Naveta Spatiala

Crearea Navetei Spatiale a reprezentat inceputul unei noi ere a explorarii spatiului de catre pamanteni.

In trecut, navele spatiale erau folosite doar o singura data, insa „Naveta”, care decoleaza ca o racheta si se intoarce pe Pamant ca un planor, poate fi folosita de maximum 100 de ori. Asta pentru ca dupa acest numar de zboruri apare un anumit grad de uzura care face ca utilizarea navetei sa nu mai fie pe deplin sigura.

Principala piesa a Navetei Spatiala este o astronava numita Orbiter, care are cam doua treimi din dimensiunea unui avion Boeing 747.

Pentru a putea decola si a calatori in spatiu, Orbiter este fixat pe rezervoare externe uriase care sunt sursa de combustibil lichid pentru cele trei motoare principale.

In plus, mai exista doua motoare auxiliare care ard combustibil solid.

In total au fost construite sase navete de tip Orbiter: Enterprise (care a fost un prototip), Columbia, Challenger, Discovery, Atlantis si Endeavor.

Naveta a lansat si a reparat multi sateliti, cum ar fi /Telescopul Spatial al/ /Hubble,/ si a pus pe orbita laboratorul de la bord, numit /Spacelab./

Statiile orbitale sunt baze de cercetare pe orbite la aproximativ 320 km deasupra Pamantului. Acestea sunt folosite in astronomie, pentru observarea Pamantului si efectuarea unor experimente care necesita gravitatie zero sau expunere la vidul spatial.

Astronautii pot petrece astfel multe luni in spatiu, acumuland experienta zborurilor spatiale de lunga durata care ar putea fi utile in viitor pentru explorarea Cosmosului.

Primele statii orbitale au fost construite de Uniunea Sovietica la sfarsitul anilor 1960.

Prima statie, lansata in 1971, a fost numita /Salyut/ (Salut) 1 si avea module de cercetare si de petrecere a timpului liber pentru astronauti, panouri solare care generau electricitate si puncte de cuplare pentru capsula spatiala Soyuz (Uniune).

In 1973, NASA a lansat o statie mai mica, numita Skylab, insa constructia unei statii orbitale mari a fost amanata in mod repetat.

Uniunea Sovietica a lansat apoi statia MIR.

Mir are module separate de cercetare astronomica, biologica si de fabricare a materialelor. Statia a avut un succes deosebit, insa la sfarsitul anilor 1990 au aparut cateva probleme.

Rusia si SUA sunt in prezent partenere in constructia noii statii orbitale internationale.

Incepand din 1950 aeronavele-robot, sau sondele interplanetare, au parasit Pamantul pentru a explora alte lumi, alte planete din Sistemul Solar, precum si spatiul dintre acestea.

Primele misiuni aveau ca scop simpla fotografiere a planetelor invecinate cu Terra, Venus si Marte, insa alte sonde fabricate mai tarziu – mai ambitioase – erau trimise pe suprafata planetelor pentru a colecta date, folosind diverse instrumente.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s