„Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?”

Cand eram mici, eram mereu „atacati” de rude sau prieteni cu intrebarea „Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?” Ce efecte are aceasta intrebare?

Cu siguranta, esti extrem de fericit(a) cand vezi ca micutul tau si-a descoperit o pasiune! Fie ca ii place sa deseneze toata ziua, canta pe strada sau danseaza pe orice ritm, te bucuri sa il vezi razand si facand ceva cu placere si ambitie.

Pe de alta parte, adultii „sar” foarte repede de la o idee la alta. Si asa ajungem ca, dintr-o simpla pasiune a copiilor, sa ii impingem catre o profesie, uneori in mod inutil. Ajungem sa le „furam” micutilor din placerea copilariei, prin reguli, obligatii si responsabilitati.

„Ah, vrei sa devii pictor? Pai trebuie sa faci cursuri, sa iti creezi o tehnica – nu doar sa desenezi niste linii”, ii mai auzim pe parinti spunand.

Diana Frazzei, mama si psihoterapeuta, ne ofera un testimonial despre experienta ei in prezenta unei fetite care tocmai a primit intrebarea „Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?”:

„Cu bratele deschise, fetita de 5 ani se avanta intr-o pirueta si volanele rochitei se desfac ca un bujor inflorit. Ochii ii rad de fericire si danseaza dupa muzica pe care si-o fredoneaza singura.

<< Vrei sa te faci dansatoare cand vei fi mare? >>, vine intrebarea unui adult.

Si eu simt ca intrebarea asta ma blocheaza.

Pentru copil, cred ca intrebarea este foarte ciudata. Cum e asta sa te faci dansator? Adica, daca ii place dansul, ar putea sa ajunga sa fie doar dansator?

Ca sa poata continua sa faca ceva placut in viata nu mai poate fi si altceva?

Sau poate are alt sens, anume ca trebuie sa faci ceva special ca sa devii dansator, ca si cand ar exista niste conditii, evident neimplinite, deoarece noi ii comunicam ca va putea fi dansator << cand va fi mare >> . Asadar, transmitem ca:

Insa copilul este dansator tocmai pentru ca danseaza, si este deja dansator pentru ca dansează acum. Nu este dansator pentru ca are diploma de la facultatea de arte, sau pentru ca vreun adult i-a eliberat << permis de dansator >>.

Totodata, cu aceasta intrebare, se mai poate sa comunicam si altceva: poti fi dansator numai cand vei fi mare, ori asta se va intampla peste foarte mult timp. Pentru cel mic, sa astepte pana la varsta adulta este ceva de neimaginat, prea indepartat. Si asa, adultii ajung sa transmita mesajul ca aceasta activitate placuta poate fi savurata pe deplin abia << altadata >>.

Cat de des nu transmitem copiilor, prin exemplul personal, cum adultii isi amana bucuriile sau distractiile pentru ca, pe moment, sunt << prea ocupati >>?

Ca adulti, dansam, cantam sau desenam numai in locuri special amenajate, respectand reguli de pasi, vestimentatie recomandata si combinatii de culori permise. Ne programam sa ne bucuram doar cu ocazii speciale, la nunti si aniversari pentru care ne pregatim asiduu si nervos, iar cand se intampla, avem alte motive de nemultumiri si ingrijorare: friptura a fost rece, sau nasii se uita urat. Si clipa a trecut, la fel si bucuria.

Fericirea ajunge sa fie << o morgana >> spre care mergem, dar care se indeparteaza cand ne apropiem.

Copiii ne invata cum e sa te bucuri acum, fara conditii si fara amanare. Sa dansezi pur si simplu, pentru ca iti place să dansezi.”

Care este pasiunea micutului tau?

Autor articol: Diana Frazzei – psihoterapeuta, fondatoare „Viata cu Sens”

sursa foto: freedigitalphotos.net


otter.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

s