Pesterile din Apuseni

Daca inca te gandesti pe unde sa iti petreci vacanta de vara, iti propun sa vizitezi pesterile din Apuseni, locuri in care natura a creat opere de arta, nestingherita de om.

O excursie prin Muntii Apuseni si prin judetul Bihor poate fi destul de lunga si costisitoare pentru unii (ma gandesc aici la bucuresteni, de exemplu), dar se va dovedi a fi o experienta aparte – o revenire in sanul naturii neprihanite.

Pe langa peisajele superbe din Apuseni, vei mai intalni o multime de pesteri. Sute de grote, mai mici sau mai mari, renumite sau inca neexplorate suficient, te asteapta. Eu vreau sa iti vorbesc despre unele dintre cele mai impresionante, pe care chiar nu ar trebui sa le ratezi. (Este bine sa vii pregatit cu haine groase pentru vizita, intrucat temperaturile din interiorul lor nu depasesc 10°C.)

  • Pestera Ursilor

In apropierea localitatii Chiscau, din judetul Bihor, se afla Pestera Ursilor. Descoperita in 1975, aceasta grota adaposteste fosile de ursi de caverna, specie disparuta de 15.000 de ani! Tot acolo vei mai gasi fosile de capra neagra, ibex si hiena de pestera si vestigii istorice din neolitic.

In numeroasele galerii, poti admira formatiunile calcaroase (stalactite si stalagmite), pe care natura le-a sculptat dupa bunul plac, precum: Lacul cu nuferi, Altarul de biserica, Draperiile din Galeria Ursilor, Mastodontul si multe altele.

pestera ursilorPentru a ajunge la Pestera Ursilor, vii pe drumul european E79, iar apoi pe DJ763, pana la Chiscau. Grota poate fi vizitata in fiecare zi, intre orele 10:00 si 17:00. Taxa de intrare este de 20 de lei pentru adulti si 10 lei pentru copii, insa costa mai mult daca vrei sa faci poze sau sa filmezi.

Un ghid iti va prezenta toate minunatiile pesterii si iti va vorbi despre legendele ce o inconjoara, intr-un tur de aproape o ora.

  • Pestera Ghetarul de la Focul Viu

In trecut, era cunoscuta si sub numele de Pestera Eschimosilor, iar motivul este simplu: inauntrul ei troneaza un ghetar imens (al treilea ca dimensiune din tara, dupa Ghetarul Scarisoara si Ghetarul de la Bortig – ambele regasite tot in Bihor), cu un volum estimat la aproximativ 25.000 de metri cubi.

Pestera este relativ micuta, avand doua sali: Sala Mica si Sala Mare. In Sala Mare este locul in care vrei sa ajungi, unde, in aproximativ 165 m lungime si 68 m latime se afla impresionantul ghetar, care chiar iese putin la exterior, printr-o fereastra.

ghetarul de la focul viuDenumirea Focul Viu este data de reflexele razelor solare, ce patrund prin fereastra. Cei mai multi turisti recomanda sa vizitezi locul in jurul pranzului, 12:00 – 14:00, atunci cand razele cad perpendicular peste ghetar, oferind un spectacol de lumina.

Ghetarul de la Focul Viu se afla in Parcul National Apuseni. Pentru a ajunge in zona, va trebui sa urci peste 1000 de metri, pestera aflandu-se chiar in mijlocul muntilor. De la Cabana Padis, incearca sa urmezi traseul marcat pe munte, cunoscut si sub numele de Circuitul Vaii Galbene. Intrarea pesterii este la 550 de metri spre NV-V fata de Varful Piatra Galbenii. Intrarea este mica si se afla la baza unui perete de stanca.

  • Pestera Ghetarul de la Scarisoara

Cum spuneam mai sus, ghetarul Scarisoara este cel mai mare ghetar subteran din Romania. Cea mai veche gheata de la baza blocului are 4.000 de ani!

Pestera se afla tot in Parcul National Apuseni. Cum se ajunge: Pe Valea Ariesului Mare, din Campeni sunt 32 de km, pe DN 75, pana in Garda de Sus, iar din Albac 14 kilometri pana in Garda de Sus, apoi circa 10 km, urmand indicatoarele.

scarisoaraGhetarul Scarisoara are trei zone de vizitat: Avenul, Sala Mare si Sala Bisericuta.

Taxa de intrare este de 10 lei pentru adulti si 6 lei pentru copii, pestera putand fi vizitata de luni pana sambata, intre orele 09:00 si 18:00, iar duminica – de la 10:00 pana la 17:00.

Ai vazut pana acum pesterile din Apuseni? Ce altceva ai vrea sa mai vezi?

Autor articol: Oana Anghel – Redactor Itsy Bitsy

 


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s