Cum sa avem asteptari sanatoase de la copiii nostri

Un nou an, un nou val de invitati dornici sa ne ajute sa fim niste parinti mai buni pentru copiii nostri! La prima editie a emisiunii „Suna Bine” de pe 2019, am avut-o drept invitata pe Cristina Negut, senior trainer la Learning Ecosystem si trainer de comunicare, si am discutat, printre altele, despre asteptarile pe care le avem de la copiii nostri, despre dezamagirea pe care o simtim atunci cand cei mici sunt reticenti la a urma drumul pe care noi, parintii, il trasam pentru ei, precum si despre principiile pe care ar trebui sa se bazeze relatia parinte-copil.

Este normal ca noi, parintii, sa ne dorim tot ce este mai bun pentru copiii nostri, insa de multe ori nu ne dam seama ca asteptarile pe care le avem de la micutii nostri sunt poate prea mari pentru cat pot duce. Probabil cele mai frecvente asteptari sunt cele privind abilitatile copilului, care apar cand parintele spune „Ma astept sa iei o nota buna pentru ca tu esti un copil inteligent”. O astfel de abordare poate deveni chiar o sursa de stres pentru cel mic si il poate impiedica sa aiba cea mai buna performanta.

„Masuram valoarea noastra de parinti in rezultatele copiilor nostri. De ce ramanem la acesti indicatori cantitativi cand este mai important sa ne uitam la calitatea vietii copilului, la capacitatea lui de a trai, de a face alegeri? […] Succesul copilului nu ar trebui cuantificat in bani, in diplome sau in mandrie sociala, ci in bucuria lui de a face, de a descoperi, de a explora, in determinarea lui de a continua un drum pe care il incepe, in inteligenta lui de a-si masura progresele si, mai tarziu, obiectivele.”, spune Cristina.

Consolidarea unei legaturi puternice cu copilul este un proces de lunga durata, pentru care este nevoie de multa rabdare si de efort din partea ambilor parinti.

„Relatia dintre parinte si copil are nevoie sa fie hranita, iar pentru asta este nevoie ca noi parintii sa avem curiozitate, disponibilitate, coerenta, vigilenta. Coerenta in relatia cu copilul inseamna sa imi aliniez tot timpul sentimentele cu gandurile si cu faptele mele. Iar acest lucru nu e deloc simplu”, adauga Cristina Negut.

Afla de la Cristina Negut cum sa iti setezi asteptari realiste de la copilul tau:

Foto: Andrew SeamanUnsplash


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

s