Teatrul Vienez de Copii într-o nouă stagiune, cu „Slugă la doi stăpâni”, de Carlo Goldoni

Teatrul Vienez de Copii – Copiii Joacă Teatru deschide stagiunea cu prima reprezentație a renumitei comedii „Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni, vineri, 5 aprilie, ora 19:00, la Sala Gloria (Str. Bucovina 6). Iubitorii de teatru sunt invitați să descopere amestecul plin de farmec al intrigilor și deghizărilor amuzante, cărora le dau viață și savoare copiii actori ai trupei Teatrului Vienez de Copii.

În perioada 5-15 aprilie, într-o serie de nouă spectacole, fiecare cu distribuții unice, toți cei peste 60 de copii din trupa Teatrului Vienez de Copii vor oferi publicului o interpretare adaptată a acestui clasic al comediei universale.

Piesa este jucată de copii și tineri cu vârste între șapte și optsprezece ani, la finalul unei perioade de șase luni de cursuri de dezvoltare personală prin teatru, cuprinzând vorbire, mișcare, improvizație, regie și conștientizare.

Teatrul Vienez de Copii se remarcă prin metoda „Sylvia Rotter”, la temelia căreia se află Jocul, prin intermediul căruia copiii explorează mijloacele lingvistice și fizice de exprimare. Textele alese pentru spectacole le facilitează tinerilor crearea unei legături cu operele marilor clasici ai literaturii universale.

„Pentru mine, Teatrul Vienez de Copii înseamnă artă. Mă aflu în al doilea an de teatru și mi-a plăcut extrem de mult cum am descoperit arta teatrală și muzicală, împreună cu multe tehnici de care mă folosesc și în prezent. Arta în teatru nu se referă doar la cum apar personajele în scenă și cum se prezintă. Artă pentru mine înseamnă să îmi exprim sentimentele în fața publicului, să
vin la repetițiile de dinaintea spectacolelor și mai ales, să simt energia colegilor și a publicului.” spune Ștefana, elevă în clasa a IX-a.

„Slugă la doi stăpâni” este piesa care se adaugă în această stagiune suitei de piese clasice, comedii, aduse pe scenă încă din 2006. „Bolnavul închipuit”, „A douăsprezecea noapte”, „Visul unei nopți de vară”, „Gâlcevile din Chioggia”, ”Balul hoților” sunt printre piesele jucate deja de tinerii actori ai Teatrului Vienez de Copiii. Umorul situației din piesa de teatru “Slugă la doi stăpâni” le permite tinerilor actori să se joace și să se manifeste liber pe scenă. Echipa de regizori și coordonatori artistici aplică metoda pedagogiei prin teatru, ghidând drumul tinerilor înspre ei înșiși.

“Pe scenă am păstrat caracterele, am încercat să le umanizăm, să le motivăm acțiunile, am inventat situații noi de care copiii se bucură.”, spune Petrică Voicu, regizor și profesor la Teatrul Vienez de Copii.

Programul reprezentațiilor „Slugă la doi stăpâni”:

  • 5 aprilie, 19:00-20:30 – Premieră. Locație: Sala Gloria, Str. Bucovina nr. 6, Sector 3, București.
  • 6 aprilie, 11:00-12:30; 19:00-20:30 și 7 aprilie, 19:00-20:30. Locație: Teatrul Infinit, Str. Mihai Eminescu nr. 127, Sector 2, București.
  • 11 aprilie, 19:00-20:30, 12 aprilie, 19:00-20:30, 13 aprilie, 11:00-12:30, 14 aprilie, 11:00-12:30. Locație: Sala Gloria, Str. Bucovina nr. 6, Sector 3, București.
  • 15 aprilie, 19:00-20:30. Locație: Teatrul Național București, Sala Mică, Bd. Nicolae Bălcescu Nr. 2, sector 1 (intrarea dinspre Str. Dr. Dimitrie Gerota).

Biletele se pot achiziționa online, pe iabilet.ro.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s