Relatia copil – parinte – educator

Noi, parintii, dorim ca in relatia cu copilul, educatoarea sau invatatoarea sa existe armonie si o comunicare eficienta, astfel incat sa fie satisfacute nevoile cognitive si nevoile emotionale ale copilului.

Sunt insa situatii in care exista divergente intre viziunea noastra, a parintilor si cea a educatorului, astfel, apar problemele de comunicare din cauza carora copilul are de suferit.

Psihologul Diana Tudose ne ofera cateva sfaturi utile. Interviu realizat cu psiholog Diana Tudose in cadrul emisiunii „Meditatii pentru parinti” realizata de Adriana Titieni

A: Cum putem avea o relatie perfecta intre copil, parinte si profesor sau educator?

I: Ar fi ideal sa avem o astfel de relatie. In acest trio formidabil trebuie sa stim ca nevoile copilului sunt importante. In aceasta relatie, copilul ramane actorul si beneficiarul numarul unu al lucrurilor care se intampla in acest sistem. Este important ca parintele si educatorul sa faca tot posibilul pentru a ajunge la un punct de intalnire intre nevoile copilului si resursele sale. Educatorul devine foarte important pentru copil, atat din cauza perioadei pe care o petrec impreuna la gradinita, cat si din cauza lucrurilor care se intampla acolo. Mama si tata sunt repere fundamentale, primele figuri din viata copilului si de multe ori raman asa pe parcursul intregii vieti, insa intervine si reperul educational, ”doamna” cum spun copiii, pe care de cele mai multe ori o indragesc si al carui cuvant devine litera de lege, inclusiv cand sunt in clasele primare.
Orice spune “doamna” este sfant si parintii ar face bine sa se alinieze oricum, pentru ca, plecand de la premisa ca nevoile copilului sunt fundamentale, ar fi de dorit sa avem coerenta intre viziunea educatorului si cea a parintelui, in ceea ce il priveste pe copil. Daca vom avea divergente, cel care va plati va fi tot copilul: fie va primi acasa mesaje negative despre educatoare, ceea ce il va debusola foarte tare si nu va sti ce sa creada, fie va fi mutat la o alta gradinita. Lucrurile se pot complica destul de mult. E destul de important ca parintii sa-si cunoasca bine copilul, sa-i cunoasca potentialul, nevoile, sa dea credit profesionistului, care este educatorul, sa-i lase mana libera pentru ceea ce se intampla la gradinita si atata vreme cat nevoile copilului sunt satisfacute, nu vor fi situatii de abuz sau de refuz.

Cand imi inscriu copilul la gradinita, mi se pare corect si de bun simt sa cer informatii cu privire la gradinita respectiva. Este important sa ma informez, sa stiu care va fi programul copilului meu, sa-i cunosc educatoarea. Trebuie sa ii spun cum este copilul meu, sa-i cunosc colegii, sa spun ce cred eu ca ar fi bine pentru copilul meu. Este foarte important sa cunoastem si psihologul gradinitei. Spun asta pentru ca educatoarea, impreuna cu psihologul trebuie sa faca un raport de dezvoltare a copilului, indiferent daca acesta are sau nu o problema de comportament, emotionala sau de sanatate. Fiecare copil care a intrat in gradinita si va iesi dupa 2- 3 ani, inainte de inceperea scolii, va trebui sa aiba un portofoliu cu achizitiile personale, progresul facut, resursele lui, punctele sale slabe si punctele forte. Parintele va avea acces oricand la acest dosar al copilului; sunt scoli care cer si acest dosar.

Din pacate, nu intotdeauna parintele si educatorul vor binele copilului. Pot fi diferente de la cum aleg sa transmit afectiune, cum laud copilul, si cum aleg sa il pedepsesc. Poate eu, ca parinte nu sunt multumit din punct de vedere educational si pe baza a ceea ce imi povesteste copilul cand vine acasa, am dreptul sa intru in gradinita si sa verific informatia, iar daca acest lucru se intampla, sa solicit conceperea altor activitati educationale la grupa. Din pacate, foarte putini parinti se intereseaza de ceea ce se intampla cu adevarat la gradinita. Gradinita este locul unde imi duc copilul si il las pentru cateva ore, apoi merg la serviciu, stau de la 9:00 la 18:00 si stiu ca in aceasta perioada copilul meu este intr-un loc unde este hranit, ingrijit, doarme, invata lucruri noi, se joaca si este in siguranta.

A: As vrea sa trecem la perioada scolara, usor similara, desi exista diferente: de competitie, de lipsa de somn la pranz si cu teme pentru acasa.

I: Invatatoarea are “ceva” ce nu are educatoarea, acel argument de autoritate, care se mentine si dupa terminarea programului de scoala, prin tema pentru acasa. Cand copilul este acasa si isi face temele sub supravegherea parintelui, el este de fapt sub autoritatea doamnei invatatoare. Mai mult, de multe ori copiii le spun parintilor: ” Nu inteleg foarte bine ce scrie aici. Doamna a zis ca…”. “Doamna” este al treilea personaj din sistem, care, desi nu este prezenta fizic, este prezenta in mintea copilului, care se gandeste de multe ori la ceea ce i s-a spus la scoala si nu la posibila pedeapsa pe care o va primi in cazul in care nu-si face tema.

A: As vrea sa vorbim despre sedintele cu parintii, pentru ca au devenit un loc unde parintele este certat, “tras de urechi” pentru ceea ce face sau nu face copilul la scoala, sau un loc unde se strange fondul clasei.

I: Sedintele cu parintii au menirea de a rezolva problemele administrative si de a-ti arata cat de slab esti tu, ca parinte. Aceasta este cauza pentru care la sedinte sunt din ce in ce mai putini parinti sau sunt prezenti doar parintii copiilor care nu au probleme.

A: Sa vorbim despre ceea ce nu functioneaza in aceasta relatie.

I: Se poate ca parintele si educatoarea sa nu fie pe aceeasi lungime de unda, aceea de “a avea grija cu forta” ca un copil sa ramana pe directia educationala corecta: ”spuneti ce a facut, ca am eu grija”. Aici vorbesc despre pedepsele cu bataia, aplicate destul de des acasa, dar si la scoala. Avem si situatia in care parintele si educatorul pot cadea de acord, dar intr-o maniera pe care nu ne-o dorim. Cred ca nici unui parinte nu-i face placere ca altcineva sa-i agreseze copilul.

A: Sigur nu-i face placere dar s-ar putea ca in mintea acelui parinte, bataia aplicata copilului sa devina un mijloc educational necesar, la care recurge atunci cand a ramas fara solutii. Ce-ar mai putea sa apara in acesta relatie? O invatatoare dezinteresata?

I: Este posibil ca invatatoarea sa fie satula de anii de invatamant pe care i-a parcurs sau sa fie demotivata de toate lucrurile oribile care se intampla in sistemul educational, dar care din punctul meu de vedere, nu pot functiona ca justificare pentru ce se intampla. Imi place sa cred ca in aceasta tagma profesionala a educatoarelor si invatatoarelor, se afla inca foarte multe doamne cu extrema credinta, care-si fac meseria cu daruire si pasiune, care nu s-au plictisit, nu s-au plafonat si in limitele puse de sistem, incearca sa faca tot posibilul pentru ca acei copii sa continue sa mearga intr-un ritm bun pe traseul de dezvoltare inceput in gradinita. O invatatoare este foarte atenta la nevoile copilului, mai ales la nevoile cognitive.

A: Este bine sa primeze nevoile cognitive ale copilului?

I: Da, pentru ca din perspectiva sistemului nostru de motivatie, interesele cognitive ale copilului devin fundamentale in aceasta perioada de varsta. Copiii sunt interesati de mediu, dinozauri, istorie si achizitioneaza competentele de calcul, abilitati de tip cognitiv, incepe sa li se dezvolte un anumit tip de gandire operational, care ii ajuta sa faca ulterior pasii catre gandirea logica. Prin obiectul de activitate al scolii, stimulam mai degraba competentele si interesele cognitive ale copilului. Este important ca abilitatile sociale si emotionale sa nu fie omise.

A: As vrea sa vorbim despre relatia dintre parinte si invatatoare atunci cand invatatoarea favorizeaza un grup de copii, sau doar un copil. Ce putem sa facem noi, parintii?

I: Depinde de situatie: exista cazul in care copilul nu este favorizat sau cazul in care este pe drept prejudiciat. Se poate ca invatatoarea sa aiba protejati in clasa, fara ca acest lucru sa dauneze prea mult celorlalti copii insa este posibil ca invatatoarea sa nedreptateasca in mod constant. Nedreptatirea poate sa vina si sub forma limitarii accesului la anumite oportunitati educationale: tabere, inscrierea la concursuri si alte activitati de acest gen.

A: Cum sau unde ar trebui sa intervin pentru a spune faptul ca doamna invatatoare nu are un comportament echitabil fata de copiii din clasa?

I: Etic, corect este sa o abordez direct pe invatatoare. A o aborda nu inseamna sa ma duc direct cu acuzatia formulata. Pot sa ma duc sa spun ”Din ce mi-a spus copilul acasa, eu am inteles asta. Va rog sa ma ajutati sa aflam mai multe despre aceasta situatie”. Trebuie sa avem o abordare care sa nu reprezinte o acuza personala, o jignire, ci sa lase loc unei discutii civilizate. In momentul in care aceasta tentativa este sortita esecului, atunci ma pot consulta si cu parintii celorlalti copii din clasa, care sunt in aceeasi situatie. Profit de prima sedinta cu parintii si expun din nou aceasta problema, ca si grup de parinti, cu aceeasi atitudine pacifista. Daca si aceasta abordare da gres, atunci mergem la managementul scolii.

A: Sa mergem putin mai departe, la copii mai mari, cei care au diriginte. Consider ca esecul copilului este legat de dezinteresul parintelui. Nu pot sa cred ca parintele nu are timp sa sune o data pe saptamana la scoala, sau sa faca o vizita la scoala o data pe luna, nu mai spun ca unele scoli trimit e-mailuri cu situatia copilului sau le dau parintilor o parola de acces pe contul de e-mail al scolii, unde pot vedea toata situatia. Nu pot sa ii cred pe parintii care spun ca ei nu stiu de absentele de la ore ale copiilor lor.

I: Avem o lunga traditie de a plasa pisica moarta in gradina celuilalt, pentru ca stiu cu certitutine ca scoala aduce frecvent mesajul ca parintii nu-si fac treaba, asa cum parintii se ascund frecvent dupa mesaje de genul: “scoala nu mai este cum era odata, nu invata nimic acolo, etc…” Sunt si profesori neimplicati, insa, daca ramanem pe aceasta pozitie ca “tu esti de vina”, “ba tu esti de vina”, avem toate sansele sa nu rezolvam nimic. Nu ne putem astepta ca aceste lucruri sa se remedieze asa, la nivel de sistem drept, pentru ca vor fi parinti care vor avea aceasta atitudine si vor fi profesori care vor raspunde similar.
La clase V- VIII si apoi la liceu, lucurile au un risc mai mare de a scapa de sub control, dincolo de particularitatile noi de varsta ale copilului. Studiile arata ca pe masura ce copilul creste, scade interesul/ apropierea parintelui fata de scoala. Sunt destul de frecvente situatiile de genul: ”am aflat ca este corigent copilul meu si fug cu disperare la scoala, cu un buchet de flori, sa vad daca rezolv problema”. Traim intr-o societate in criza iar punctul comun intre parinte si educator este cel mai adesea situatia de criza. Parintele si profesorul ajung sa vorbeasca tocmai cand copilul e la limita corigentei sau exmatricularii sau cand isi bate joc de jumatate din profesori si asta se intampla pentru ca este chemat parintele la scoala.

Comportamentele de risc pe care copiii le pot avea, dupa ce implinesc varsta de 11 ani sunt foarte mari. Exista riscul sa apara: fumatul, consumul de droguri, sarcina nedorita, abandonul scolar (care atinge rate foarte mari la clasele a-VII-a si a-VIII-a). Acum este perioada in care parintele trebuie sa fie cel mai aproape de copil. Responsabilitatile sunt foarte mari, din partea dirigintelui dar mai ales din partea parintelui. A face educatie este o meserie din vocatie, insa este o meserie care se face intr-un program bine determinat, in anumite zile pe luna. A fi parinte insa, este o slujba pe care o alegem in cunostinta de cauza, pentru ca atunci cand decid sa am un copil, stiu ca nu-l am doar de luni pana vineri de la 9:00 la 17:00, ci il am pentru o viata si trebuie sa-mi asum aceasta viata, cu tot ce decurge din ea.

 


otter.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

s