Cum îi venim de hac durerii în gât

Să simți că ai ace în gât, senzatia aceea de gat iritat, nu-i ușor de îndurat, mai ales în cazul celor mici. Durerea asta cauzata de iritatia în gât poate fi tare afurisită și cu multe ifose. Am văzut-o acționând de atâtea ori în cazul copiilor mei, răsucindu-le durerea în gât, luându-le glasul, umplându-i de furie și de tristețe. Este însă, aproape imposibil să nu te prindă în chingi, mai ales că reușește să se strecoare la cel mai mic firicel de răceală, făcând loc cu mărinimie bacteriilor, virusurilor, streptococilor.

Să nu ne descurajăm, însă. Există remedii care și-au dovedit eficiența în timp și care merită a fi încercate!

1. Mierea

Mierea simplă sau în ceai poate fi un remediu excelent. Studiile au scos la iveală că ea este cea care reușește să îmblânzească tusea din timpul nopții. Fiind un puternic vindecător al rănilor, și în cazul durerilor de gât, se aplică același principiu de recuperare și vindecare.

2. Apă sărată

Gargara cu apă caldă, sărată, poate ajuta la calmarea durerii în gât și la descompunerea secrețiilor. De asemenea, se știe că ajută la uciderea bacteriilor din gât. Faceți o soluție de apă cu o jumătate de linguriță de sare într-un pahar plin cu apă caldă. Reduce inflamația, dezinfectează și curăță gâtul. Iar dacă gargara este făcută din 3 în 3 ore, efectele nu vor întârzia să apară.

3. Ceai de mușețel

Infuzia de mușețel este liniștitoare, recunoscută, de altfel, pentru proprietățile sale extraordinare, antiinflamatorii, antioxidante și astringente de a calma durerile de gât. Inhalarea aburului de mușețel poate ajuta la ameliorarea simptomelor unei răceli, inclusiv a durerii în gât. Consumul de ceai de mușețel poate oferi același beneficiu. De asemenea, poate stimula sistemul imunitar, pentru a ajuta corpul să lupte împotriva infecției care a cauzat durerea.

4. Menta

Este cunoscută pentru capacitatea sa de a împrospăta respirația. Spray-urile cu ulei de mentă diluate pot ameliora, de asemenea, durerile de gât. Mentolul ajută la subțirea mucusului și la calmarea durerilor de gât și a tusei. Are, de asemenea, proprietăți antiinflamatorii, antibacteriene și antivirale, care pot încuraja vindecarea.

5. Gargara cu bicarbonat de sodiu

În timp ce gargara cu apă sărată este folosită mai frecvent, gargara cu bicarbonat de sodiu amestecat cu apă sărată poate ajuta la ameliorarea durerii în gât. Gargara cu această soluție poate ucide bacteriile și poate preveni înmulțirea ciupercilor. 1 cană de apă caldă, 1/4 linguriță de bicarbonat de sodiu și 1/8 linguriță de sare și gargara poate să înceapă. O dată de 3-4 ore pe zi și copiii noștri se vor simți imediat mai bine.

6. Usturoi

Să nu uităm niciodată de el și să încercăm să-l consumăm cât mai des. Este adevărat, nu toți copiii îl agreează, dar stă în puterea noastră, a părinților, să le introducem zilnic în alimentație această plantă ce are proprietăți naturale antibacteriene minunate. Conține alicină, un compus organosulfer, cunoscut pentru capacitatea sa de a lupta împotriva infecțiilor.

Studiile au arătat că administrarea regulată a unui supliment de usturoi poate ajuta la prevenirea răcelii, iar adăugarea lui in mâncare este, de asemenea, o modalitate de a-și pune în funcțiune proprietățile antimicrobiene.

7. Hidratarea este vitală

Mențineți copiii hidratați, încurajându-i să bea cât mai mult posibil. Evitați sucurile acidulate. Aduceți în camera copilului un umidificator sau așezați pe calorifer un bol cu apă. Umiditatea din aer poate ajuta la ameliorarea durerii.

8. Apelați la solutii eficiente din farmacia naturii

Acționează rapid și eficient și mai cu seamă, preîntâmpină agravarea simptomelor. Nu pregetați în a folosi dispozitive medicale ce au la bază ingrediente naturale. Siropul de tuse , cel mai adesea, este recomandat a fi administrat copiilor, mai ales daca formulele nu contin zahăr, lactoză, gluten sau conservanți, așa cum este Aspecton Junior antitusiv.

Aspecton Junior Antitusiv are la baza extract de mușchi islandez, recomandat pentru ameliorareairitației membranei mucoase care căptușește cavitatea bucală și gâtul, dar și pentru tusea uscată iritativă. Acesta calmeaza tuseaformand o peliculă protectoare pe mucoasa faringiana, și poate fi combinat cu alte tratamente pentru răceală.

Gatul iritat si tusea uscata pot alunga zâmbetul de pe chipul copiilor, îi pot ține treji noaptea, le pot fura din buna dispoziție și cheful de joacă. Este datoria noastră, a părinților, să găsim cele mai bune variante pentru a ține în frâu manifestările bolii, pentru a trata la timp și pentru a găsi cele mai naturale și mai benefice tratamente pentru ei. Soluții există, important e să le alegem cu înțelepciune și grijă!

Din gama Aspecton mai fac parte Aspecton tablete pentru gat Cassis si Aspecton Spray nazal (un decongestionant nazal cu o formula unica, patentata, cu solutie de sare de mare, dexpantenol, hipromeloza si uleiuri esentiale).

Aspecton Tablete pt gat Casiss contine, ca si Aspecton Junior antitusiv, extractul de muschi islandez si actioneaza eficient pentru calmarea iritatiei gatului, tusei uscate iritative si raguselii. Cu gust bun, de coacaze negre, acestea pot fi administrate copiilor de la varsta de 4 ani.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s