Scoala Europeana Bucuresti, printre castigatorii competitiei internationale Scoli europene pentru o planeta vie

Scoala Europeana Bucuresti a fost desemnata printre cei patru castigatori ai competitiei internationale dedicate mediului inconjurator Scoli europene pentru o planeta vie, o initiativa WWF, impreuna cu Fundatia ERSTE.Aflat la cea de-a treia editie, concursul a fost lansat in noiembrie 2010 si s-a incheiat in aceasta saptamana, prin ceremonia de decernare a premiilor, care a avut loc la Viena.

Formata din 17 elevi si coordonata de profesorul Daniela Elena Stefan, echipa Scolii Europene din Bucuresti a realizat un proiect pe care l-a numit GRRREEN (Go, Reduce, Reuse, Recycle Everything, Everywhere, Now). Scoala Europeana a concurat cu alte 29 de echipe din opt tari europene: Bulgaria, Croatia, Ungaria, Moldova, Romania, Serbia, Slovenia si Ucraina.

Raspunzand initiativei WWF de a proteja natura si viitorul Europei, timp de sapte luni, elevii de 12-17 ani au realizat proiecte de protectia mediului inconjurator, avand ca teme „Dunarea – linie a vietii Europei” si „Amprenta ecologica”. Ei au realizat cercetari, au discutat autoritatile, au organizat expeditii in natura si au desfasurat o gama larga de activitati, de la construirea de gradini in curtea scolii, la evenimente de strada si spectacole de teatru, expozitii si campanii de tipul „elevii ii invata pe elevi”.

Patru echipe din Romania, Republica Moldova, Croatia si Serbia au castigat competitia, toate abordand tema Amprenta Ecologica. Elevii Scolii Europene, in varsta de 12 ani, au ales sa se concentreze, asa cum sugereaza si numele proiectului, pe tema reciclarii. Printre altele, ei au organizat evenimente de promovare si informare in gradinite, au initiat evenimente publice, s-au intalnit cu politicieni si au oferit interviuri in presa locala, prin care au transmis mesajul GRRREEN.

Cate cinci copii din fiecare echipa castigatoare vor participa la o tabara de o saptamana in natura, in Austria, in toamna acestui an.

Evolutia proiectelor prezentate de-a lungul celor 3 editii poate fi urmarita prin intermediul blogului http://schools.foralivingplanet.eu. Aici, echipele din scoli au tinut jurnale de proiect, au postat fotografii si filmulete si au avut oportunitatea sa isi impartaseasca experientele.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s