„Soluții pentru noapte bună”, eveniment dedicat somnului copiilor

Totul despre Mame organizează, pe 21 octombrie, atelierul „Soluții pentru noapte bună”, singurul eveniment din România dedicat somnului copiilor, care aduce la masa discuțiilor un medic psihiatru cu specializare în somnologie, dr. Cristina Gianina Anghel, un psiholog, consultant în somnul copiilor, Oana Vlah, și un specialist international cu practică aplicată în gentle parenting, Sarah Ockwell-Smith.

Atelierul aduce sub același acoperiș rigoarea academică a unui medic de psihiatrie infantilă, documentarea celor mai noi teorii de somnologie documentate de o psiholoagă și expertiza din lucrul cu mii de familii acumulată de o autoare de cărți de parenting din Marea Britanie, care este și psiholog.

Prof. dr. Cristina Gianina Anghel este medic primar cu specializare Psihiatria Copilului și Adolescentului, doctor în medicină, competență în somnologie, cu o experienta de aproape 20 de ani în promovarea sănătății mintale a copiilor, cadru medical la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”.

Oana Vlah este psiholog, consultant certificat în somnul copiilor și fondatoarea proiectului „Somnic de pitic”.

Sarah Ockwell-Smith este licențiată în psihologie și autoarea a 14 cărți de parenting, traduse în 30 de limbi. Scrie despre metode blânde de parenting și a lucrat, de-a lungul timpului, cu mii de familii, oferindu-le sfaturi și sprijin.

Sesiunea teoretică prezidată de dr. Cristina Gianina Anghel este structurată astfel:
• De ce este vital somnul? Ce se întâmplă cu organismul pe perioada somnului?
• Cât de important este somnul la copiii mici și cum se schimbă necesarul de somn pe măsură ce crește copilul?
• Care sunt stadiile de somn? Ce se întâmplă în timpul somnului NREM? Dar în somnul REM?
• Ritmul circadian și dezvoltarea sa;
• Există anumite momente cheie în dezvoltarea somnului?
• Cât este recomandat să dormim în funcție de vârstă?
• Care este programul ideal pentru refacerea organismului (între ce ore)?
• Ce impact are lipsa somnului asupra imunității?
• Ce efecte are tehnologia asupra somnului?
• Are vreun efect benefic somnul la prânz?
• Ce ne facem cu copilul care nu adoarme nicicum, care se trezește de foarte multe ori pe noapte sau care plânge de îndată ce îl așezăm în pătut?
• În cazul copiilor mai mari, de peste 3-4 ani, care e ritualul ideal înainte de culcare pentru un somn bun?
• Ce greșesc de obicei părinții în privința orelor de somn sau a ritualului de culcare
• Cum se poate evalua somnul;
• Ce tulburări de somn pot să apară la vârste mici? Dar la vârsta școlară?
• Este insomnia frecvent întâlnită la copiii mici? Din ce cauze apare?
• Cum se poate trata insomnia?
• Ce sunt parasomniile? Care apar mai frecvent la vârsta mai mică?
• Relația dintre tulburări psihice și tulburările de somn;
• Ce sunt tulburările respiratorii din timpul somnului?

Oana Vlah va avea o prezentare ce va dezvolta aceste teme:
• Beneficiile unui somn înalt calitativ.
• Ce înseamnă o igienă de somn sănătoasă?
• Cum construim un mediu de somn ideal?
• Cum stabilim o rutină de somn?
• De ce se trezesc atât de des copiii?
• Cum construim asocieri de somn pozitive?
• Cum știm care este programul de somn ideal?

Sarah Ockwell-Smith va avea o sesiune de quick-talk, pentru prima dată în România, prin videoconferință live, în care va aborda problematica somnului din perspectiva întregii familii și cum își pot regla părinții propriile dificultăți de odihnă în contextul conviețuirii cu un copil certat cu somnul.

Ulterior, sesiunea practică le va permite participanților să le pună întrebări punctuale celor două invitate și să primească răspunsuri pentru situațiile lor personale, le vor fi analizate obstacolele din rutina de somn, vor împărtăși experiențe variate și vor primi soluții personalizate pentru ca toți membrii familiei, de la bebeluș la bunici să aibă, mereu, o noapte bună.

De asemenea, participanții vor avea parte de surprize de la partenerii evenimentului și o tombolă cu premii de ajutor familiilor cu copii.

Evenimentul va avea loc la Ghica House (str. Ion Ghica, nr. 10, sector 1, București), iar participarea costă 40 de lei.

Mai multe detalii se găsesc pe pagina de Facebook a evenimentului.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s