Ce pot face copiii in vacanta?

Una dintre cele mai asteptate perioade ale anului este vacanta de vara, iar cei mai bucurosi de venirea ei sunt, bineinteles, copiii.

Isi fac planuri cu prietenii, discuta cu familia si ard de nerabdare sa alerge toata ziua, sa nu mai sune ceasul si singurele griji sa fie: „Oare ce jocuri mai inventam azi? „, ,”La care strand mergem?” ori „La ce ora ne intalnim in fata blocului sa mergem la fotbal/film?”.

La randul lor, parintii se gandesc la cum sa le ofere copiilor o vacanta cat mai placuta si cum sa-i tina antrenati in activitati relaxante, placute, dar si educative.

Vacanta este un bun prilej de a-i imbogati copilului cultura generala, de a-i descoperi abilitatile si de a-l provoca la activitati noi si originale, fara a-l solicita sau presa printr-o autoritate excesiva ori control permanent.

Iata cateva idei de activitati care te pot ajuta sa-i organizezi copilului vacanta intr-un mod placut, util si educativ:

  • Micul colectionar 

Copilul isi poate face propriul ierbar, ori un clasor de timbre sau chiar poate sa adune pietre in diverse forme, marimi sau culori, pe care le poate picta. Se dezvolta spiritul de observatie, capacitatea de concentrare si creativitatea.

  • Micul artist

Daca cel mic este pasionat de desen, pictura sau modelaj isi poate construi propriul album cu creatiile sale. Parintii il pot ghida, sugerandu-i o tema pe saptamana: de ex.: „In parc”. Copilul isi va pune in valoare imaginatia si aptitudinile artistico-plastice.

  • Micul gospodar

Pentru aceasta activitate ai nevoie de tacamuri de plastic, fructe si legume. Copilul poate pregati salate de fructe ori legume, poate orna, ori poate aranja legumele /fructele in farfurie, in diverse forme – fete, barcute, etc.

  • Album de vacanta

Copilul isi poate realiza un jurnal in imagini. Astfel, poate decupa imagini din ziare/ reviste, ori sa deseneze ce a facut in vacanta, poate lipi diverse obiecte care sa ii aduca aminte de acele momente (scoici, fotografii, diplome din tabere, etc).

Toate acestea le va realiza saptamanal, ori chiar zilnic, daca nu este prea solicitant. De exemplu, saptamana aceasta am fost in parc si m-am intalnit cu multi prieteni. Am participat la petrecerea colegului meu de clasa, care si-a serbat ziua de nastere. In jurnal vor aparea imagini cu parcuri, peisaje, fotografii de la petrecere, etc. La sfarsitul vacantei va rasfoi albumul cu placere, reamintindu-si de toate momentele placute de peste vara.

  • Calendarul naturii

Aveti nevoie de un carnetel, iar in fiecare zi copilul va trebui sa completeze cu informatii despre starea vremii: ex. Luni- 30 iunie-deseneaza un soare, ori lipeste un cerculet galben, decupat din hartie glasata.

  • Azi eu sunt de serviciu

Fiecare membru al familiei va avea prin rotatie cate o zi in care va fi responsabil cu stransul mesei, dus gunoiul, facut paturile, etc, pentru ca „este de serviciu”.

  • Ziua culorilor

Fiecarei zi a saptamanii i se va asocia o culoare – luni = verde. In acea zi ne imbracam cu ceva verde, mancam ceva verde, desenam ceva verde, confectionam un obiect verde, etc.

Acestea sunt doar cateva sugestii, dar lista poate continua, in functie de creativitatea fiecarui parinte si copil, de preferintele acestuia, de hobby-urile lui.

Copilul tau ce face in vacanta?


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s