Meduze agatatoare din forme de briose

Viata marina e o sursa minunata de inspiratie pentru tot felul de activitati creative in familie, mai ales in perioada verii. Poti, de exemplu, sa faci impreuna cu copilul tau o jucarie de suflat din hartie, in forma de balena, sau o meduza dansatoare din carton si lana. Iar daca ai prin bucatarie cateva forme de copt briose poti sa le transformi in elegante meduze plutitoare, de decorat casa cu ele. E o activitate usoara, care nu-ti solicita foarte multe resurse si de care te poti folosi ca sa-i vorbesti copilului tau despre viata marina.

Iata lista completa cu materialele necesare:

  • forme de briose (din hartie)
  • servetele colorate sau hartie creponata
  • panglica sau sfoara
  • banda adeziva
  • lipici
  • foarfeca
  • ochisori mobili
  • carioci

Ce ai de facut:

Taie servetelele sau hartia creponata in fasii subtiri (aproximativ 1 cm latime) si cat de lungi doresti – ele vor deveni tentaculele meduzelor colorate.

Lipeste cate 4-6 fasii de hartie in interiorul formelor de briose, folosind lipici.

Lipeste cate o pereche de ochisori mobili pe exteriorul formelor de briose. Daca vrei, poti completa chipul meduzelor desenandu-le si sprancene, nas si gura.

Meduzele sunt aproape gata, trebuie doar sa le faci agatatorile. Lipeste cate un fir de sfoara de partea superioara a formelor de briosa, folosind putina banda adeziva, apoi decoreaza casa cu simpaticele meduze realizate impreuna cu cel mic.

Sursa: https://www.easypeasyandfun.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s