Parintele permisiv vs parintele autoritar

Faptul ca esti un parinte corect si aplici reguli si consecinte nu inseamna ca esti autoritar si ca-ti iubesti mai putin copilul. Nu inseamna nici ca-ti iubesti copilul mai mult daca esti un parinte permisiv, care anuleaza reguli pentru a-l rasfata. Psihologul Diana Stanculeanu ne vorbeste despre doua tipologii parentale des intalnite – parintele autoritar si parintele permisiv – si ne spune ce presupune sa fii un parinte corect.
Adriana Titieni: Cunosc multe familii in care unul dintre parinti e mai autoritar (nu in sensul extrem), iar celalalt este foarte permisiv cu copiii. In aceasta situatie, cel autoritar e vazut adesea de catre copil ca fiind un parinte “rau”.

Diana Stanculeanu: Imaginile pe care copiii nostri si le construiesc despre un parinte tin foarte mult si de raportarea la celalalt parinte din cuplu. S-ar putea ca un parinte corect, consecvent, ferm, cu o disciplinare ca la carte, sa fie considerat de copil mai degraba rigid si chiar “rau”, prin opozitie cu celalalt parinte din casa, care se situeaza la extrema cealalta, a permisivitatii si a lejeritatii.

In foarte multe familii gasim acest model de cuplu parental – parinte permisiv si parintele corect si cosecvent. Eu fac o diferenta intre parintele autoritar si parintele corect si consecvent, pentru ca parintele pemisiv si parintele autoritar se situeaza la capetele unui continuum si nici unul dintre aceste capete nu sunt recomandate. Probabil ca parintele care disciplineaza si este consecvent cu sine, dar care stie sa aplice in egala masura si recompense, este un melanj intre cele doua extreme, se situeaza undeva la jumatate.

Ce face parintele permisiv? Raspunsul este ca nu prea face. El intra foarte adesea pe un rol de prietenie cu copilul, nu impune reguli, nu urmareste respectarea lor, tine mai degraba sa para “cool” in ochii copilului, creeaza mici aliante cu copilul in detrimentul sau impotriva celuilalt parinte, se transforma intr-un avocat al copilului pe langa celalalt parinte. Putem sa asistam de multe ori, la parintele permisiv, la momente in care, fiind nervos, obosit, epuizat sau supraincarcat si depasit de probleme, va avea reactii neasteptate, impredictibile – mici crize de isterie, din care copiii nu stiu ce sa inteleaga. In astfel de situatii, parintele permisiv se poate transforma intr-un “balaur cu sapte capete”.

Adriana Titieni: Eu am dedus ca parintele permisiv este cel care munceste cel mai mult si care se vede mai putin cu copiii si este permisiv pentru ca se simte cumva vinovat pentru acest lucru.

Diana Stanculeanu: Exact. Este un comportament de supracompensare care vine pe o emotie de vinovatie – dupa ce ca stau atat de putin cu ei, atunci cand stau sa mai vin si eu sa-i mai sanctionez, sa le mai impun reguli. Asta vine insa dintr-o convingere destul de nesanatoasa (pe care o avem foarte multi dintre noi si care e foarte greu de schimbat) – nu delimitam foarte clar faptul ca a disciplina un copil presupune, in primul rand, a-l iubi; nu inseamna ca daca esti un parinte care disciplineaza iti iubesti mai putin copilul.

Pe acelasi complex de vinovatie, un astfel de parinte simte nevoia sa-l rasfete pe copil atunci cand este cu el, echivaland rasfatul cu un surplus de dragoste. In realitate, rasfatul nu reprezinta un surplus de dragoste, ci, din contra, ii face rau copilului pe termen lung, pentru ca ii anuleaza acea rutina predictibila a zilei, a traiului in familie si ii da mesajul ca el poate incerca oricand orice, indiferent de ceea ce se intampla dupa.

Adriana Titieni: Modelele parentale permisive pe care le cunosc bine isi arata insa autoritatea corect, normal, atunci cand lucrurile ajung pe muchie de cutit.

Diana Stanculeanu: Este totusi un stil parental reactiv si nu preventiv. Coplesiti cumva de grijile de zi cu zi, ne mobilizam resursele sa ne comportam corect ca parinti in situatiile problema, de criza, si nu suntem suficient de detasati, relaxati si consecventi cu noi insine pentru a construi un stil de parentalitate coerent si structurat mai degraba pe mesaje de preventie, astfel incat sa nu ajungem foarte des “sa reparam lucruri”, ci sa ne crestem copiii intr-o maniera care sa le permita niste decizii autonome care sa nu ii duca in acele situatii problematice.

Adriana Titieni: Referindu-ne la parintele autoritar, referindu-ne la o autoritate fara excese, la parintele pe care tu l-ai numit corect si consecvent, care il gratuleaza pe copil atunci cand face lucruri bune si il sanctioneaza atunci cand acesta nu respecta regulile. Cum poate acest parinte sa isi mentina echilibrul?

Diana Stanculeanu: Echilibrul tine de autoreglarea si autoeducarea parintelui de a face disciplinare indiferent de starile sale emotionale. Un prim pas catre inconsecventa si incongruenta cu sine insusi il face parintele atunci pedepseste copilul doar la nervi si e capabil sa-i ofere afectiune si recompense doar cand se simte el ok. Aceste comportamente ale parintelui creeaza impredictibilitate pentru copil, care va simti in preajma parintelui un soi de neliniste si tensiune, pentru ca nu stie ce anume din comportamentul lui poate sa obtina o reactie pozitiva sau negativa din partea parintelui.

In astfel de situatii, lucrurile nu au legatura cu copilului, ci in totalitate cu emotiile parintelui, iar un parinte consecvent si congruent cu sine invata sa delimiteze aceste lucruri si sa-i transmita copilului mesaje pozitive sau de corectie independent de emotiile sale din momentul respectiv, mai mult sau mai putin bune. Acest deficit de autoreglare emotionala il transforma pe parintele permisiv in “balaurul cu sapte capete”, din cand in cand.

Sunt parinti care in diferite contexte ale vietii lor trec de la o extrema la alta si pot fi, in egala masura, permisivi si autoritari, fiind cu siguranta inconsecventi. Parintele inconsecvent si impredictibil are impactul cel mai distructiv asupra dezvoltarii copilului, pentru ca genereaza un stil educational concentrat pe frica si pe vanarea reactiilor parintelui. In loc sa fie atent la sine, la obiectivele si la actiunile sale, copilul devine mai degraba atent la starile parintilor, la cum e mama/tata azi, ca sa stie cum sa se poarte.

Adriana Titieni: Avem insa cu totii si zile rele. Ce facem atunci?

Diana Stanculeanu: In zilele rele ii putem spune foarte simplu copilului ca nu se simtim bine, nu se simtim foarte ok, suntem destul de obositi si nervosi – este un mesaj autentic, onest si matur. Ii putem spune, de asemenea, ca ne cerem scuze daca totusi ne scapa vreun mesaj nepotrivit, spunandu-i ca nu are nicio legatura cu el, ci cu noi si cu ziua noastra proasta.

Ce face diferenta intre un parinte autoritar si un parinte care disciplineaza si aplica regulile consecvent (care poate, la un moment dat, devine chiar un pic rigid) este componenta de caldura si raceala. Parintii autoritari nu sunt tandri, calzi si afectuosi cu copiii lor. Ei pot fi, uneori, destul de corecti in disciplinare, dar lipseste componenta de tandrete, de alintat, pupaceala. Acesti parinti nu stiu uneori nici cum sa se joace cu copiii lor, pentru ca sunt incapabili sa intre in acea stare emotionala pe care o presupune jocul, ludicul. Adesea, acesti parinti nu obisnuiesc nici sa-si gratulaze copiii fara niciun fel de motiv, pentru ca ei cred ca pentru a primi o recompensa, copilul trebuie sa o merite. ( “Nu il laud si ii transmit un mesaj pozitiv doar asa, pentru ca i se urca la cap”).

In cazul parintelui autoritar, o transformare peste noapte intr-un parinte corect si care disciplineaza ca la carte nu se poate realiza decat cu sprijin, pentru ca are nevoie de schimbari semnificative la nivel de convingeri de parenting si de imbunatatiri semnificative la nivel de identificare, recunoastere si exprimare emotionala.

In concluzie, putem fi, la limita, un melanj de stiluri parentale pe care le accesam in functie de context – nu este cel mai sanatos lucru. Mesajele cheie de parenting tin de congruenta intre cei doi parteneri si de consecventa fiecarui parinte in parte. Nu in ultimul rand, trebuie sa intelegem ca disciplinarea si rafatatul nu au legatura cu o lipsa, respectiv cu un surplus de iubire. Tocmai pentru ca il iubeste, parintele il va disciplina pe copil si va dori sa-i construiasca acele abilitati care sa-l transforme intr-un adult autonom si responsabil.

Interviu cu psihologul Diana Stanculeanu realizat de Adriana Titieni in cadrul emisiunii „Meditatii pentru parinti”

Daca vrei sa afli in fiecare saptamana ce mai e nou pe itsybitsy.ro, aboneaza-te la Newsletter.

 


otter.ro
Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

s