Festivalul Bucurestii Lui Caragiale: Un caleidoscop de activitati pentru parinti si copii

Festivalul Bucurestii Lui Caragiale: Un caleidoscop de activitati pentru parinti si copii

Primaria Municipiului Bucuresti, prin Teatrul Ion Creanga, organizeaza in perioada 28 august – 03 septembrie 2017, cea de-a VI-a editie a Festivalului Bucurestii lui Caragiale, un amplu program care pune sub lumina reflectoarelor imaginea lui I.L. Caragiale, reputat cronicar de caractere si moravuri.

Cu aceasta ocazie, cea mai veche gradina a Capitalei – Parcul Cismigiu – devine loc de intalnire pentru nu mai putin de 330 de actori, muzicieni, acrobati si artisti plastici care recreeaza, timp de o saptamana, un fragment din universul Bucurestilor de altadata.

Peste 60 de reprezentatii, recitaluri si concerte, activitati pentru copii, ateliere, expozitii de fotografii si masini de epoca sunt programate la cele 2 scene amplasate pe peluzele din zona Platanului (intre Intrarea Rigas si Piata Walter Maracineanu) si in spatiile aflate in imediata vecinatate a acestora, in foisoare cu dichis, pe alei transformate in zone expozitionale si in spatiile de relaxare, unde negustorii aduc braga, limonada si alte bunatati.

Descarca de AICI tot programul de activitati pentru Festivalul Bucurestii lui Caragiale.

Teatrul dupa Caragiale: comediile Bucurestilor de ieri si de astazi

Principala sectiune din cadrul programului cuprinde montari de amploare, aducand pe cele doua scene piesele celebrului dramaturg, dar si alte comedii care ataca moravuri si naravuri, produse de teatre si companii independente de teatru din Bucuresti si din tara.

Vor fi prezenti actori de la Teatrul Masca, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Mignon, Teatrul de Nord – Satu Mare, Teatrul Arte dell’Anima, Teatrul Tony Bulandra – Targoviste si Compania tais – Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca.

Ultima seara a Festivalului (03.09, ora 20:00, Scena mare) prilejuieste o intalnire memorabila: Horatiu Malaele, maestrul ironiei si al hazului ascutit, va sustine recitalul-eveniment „Sunt un orb”, un spectacol de gala care desluseste cu naturalete si geniu comic operele unor autori diferiti ca stil sau gandire.

Concerte – Scena mica

Nu doar personagiile lui Caragiale anima atmosfera, ci si muzicienii talentati care urca, de miercuri pana duminica, pe Scena mica a Festivalului. Maria Raducanu, Adrian Naidin, Marius Mihalache si Irina Sarbu, insotiti de trupe, vor interpreta povesti despre vremuri indepartate. Repertoriul de folclor romanesc, sansonete si improvizatie de jazz este completat de un concert inedit, sustinut de Muzica Militara a Brigazii 30 Garda „Mihai Viteazul”, unitate emblematica a Armatei Romane.

Descarca de AICI tot programul de activitati pentru Festivalul Bucurestii lui Caragiale.

Activitati pentru copii

Daca serile sunt dedicate pieselor de teatru si concertelor, diminetile sunt prilej de bucurie pentru publicul de varsta mica. La Scena mica din Cismigiu au loc zilnic, intre orele 10:00 si 13:00, numeroase activitati pentru copii:

  • spectacole de teatru (Teatrul Excelsior, Teatrul de Animatie Țandarica, Opera Comica pentru Copii);
  • spectacole de ventrilocie (Crina Zvoboda)
  • joc cu papusi (Ana Craciun-Lambru);
  • joc cu baloane uriase (Claudia Stroe);
  • jonglerii si acrobatii (Circ & Variete Globus Bucuresti);
  • momente de improvizatie;
  • concerte sustinute de coruri de copii din programul Cantus Mundi.

Tot in cadrul sectiunii pentru copii este programat si spectacolul „Goe in Tara Minunilor” (02.09, ora 19:00, Scena mare), cea mai noua productie realizata de Teatrul Ion Creanga pentru copii cu varsta peste 7 ani. Pus in scena de regizorul Serban Puiu, spectacolul transforma granita dintre realitate si fantezie pe masura ce personajele se cufunda in poveste, Goe calatorind pana in Tara caragialeasca a Minunilor.

Descarca de AICI tot programul de activitati pentru Festivalul Bucurestii lui Caragiale.

Ateliere de creativitate

Pentru musteriii dibaci si creativi, Festivalul Bucurestii lui Caragiale propune trei tipuri de ateliere. Cei mici sunt asteptati la Caravana Mestesugurilor si Monocool in Monotimp, iar domnii si domnitele cu varsta peste 16 ani pot lua parte la atelierele realizate in colaborare cu Fundatia Calea Victoriei: ilustratie si caligrafie moderna, pictura pe farfurii, pe sacose de panza sau tricouri.

Expozitii

Orasul de altadata se lasa descoperit si prin intermediul a doua expozitii, fiecare dintre acestea avand propria sa poveste. Daca expozitia de fotografii vechi celebreaza istoria bogata a municipiului, cu bulevardele, cladirile si gradinile sale, colectia de masini de epoca invita publicul sa renunte la confortul masinilor moderne si sa-si imagineze o plimbare la bordul unui Ford Model T Speedster sau a unui Sears Roebuck Buggy fabricat in anul 1908.

Acces si informatii suplimentare

Accesul la evenimentele programate in cadrul Festivalului este liber.

Pentru atelierele realizate in colaborare cu Fundatia Calea Victoriei (activitati dedicate domnilor si domnitelor – ilustratie si caligrafie moderna, pictura pe farfurii / sacose de panza / tricouri) inscrierile se vor realiza in parc, in spatiile destinate activitatilor, in limita locurilor disponibile, cu 30 de minute inainte de inceperea atelierelor.

Mai multe detalii gasiti pe site-ul Teatrul Ion Creanga.

In 2017, pentru al doilea an consecutiv, Teatrul Ion Creanga se alatura demersului Primariei Municipiului Bucuresti in vederea organizarii Festivalului Bucurestii lui Caragiale.

Initiat in 2012, cu ocazia implinirii a 100 de ani de la moartea dramaturgului, Festivalul a cunoscut de-a lungul celor sase editii diferite formate, ticurile, caracterele si mecanismele surprinse in creatia caragialiana fiind transpuse atat pe scena, cat si in activitatile si spatiile conexe, cu scopul de a crea o experienta completa.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s