenta in ritmul batailor inimii copiilor, in veselia chipurilor lor, in pasi ghidusi si sprinteni de copii ce-ti cer atat de putin, dar care iti ofera totul.

Ikea aduce o luna in plus concediului de crestere a copilului in cazul tatilor

Reprezentati ai ONG-urilor, ai ANPDCA, ai diferitelor asociatii si institutii de invatamant axate pe educatia timpurie, psihologi, mamici si tatici, bloggeri specializati pe parenting au spus ”Da” invitatiei organizatorilor de a discuta, de a se aduce modalitati clare, precise si concrete prin care sa se incurajeze tatii in a-si asuma rolul de parinte printr-o implicare totala, primul pas fiind acela de a intra in concediu de creste a copilului, chiar si pentru o luna.

Pentru a veni si mai mult in sprijinul lor, Ikea a adus modelul scandinav si in Romania, in ceea ce priveste parentingul egal. Altfel spus, a adaugat lunii de concediu oferite de catre stat inca una, platita de angajator. De ce? Simplu de dedus: echilibru intre munca si familie.

Pentru dezvoltarea egalitatii de gen acasa si la munca este nevoie de implicarea angajatorilor, care pot incuraja tatii sa stea acasa cu copilul lor prin politici de HR.

”Distrugem mitul ca doar femeile trebuie sa stea acasa cu copiii si mergem pe ideea implicarii totale a tatilor. La Ikea, credem ca timpul petrecut alaturi de familie este important. Beneficiul care se aplica tuturor tatilor din Ikea SEE va da angajatilor ocazia de a petrece mai mult timp alaturi de familiile lor, va creste nivelul de intelegere al angajatilor cu privire la importanta impartirii muncii acasa si va facilita reintoarcerea partenerelor la locul de munca”, le-a spus celor prezenti, Violeta Nenita, manager de magazin Ikea Bucuresti.

 

De ce nu isi iau tatii concediu?

Itsy Bitsy FM a intrebat printr-un chestionar online 271 de parinti daca si-ar dori ca tatal sa stea acasa cu copilul. Cati dintre ei ar sta cu cel mic, zi de zi, in luna oferita lor prin lege de catre stat? Desi multi s-au aratat dornici, foarte putini au purces la treaba.

”Fie ca au considerat ca angajatorul nu le permite, fie teama ca nu s-ar pricepe sa aiba grija de copil, birocratia complicata, indemnizatia mai mica decat salariul ori ideea mult vehiculata ca doar femeile se ocupa de copil au constituit principalele motive care le-au stat in cale. Nu au ocolit nici gandurile, precum convingerea ca societatea ii judeca, ori ca sunt freelanceri si nu isi permit luxul de a renunta la munca”, a declarat Nadia Tataru, director si co-fondator Itsy Bitsy FM.

Ce spune mama despre implicarea tatalui?

La polul opus se afla cei care si-au luat concediu o luna de zile pentru a sta clipa de clipa cu bebelusul lor. Apropierea de copil, incercarea de a da un pic mai mult spatiu mamei, constientizarea importantei rolului ambilor parinti in viata celui mic, dorinta de a se implica in educatia copilului au constituit motivatia pentru care ei au ales acest drum. In plus, au recunoscut in unanimitate ca relatiile cu sotia, starea de liniste si de pace, fericirea copilului au fost cele care au primat in luna in care ei au fost tot timpul prezenti in viata copiilor. Nu i-a speriat nici schimbatul scutecelor, nici mesele care se dovedesc cateodata o adevarata piatra de incercare, nici treburile gospodaresti, curatenia sau cumparaturile. Nici gatitul, nici gandul ca le va fi afectata cariera ori ca reintoarcearea la munca va fi anevoioasa sau pur si simplu ca nu ar fi in stare sa se ocupe de copil.

Conceptia ca s-ar putea face de ras in fata prietenilor sau a colegilor a picat si ea. Pentru ca au inteles, se pare, ca dincolo de toate acestea este mult mai important ca sotia lor sa fie sustinuta si eliberata, macar putin, de toate responsabilitatile care apar odata cu copilul. Iar mamele au respirat usurate pentru ca s-au putut bucura, fie doar si pentru cateva ore, de timp doar pentru ele.

S-au bucurat ca nu sunt singurele care trebuie sa ia decizii pentru copii, au observat ca jocul tatilor este diferit de al lor, ca ei se joaca mai mult si altfel.

Mamele recunosc, insa, ca mintea le fuge adesea la gandul: „daca el nu o sa se descurce? Daca o sa gaesc casa „vraiste” dupa o zi petrecuta doar de tata cu copiii?”.

Cu toate aceastea, timpul petrecut cu intreaga familie le-a dat masura binelui ce se rasfrange asupra tuturor.

In trecut, ”parinte” insemna doar mama

Un copil trebuie sa uneasca, sa aduca impreuna parintii, sa-i faca responsabili si constienti de menirea pe care o au pe pamant. Parintele trebuie sa-i fie copilului ghid, prieten, indrumator si peste toate acestea, mereu in preajma. Nu numai mama, ci si tatal.

Studiile din ultima vreme scot din ce in ce mai mult la iveala rolul covarsitor pe care tatii il au in dezvoltarea – mai cu seama emotionala- a copiilor lor. In trecutul indepartat, termenul de ”parinte” desemna cu predilectie mama. Tatal, atunci cand era mentionat, era privit doar ca pe un membru al familiei ce trebuia, intr-un fel sau altul, sa asigure „painea de zi cu zi”.

De exemplu, au fost realizate multe studii in care peste 2.000 de parinti au raspuns la intrebari legate de copii, dar nu a fost intervievat nici macar un tata!

Un rezultat indirect al lipsei datelor de cercetare privind ambii parinti a fost ipoteza implicita ca nu erau interesati de tata.

Cuvantul tatalui era de necontestat, hotararea sa definitiva, influenta sa dominanta in toate chestiunile legate de familie. Insa niciodata nu a fost privit tatal ca ingrijitor al copiilor. Aceasta responsabilitate ii revenea exclusiv mamei.

 

Prezenta tatalui influenteaza evolutia copilului

Vremurile s-au schimbat. Societatea (sau macar o parte din ea) a inghitit conceptiile vechi si a inceput sa constietizeze rolul ambilor parinti ca generatori de bine pentru copiii lor. Potrivit studiilor, prezenta tatalui ajuta copiii sa invete cum sa-si gestioneze sentimentele si comportamentul. Copiii cu un tata implicat in cresterea lor dezvolta aptitudini verbale mai bune, o functionare intelectuala mult mai agera si pot avea, la varsta adolescentei, realizari academice incredibile.

Psihologii considera ca relatia primara a copilului cu tatal sau poate afecta toate relatiile copilului de la nastere pana la moarte. In plus, relatia cu tatal il va defini in rolul lui de prieten, sot, sotie. Aceste tipare timpurii de interactiune cu tatal sunt modelele care vor fi proiectate in toate relatiile, pentru totdeauna. Nu numai in a se descoperi pe sine in relationarile cu ceilalti, ci si in ceea ce considera un copil ca inseamna sa fii iubitor, grijuliu.

“Implicarea tatilor in cresterea copiilor inca de la inceput este cel mai bun lucru care se poate intampla atat copilului, cat si parintelui. Tatal pune o baza pentru satisfactia conectarii la viata de familie si la o relatie implinitoare cu copilul (si mama!) la orice varsta ulterioara. Copiii sunt mai echilibrati, mai deschisi la experiente, mai rezilienti si mai creativi. Daca am avea o generatie, doua de tati prezenti si implicati la scara larga, am vedea schimbari sociale. Ca proces insa, implicarea tatalui inca de la nasterea copilului este dificila si are nevoie de suport, iar angajatorii il pot oferi cu beneficii certe si pentru institutie”, a explicat psihologul Bogdan Ion, Presedintele Colegiului Psihologilor din Bucuresti.

Calin Goia, Robert Diaconeasa – dadycool.ro, Dan Cruceru – taticool.eu, Cristian China Birta si Alex Zamfir – celmaibuntata.ro sustin implicarea tatilor in viata bebelusilor.

Comportamentul tatalui creeaza modele de comportament atat fetelor, cat si baietilor

Experienta validarii importantei lor ca tata activ in societate a determinat tatii sa fie mult mai constienti de valoarea lor, starnind dorinta tot mai mare de a fi implicati. Cele 30 de zile – sau 60 de zile, in cazul angajatilor Ikea, deocamdata – in care un tata ar sta clipa de clipa cu copilul sau nu ar face decat sa elimine conceptia conform careia doar mama sta cu copilul si ca asta e „o munca usoara, placuta, care nu necesita prea mult efort”.

Orice mama stie, insa, cat de gresita este aceasta conceptie. Stand acasa alaturi de cei mici, tatii ar putea afla, in acest fel, ca viata lor s-a schimbat si ca cei mai importanti sunt acum copiii. Ar invata programul bebelusului, ar avea parte de contact piele-pe-piele, si-ar da seama ca femeia se schimba dupa nastere si ca devine mai emotiva. Ar afla, de asemenea, cat de multe beneficii poate aduce sederea lui acasa, in viata copilului si a partenerei.
Implicarea tatalui ofera echilibru copilului

Baietii se vor modela dupa parintii lor. Ei vor cauta aprobarea tatalui in tot ceea ce fac si vor copia acele comportamente pe care le recunosc ca fiind de succes intr-o familie. Astfel, daca tatal a fost abuziv, dominator si a tins sa controleze totul, acesta va fi modelul pe care fiii il vor imita si-l vor aplica. Iubirea, calmul, sustinerea, simtul protector se transmit si ele. Conditia este ca cei mici sa le vada si sa le simta in familia lor.

”Barbatii se maturizeaza atat fizic, cat si intelectual si emotional mai tarziu decat o femeie. Trebuie sprijiniti sa se implice. Nu doar sa ajute, caci asta nu ar fi decat o forma de a nu-si asuma implicarea suta la suta. Ei asta trebuie sa faca. Sa se implice. Trebuie scos din mintea tatilor, dar si a mamelor ca tatal nu prea are ce sa faca in primele luni de viata ale copilului. E complet gresit. Daca tatal lipseste, copilul va avea de suferit. Echilibrul interior al lui va fi puternic, stabil, daca ambii parinti sunt implicati. Prezenti”, spune psihologul Bogdan Ion.

Despre rolul tatilor in viata bebelusilor si despre cat de important este ca taticii sa se implice in cresterea copiilor inca de la inceput, dar si despre cum a pornit initiativa Ikea – aceea de a oferi tatilor o luna in plus fata de cea platita pentru a sta acasa cu bebelusii lor, am discutat cu Violeta Nenita, manager de magazin Ikea Bucuresti si in cadrul emisiunii „Suna bine” cu Ruxandra Rusan.

Initiativa Ikea ofera tatilor o sansa sa isi intre in rol, sa se apropie de copilul mic inca de la inceput si sa nu se mai simta exclusi si nici stangaci in relatia cu copilul, in primele luni. „Initiativa noastra vine din dorinta de a incuraja si de a facilita timpul petrecut cu copiii inca de la inceput. Din studiile pe care le-am realizat pentru aceasta inititiva, a reiesit faptul ca, in 95% din cazuri, mamele sunt cele care isi iau integral concediu de cresterea a copilului din doua motive principale, unul rational, acela ca tatii au salarii mai mari decat mamele, si unul cultural (n.r. – teama ca societatea ii va judeca pentru ca aleg sa stea acasa cu bebelusii). Semnele arata, insa, ca tatii chiar isi doresc sa se implice in tot ce inseamna ingrijirea bebelusului”, spune Violeta Nenita. 

Asculta discutia cu Violeta Nenita in emisiunea „Suna bine” in podcastul de mai jos:

Sa fii tata cu norma intreaga nu-i lucru usor, asa cum nu este nici in cazul mamei. Pentru a reusi este nevoie de incredere si de multa iubire! Haideti sa inlaturam orice teama si sa fim cu copiii nostri! Este o binecuvantare sa fii cu ei intr-o perioada in care cea mai mare nevoie a lor este sa le fim alaturi! Iar pentru noi, parintii, a fi cu copiii nostri este si o recompensa, al carei sens il vom intelege poate mai tarziu. Nu in ultimul rand, ii dam dreptate unui alt tata prezent la masa rotunda organizata de Itsy Bitsy FM si Ikea Romania:

”Pentru copil, cea mai frumoasa si minunata jucarie sunt parintii!”

Articol scris de Carmen Preotesoiu.


otter.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

s