De ce se razgandesc copiii? Ce explicatii si ce solutii ofera Urania Cremene

Ne sunt familiare tuturor situatiile (deloc usoare, uneori) in care copilul se razgandeste de nenumarate ori pe zi, fie ca e vorba de felul in care i-ai taiat legumele sau l-ai imbracat. Nu vorbim de situatiile in care ai inteles gresit ce-si doreste, ci de acele momente in care copilul se razgandeste imediat cum i-ai indeplinit dorinta.

De ce se intampla asta si ce putem face pentru a evita „razgandelile” copiilor? Ar trebui sa nu le mai dam ocazia sa faca alegeri?

Urania Cremene, cel mai apreciat specialist de parenting din Romania, ne ofera cateva explicatii si solutii testate deja cu succes.

In emisiunea pe care o realizeaza la Itsy Bitsy FM, Urania Cremene a vorbit despre legatura care exista intre tendinta copiilor de a se razgandi si nevoia de autonomie si a explicat procesul prin care alegerea inseamna, de fapt, autosabotarea nevoii de autonomie.

Potrivit teoriei autodeterminarii (cunoscuta drept teoria motivatiei), fiintele umane au trei nevoi psihologice de baza: nevoia de conectarenevoia de competenta si nevoia de autonomie. Aceasta din urma reprezinta nevoia de a lua decizii si de a face alegeri.

Cu alte cuvinte, in spatele nevoii de autonomie sta convingerea ca putem lua decizii pe baza mai multor alternative, ca avem de unde alege.

Cand suntem pusi insa in situatia de a alege, alegerea ne face sa ne autosabotam nevoia de autonomie, reducandu-ne optiunile la una singura.

In cazul copiilor, aceasta autosabotare poate fi frustranta si poate chiar sa-i sperie, mai cu seama ca nu au notiunea timpului („daca am ales acum” poate sa insemne, in mintea copilului, „am ales pentru totdeauna”).

Asta nu inseamna nicidecum ca nu ar trebui sa le dam copiilor ocazia sa faca propriile alegeri. Din contra! Dandu-le posibilitatea sa ia propriile decizii le satisfacem aceasta nevoie de autonomie pe care o resimt atat de puternic.

Nevoia de autonomie este autosabotata in momentul in care copilul alege.

Cum evitam situatiile in care copilul se razgandeste des? 

Pentru a experimenta cat mai rar situatiile de „razgandire”, Urania ne indeamna ca, de fiecare data cand copilul face o alegere, sa-i confirmam alegerea facuta. In felul acesta, copilul va simti nu doar ca alegerea sa este potrivita, buna, dar si ca el este vazut si respectat (iar nevoia lui de conectare este satisfacuta).

Un alt aspect important in comunicarea cu copilul este legata de stabilirea limitelor.

Copiii au nevoie de limite, altfel se simt in nesiguranta.

Urania Cremene atrage atentia ca foarte multi parinti confunda autonomia si nevoia de autonomie a copilului cu libertatea, desi acestea se refera la lucruri diferite. Iar diferenta dintre ele consta in capacitatea de a-i oferi copilului alegeri in limite.

Poti evita multe situatii frustrante daca ii comunici copilului (inainte sa ii oferi optiunile) in ce limite poate alege (din optiunile pe care le are la dispozitie).

Afla care este diferenta dintre autonomie si libertate si care este rolul stabilirii limitelor: 

Cum eviti razgandirea copilului cu privire la mancare

Mesele in familie ar fi mult mai linistite daca cei mici ar alege usor si repede ce vor sa manance. Pentru multi parinti, insa, acest scenariu e departe de realitatea in care copilul ar vrea sa manance doar snitel cu cartofi prajiti sau in care tipa ca vrea ora prajite la doar cinci minute dupa ce ti-a cerut sa-i faci omleta.

Urania ne propune sa facem si sa lipim pe frigider o lista (pentru toata familia) pe care sa notam tot ce consideram sanatos, nutritiv si gustos. Apoi sa-l implicam pe copil in pregatirea unui plan alimentar, vorbindu-i despre diferitele tipuri de alimente, mergand la cumparaturi impreuna si pregatind masa in familie.

Afla din podcastul de mai jos ce solutii propune Urania Cremene pentru a preveni „razgandirea” copiilor cand vine vorba de mancare: 

Iti recomandam si alte subiecte abordare de Urania Cremene in emisiunea de la Itsy Bitsy FM:

Cum crestem stima de sine a copiilor

Cum obtinem cooperarea copiilor? 

Cum cresti un copil responsabil? 

Cele trei nevoi psihologice de baza ale oricarei fiinte umane.

Cum reactionam cand ne mint copiii

Cat de importanti sunt bunicii in viata copiilor

Cum devenim parinti echilibrati

Ce facem cand copiii se cearta? 

Cum gestionam emotiile copiilor? 


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

s