Pasari care isi fac provizii pentru iarna

Despre veverita si harciog stie toata lumea ca fac provizii pentru iarna si ascund prin scorburi si vizuini tot felul de alune, nuci si seminte. Putini stiu ca exact asta fac si unele specii de pasari, cum sunt ticleanul, pitigoiul de bradet sau gaita. Ce au in comun aceste pasari atat de diferite? Vor sa castige titlul de „Gospodina” sau „Gospodarul” anului? Nici vorba. Toate trei sunt pasari care isi vor petrece iarna la noi, aflam de la Livia Gyongyosi, membru SOR Bucuresti si voluntar SOR.

Ticleanul, pitigoiul de bradet si gaita nu migreaza. Vom trece impreuna prin lunile friguroase si in timp ce noi vom sta la caldura, in casa, si vom gasi in magazine destule mancaruri gustoase, pasarile vor cerceta tufele de maces si porumbe si vor rascoli frunzele uscate de pe sub copaci in cautare de hrana. Pentru ele, frigul nu e o problema, daca au destula mancare. Ca sa treaca de noptile geroase cu bine, e important sa acumuleze cat mai multa grasime.

Pentru ca experienta le-a invatat ca iarna nu e un anotimp prea generos cu ele, aceste pasari ascund din timp seminte si nuci in crapaturile din scoarta copacilor, in scorburi sau pur si simplu in pamant. La fel ca noi, incep sa-si faca astfel de provizii spre sfarsitul verii si toamna, cand puii lor sunt deja mari, se descurca singuri si nu mai trebuie sa fie hraniti de parinti.

De obicei, pasarile mici, cum sunt pitigoii si ticlenii, aduna provizii pe termen scurt. Mananca semintele pe care le-au ascuns in aceeasi zi, mai tarziu, sau poate la doua-trei zile distanta. Pasarile mai mari, cum e gaita, isi pastreaza rezerva de mancare mai multa vreme.

Ca sa ajunga sa se bucure de mancarea pusa deoparte, pasarile trebuie sa fie atente la doua lucruri: sa-si ia repere in spatiu si sa tina minte exact unde au ascuns proviziile si sa se asigure ca nu sunt observate de alte animale cand ascund mancarea.

Livia ne povesteste, pe scurt, despre trei specii de pasari care isi fac camara iarna:

Gaita

Stii veverita din Ice Age? Nu e singura care s-ar da peste cap pentru o ghinda. si gaitei ii plac si le pune la pastrare pentru iarna. N-ai zice cand o vezi, dar pentru ca are o adaptare speciala a esofagului, poate transporta la un zbor chiar si 4-5 ghinde, in timp ce noi ne imaginam ca duce doar una – cea pe care vedem ca o are in cioc. Proviziile le ingroapa in gauri pe care le sapa cu ciocul in pamant. Din acest motiv, gaita este unul dintre cei mai buni specialisti in impaduririle cu stejari.

Gaiță
Gaiță

Ghindele de care se intampla sa uite sau pe care, din alte motive, nu le mai mananca, vor incolti primavara si din ele vor creste noi stejari, la mare distanta de padurea si copacul din care au fost culese. O gaita poate pune la pastrare pe iarna pana la 5000 de ghinde.

Pitigoiul de bradet

Ce provizii poate face o pasare atat de mica? Pitigoiul de bradet are aproximativ 7-12 grame si este pe locul trei la categoria „cele mai mici pasari din Romania”, dupa ausei si pantarus. Mananca paianjeni si insecte, dar foarte, foarte mult ii plac semintele de conifere, pe care le colecteaza si le ascunde in trunchiul sau scoarta unui copac mai indepartat. Sunt provizii pe care le mananca in zilele mai friguroase sau in care mancarea nu se mai gaseste asa usor.

Ticleanul

Acum imagineaza-ti cum ar fi ca, mai mult de trei sferturi din zi, sa ti-o petreci cautand mancare. Asta face un ticlean iarna, iar daca pui o hranitoare in gradina sau in parcul din orasul tau, s-ar putea sa-ti devina client zilnic. N-o sa manance pe loc toate semintele. De fapt, la hranitoare, o sa vezi ca ia mai multe seminte in cioc si zboara apoi cu ele.

Țiclean cu semințe în cioc
Țiclean cu semințe în cioc

Tactica lui este sa fixeze samanta intr-o crapatura din scoarta copacului si sa o loveasca apoi cu ciocul pana cand crapa coaja si poate ajunge la miez. Semintele pe care nu le mananca le va depozita in crapaturile din scoarta copacilor, sub pietricele sau in gauri in pamant. Daca vremea e frumoasa, nu se vor atinge de aceste provizii – le vor pastra pentru zilele friguroase, cand totul e inghetat si hrana e mai greu de gasit.

Cele trei specii enumerate nu sunt singurele care-si fac iarna camara. Cotofana, ciorile si ciocanitorile fac si ele acest lucru: ingroapa in pamant, sub frunze sau infig in trunchiurile copacilor nuci si seminte pentru mai tarziu. Urmareste-le discret in parc sau in gradina, ca sa vezi pe unde isi ascund bunatatile.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s