Copiii, așteptați la cursurile de teatru Happy Free Kids

Copiii își pot descoperi și antrena puterea curajului, încrederii, prieteniei și bucuriei participând la activitățile Clubului de teatru Happy Free Kids.
 Clubul de teatru Happy Free Kids a debutat în format online în martie 2020, odată cu pandemia de coronavirus, iar după doar trei luni de activitate, echipa de traineri ai clubului susținuse deja 180 de ore de cursuri de teatru și câteva spectacole transmise live pe Facebook.
Din octombrie 2021, cursurile de teatru se desfășoară atât online, cât și offline, iar în 2022 a avut loc premiera spectacolului ”Scene Monoloage Fabule & Alte chestii”. Spectacolul, care s-a jucat până acum lunar, cu titlu de spectacol de repertoriu, este un ”ratatouille” cu scenele și monoloagele din piese de teatru celebre, fabulele și adaptările lucrate la cursuri.
Cursurile de teatru se adresează tuturor copiilor cu vârste între 5 și 18 ani; atât celor timizi, cât și celor expansivi; celor cu trac, lipsiți de încredere, dar și celor îndrăzneți; celor care se exprimă cu greutate sau cărora nu le mai tace gura; copiilor cu dificultăți de socializare, dar și șefilor de gașcă în cartier; copiilor care simt nevoia să se cunoască mai bine, să își exprime propria autenticitate si personalitate, să își antreneze imaginația, creativitatea, atenția, spiritul de echipă (sau NU).
Cursurile de teatru din cadrul Happy Free Kids cuprind mai multe module:
  • jocuri de atenție, de echipă și improvizație;
  • studiu de poezie și fabule;
  • monoloage, scene și piese de teatru.

Întâlnirile au loc săptămânal, online sau offline, fiecare întâlnire durează 2 ore și se desfășoară într-o grupă de maximum 10 copii (5-7 ani; 8-13 ani; 14-18 ani).

Printre beneficiile pe care copiii le pot obține în urma cursurilor de teatru pot fi menționate: eliminarea fricilor, creșterea stimei de sine, înțelegerea și acceptarea emoțiilor, autocunoașterea și cunoașterea celorlalți, dezvoltarea gândirii creative și inteligenței emoționale, dezvoltarea și antrenarea memoriei și atenției, antrenarea disciplinei, controlarea aspectelor legate de respirație, dicție, gestică și postură corecte (conform metodei Expresivitatea Vorbirii), dezvoltarea abilităților de comunicare interpersonale și spirit de echipă.

Mai multe detalii se găsesc pe site-ul hfk.ro.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s