Cum protejezi copilul de intepaturi de insecte

Cum protejezi copilul de intepaturi de insecte

Pentru ca vara ne confruntam cel mai mult cu tot felul de ganganii, este important sa stim si cum sa ne aparam de muscaturi, piscaturi si intepaturi de insecte. Descopera sfaturile noastre acum, la Parinti de Pici.

In anotimpul calduros, nu numai ca s-au dezmortit toate vietatile si au inceput sa faca pasi (marunti, dar multi), dar si noi petrecem mai mult timp pe afara, prin parcuri, la iarba verde.

Sa zicem ca noi, adultii, mai suportam cate o piscatura de tantar (desi, sunt oameni care sunt alergici la tantari). In schimb, copilasii nostri au pielea foarte sensibila si este nevoie sa le acordam o atentie speciala, astfel incat, pe cat posibil, sa ii ferim de intepaturi de insecte.

„Desi nu prea ai cum sa eviti fiecare intepatura, nici macar tinandu-l pe cel mic in casa (ceea ce nu e nicidecum o solutie) poti lua cateva masuri de protectie”, mentioneaza Georgiana, mama de pici. Afla propunerile ei acum, la Parinti de Pici.

Cum te feresti de intepaturi de insecte

In primul rand, evita sa stai seara cu cel mic, in zone dragi insectelor, cum ar fi cele cu multa verdeata sau lemn sau apa. Multe insecte prind curaj atunci cand se inseareaza, iar riscul de a fi intepat e mult mai mare ca in miezul zilei.

De asemenea, poti face o vizita la farmacie, unde ar trebui sa gasesti diverse sprayuri si creme impotriva insectelor, pe care le poti aplica pe pielea copilului. De exemplu, impotriva paduchilor folosim Paranix, iar pentru inlaturarea tantarilor ne folosim de Autan. Insa, atentie! Tine cont de recomandarile de varsta, pentru ca multe produse nu sunt potrivite pentru pielea bebelusului. Tenul lor sensibil nu suporta bine solutiile anti-insecte.

Exista insa uleiuri esentiale, cum ar fi cel de lavanda, menta sau cimbru, pe care le poti picura pe hainute pentru a tine insectele la distanta. Exista chiar bratari anti-insecte, foarte dragute, desi eu una nu le-am testat pana acum eficacitatea.

De asemenea, incearca sa nu-l imbraci pe cel mic in culori vii, pentru ca atrag multe insecte.

Nu in ultimul rand, verifica-i corpul cu atentie de intepaturi sau muscaturi de insecte de fiecare data cand va intoarceti de afara. Pe data viitoare!


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s