Anxietatea de separare

Anxietatea de separare incepe sa-si faca simtita prezenta inca de la varste mici – 8, 9 luni- cand copiii fac primul pas catre independenta, prin mers, tarat, moment in care de multe ori incep sa planga fiindca au ajuns la locul in care isi doreau, dar mami este putin mai departe. In niciun caz, in acel moment, nu ar trebui sa-i spunem: “De ce plangi? Tu ai vrut sa te duci acolo!” Pentru ca i-am putea stirbi din dorinta de explorare, fiindu-i teama ca va fi lasat singur sau ca nu se va mai putea intoarce. Tot cam la aceeasi varsta, copiii nu mai accepta prezenta strainilor. Incep sa se teama ca daca vor fi luati in brate de altcineva, isi pot pierde parintii. Incepand cu aceasta perioada, multi parinti incep sa profite de acest punct sensibil al copiilor si trec la amenintari, cand vor sa obtina ceva:

“Daca mai plangi, te duc la vecina sa te tina ea in brate.”

“Daca nu vii acum, te las aici- la magazin, parc.”

“Tu ai vrut acolo, tu sa vii inapoi, ca eu plec.”

Majoritatea copiilor raspund imediat la astfel de amenintari si executa automat cererile parintilor, dar trauma ramane imprimata in adancul subconstientului si iese la suprafata ceva mai tarziu.

Primul moment in care ne dam seama de frica lor de abandon este atunci cand merg la gradinita, pentru prima data. La acea varsta, este firesc sa aiba inca anxietate de separare. Nu trebuie sa avem ca tel un copil care nu plange deloc, in momentul in care este lasat acolo. Si lipsa plansului denota, in unele cazuri, un atasament nesigur sau chiar inexistent- o lipsa de afectiune, un copil lasat tot timpul de unul singur, obisnuit cu singuratatea. Independenta, atat de ravnita de parinti si inteleasa prin comportamentul singuratic al copilului, care nu are nevoie de nimeni si nimic, nu este un semn de sanatate si nu este nici ultimul pas in dezvoltarea noastra ca fiinte umane. Vezi articolul: “Vreau un copil independent?”

Anxietatea de separare, frecvent intalnita la copiii care merg pentru prima data la gradinita, poate fi gestionata destul de usor, prin tehnici diferite, specifice fiecarei familii si fiecarui copil in parte. Astazi, vreau sa vorbesc despre doua metode, ce functioneaza in cele mai multe cazuri.

Prima este jocul. Jocurile de-a lasatul la gradinita, cand mama este copilul lasat acolo, iar cel mic este parintele care pleaca si se intoarce, functioneza de cele mai multe ori. Eu, personal, am jucat acest joc timp de 6 luni, zilnic, cu fetita mea. Ce se intampla cand jucam acest joc? Le dam putere de decizie si ii facem sa constientizeze ca asa cum ei ne iubesc pe noi si nu ne lasa acolo, fara sa mai vina, exact la fel se intampla si in cazul nostru, capata siguranta. Jocurile de rol, cu papusi pot fi utilizate cu succes, de asemenea.

O a doua metoda este „ancora”. Este o “ustensila”, folosita in NLP si este folosita, cel mai corect, de un terapeut. Dar o putem adapta si noi, acasa, prin oferirea unui obiect ( fie noi copilului, fie copilul noua), pentru a-l atinge ori de cate ori ni se face dor sau ne este greu in locul in care ne aflam.

Anxietatea de separare sau teama de abandon dauneaza mult vietii de adult, ce urmeaza. Cel mai important lucru de mentionat, aici, este posibilitatea angajarii in relatii sentimentale defectuoase, traind tot timpul cu frica despartirii.

Autor articol: Gabriela Maalouf – trainer NLP pentru copii si parinti


otter.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

s