Evaluarea prin observare, de preferat in locul calificativelor

Stiai ca pana la 7 ani, copilul tau acumuleaza mai multe abilitati si informatii decat in orice alta etapa a vietii?

Tocmai pentru a-i ajuta pe copii sa isi dezvolte potentialul, parintii, educatorii si invatatorii acorda o atentie sporita dezvoltarii fizice si cognitive, insa specialistii in educatie timpurie atrag atentia asupra importantei dezvoltarii sociale si emotionale.

Acestia vorbesc tot mai mult despre rolul unor calitati precum inteligenta emotionala, comportamentul asertiv, responsabilitatea sau increderea in sine pentru succesul adultului de mai tarziu.

Incurajate inca de la gradinita, deprinderi precum ascultarea activa, empatia si constiinta de sine contribuie la formarea unor abilitati extrem de importante pentru mai tarziu. Pentru a-si insusi aceste calitati, copilul are nevoie de un spatiu in care sa se poata exprima si sa poata gresi, nicidecum de judecati de valoare si conditionari.

Tocmai de aceea, introducerea ideii de competitie, precum si evaluarea prin calificative sau note sunt combatute ferm de expertii in modele educationale moderne. Acestia considera ca evaluarea traditionala ridica bariere in dezvoltarea potentialului copiilor.

Alicia Blanco-Bayo, specialist international in educatie timpurie, a vorbit educatorilor, invatatorilor si psihologilor prezenti la editia cu numarul 5 a Conferintei de Educatie Timpurie despre un nou model de evaluare si raportare, bazat pe observarea structurata a copiilor si nu pe acordare de note si calificative.

Aceasta a impartasit cu participantii la conferinta metode alternative ce stimuleaza inteligenta emotionala a copiilor, promoveaza autonomia si increderea copiilor in propriile resurse.

Ce informatii urmarim prin observare si cum le putem obtine?

Conform Aliciei Blanco-Bayo, pentru ca observarea copiilor sa devina un instrument eficient in intelegerea personalitatii acestora, aceasta trebuie sa fie ghidata de un scop si sa urmareasca aspecte clare ale activitatii copiilor.

Insotindu-i pe copii in activitatile zilnice, educatorul sau parintele va afla cum se percep pe ei insisi, cum interactioneaza cu ceilalti, cum reactioneaza in situatii date si cum exprima diferite emotii. Colectand toate aceste informatii, adultul cu rol de educator va putea intelege de ce o activitate anume nu este pe placul copilului, de ce acesta se raporteaza intr-un anumit mod la un stimul, dar si ce activitati i-ar face placere si i-ar stimula dorinta de explorare.

Limbajul non-verbal are o foarte mare importanta in descifrarea mesajelor pe care copii le transmit. in functie de modul in care se aseaza in clasa, cat de aproape sau departe de colegi, in functie de expresia fetei si de pozitia corpului, educatorul poate afla cat de confortabil se simte copilul si cat de multa placere ii face acestuia sa ia parte la activitati. Un copil cu o pozitie a corpului relaxata, deschisa catre ceilalti, este un copil care este implicat cu adevarat in activitate.

Modul in care copilul interactioneaza este, de asemenea, o sursa excelenta de informatii pentru educator. Daca vrea sa ajunga la o jucarie, dar ceva ii obstructioneaza accesul, cum se comporta copilul? incearca sa indeparteze obstacolul, cere ajutor sau renunta? Raspunsurile la acest tip de intrebari sunt esentiale pentru a intelege nevoile de crestere ale copilului.

De la 0 la 10 ani, dezvoltarea copiilor este atat de diversa, incat este imposibil sa ii poti masura fiecare aspect. Acesta este si cazul dezvoltarii emotionale, care necesita o legatura autentica intre copil si educator si nu atribuirea unor scoruri.

“Educatia de calitate nu se poate face fara a privi copilul din perspectiva lui si fara a-l intelege ca intreg”, au fost cuvintele cu care si-a incheiat Alicia Blanco-Bayo sesiunea de training de la Conferinta de Educatie Timpurie din acest an.

Despre Conferinta de Educatie Timpurie:

Conferinta de Educatie Timpurie este un proiect al Fundatiei Acorns, organizat prin divizia sa de training, First7 Parents & Educators Coaching. Evenimentul reuneste anual experti internationali in educatie prescolara si primara, intr-un cadru propice dezvoltarii profesionale prin informatie de calitate. Cu scopul de a sustine progresul educatiei in Romania, organizatorii ofera acces gratuit la conferinta personalului specializat din sistemul public de invatamant prescolar si primar.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s