Prietenia, grija fata de natura si povestile copilariei, celebrate la Minimest

Imaginatia nu cunoaste limite in povestile animate care se pregatesc sa-i intalneasca pe cei mici la cea de-a 16-a editie a Festivalului International de Film de Animatie Animest.

In perioada 8-17 octombrie, titlurile din sectiunea competitionala Minimest se intorc pe marile ecrane din Bucuresti, spre incantarea copiilor care se vor bucura, la aceasta editie, si de o ampla selectie de lungmetraje dedicate lor.

Filmele din competitie vor putea fi vizionate atat la cinema, cat si online, pe platforma festivalului, de pe orice dispozitiv, de oriunde din Romania. Proiectiile dedicate celor mai tineri fani ai animatiei vor fi insotite de un program antrenant de ateliere creative.

Abonamentele Animest.16, care asigura accesul nelimitat in cinema la toate proiectiile Minimest (scurtmetraj si lungmetraj), sunt disponibile aici.

Abonamentele online, in baza carora vor putea fi urmarite toate scurtmetrajele din competitia Minimest, sunt disponibile aici.

Competitia Minimest

Cele 20 de scurtmetraje selectate in competitie la sectiunea film pentru copii aduna o varietate de tehnici de animatie (desen 2D, stop motion, 3D, colaj, teatru de umbre animat, elemente din lumea vegetala animate) si mai ales o bogatie de teme ce rezoneaza cu interesele copiilor de azi: preocuparea pentru un mediu curat si protejarea acestuia, prietenia, relatia dintre generatii, legatura puternica dintre copii si animalele de companie, puterea de a trece cu curaj peste evenimente mai putin placute, acceptarea diversitatii in comunitate, respectul fata de cei mai putin norocosi, reinterpretarea originala a literaturii pentru copii.

Filmele sunt create de profesionisti cu experienta, dar si de studenti in animatie la scoli de prestigiu din Europa, cu titluri selectate chiar pe lista de filme eligibile la Oscarul pentru Cel mai bun scurtmetraj animat.

Scurtmetrajele Minimest se adreseaza mai ales copiilor cu varste intre 6 si 12 ani, dar pot fi vizionate cu placere si de catre adulti. in buna traditie a festivalului, cel mai bun scurtmetraj pentru copii va fi ales de catre un juriu format din trei copii si va fi anuntat in cadrul Galei de decernare a premiilor Animest, pe 16 octombrie.

Proiectii speciale pentru intreaga familie, in sectiune Minimest

O adevarata aventura prin lumea filmului de animatie, sectiunea Minimest le-a pregatit celor mici si o selectie de lungmetraje multi-premiate, majoritatea prezentate pentru prima data pe marele ecran in Romania.

Marele castigator al Festivalului International de Film de la Shanghai, Even Mice Belong in Heaven (r. Jan Bubenicek, Denisa Grimmová), urmareste prietenia neobisnuita care se leaga in Rai intre doi inamici: soarecele si vulpea. Cum va evolua relatia lor atunci cand dorinta lor se va indeplini si vor reusi sa se intoarca pe pamant? Prietenia este motorul care pune lucrurile in miscare si in Fritzi – A Revolutionary Tale (r. Matthias Bruhn, Ralf Kukula), povestea transformatorului an 1989, vazuta prin ochii unui copil din Germania de Est.

In Yakari, a Spectacular Journey (r. Xavier Giacometti, Toby Genkel), un dar primit din partea animalului sau totem ii ofera unui copil darul de a vorbi cu animalele, iar in The Ape Star (r. Linda Hambäck), o fetita dintr-un orfelinat este adoptata de o gorila, care se dovedeste a fi cea mai amuzanta si protectoare mama din lume. Filmul a avut parte de o premiera internationala in cadrul Competitiei oficiale de la Annecy, unde a fost nominalizata pentru Cristalul editiei din acest an.

Ateliere de animatie pentru cei mici

La cea de-a 16-a editie Animest, copiii interesati sa descopere procesul de creatie din spatele filmelor de animatie preferate sunt invitati sa participe la atelierele sustinute de profesionisti in perioada 9-17 octombrie.

Mici artisti cu varste cuprinse intre 7 si 12 ani vor face primii pasi in lumea animatiei stop-motion sub indrumarea lui Radu Lile, care ii va invata cum sa creeze propriile lor scenarii si personaje, din materiale care le sunt la indemana mereu: hartie colorata, plastilina, accesorii de birotica, obiecte uzuale. Ulterior, personajele vor prinde viata sub lentila telefonului mobil, cu ajutorul caruia copiii vor crea un scurt film animat. Toate cunostintele dobandite la atelier pot fi repetate ulterior acasa, alaturi de intreaga familie.

In zilele de weekend, pe 9, 10, 16 si 17 octombrie, cei mici sunt invitati sa patrunda in lumea fascinanta a benzilor desenate. Pe parcursul atelierelor, autorul si profesorul de benzi desenate Mihai I. Grajdeanu ii invita pe copii sa parcurga primii pasi necesari pentru a crea o fasie sau o pagina de banda desenata, pana la realizarea propriei reviste sau carti. Lucrarile participantilor vor fi incluse intr-o revista tiparita de Animest la finalul celei de-a 16-a editii.

Pentru copiii cu varste cuprinse intre 9 si 12 ani, Agata Tabacu va sustine un curs intensiv de stop-motion animation. Pe parcursul a cinci zile, acestia se vor familiariza cu notiunile de baza si principiile animatiei, vor invata cum sa spuna povesti prin imagini, vor scrie un scenariu, vor crea personaje si fundaluri iar in final vor pune totul cap la cap intr-un film animat, cu ajutorul aparaturii profesioniste.

 

Academia Minimest

Noutatea acestei toamne o reprezinta Academia Minimest, care va debuta la inceputul lunii octombrie si se prelungi pana la mijlocul lui noiembrie. Un proiect educational nascut din entuziasmul generat de traditionala sectiune din cadrul festivalului Animest dedicata celor mici, Academia Minimest se va desfasura atat online, cat si in sala de cinema, in perioada 1 octombrie – 15 noiembrie.

Proiectul educational integreaza filmul de animatie in scoala primara, oferindu-le profesorilor si parintilor in mod gratuit resurse atragatoare, de calitate, prin care copiii de 6-12 ani vor lua contact cu primele notiuni de cultura cinematografica, insusindu-si mai usor notiuni specifice mai multor materii scolare.

Proiectul promoveaza incluziunea, diversitatea si toleranta, gandirea critica, democratia, educatia incluziva si invatarea activa. scolile care doresc sa se alature proiectului pentru a accesa resursele puse la dispozitie de Academia Minimest, se pot inscrie printr-un email la edu@animest.ro.

Mai multe detalii se gasesc pe animest.ro.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s