Cum vopsesti ouale de Paste natural, cu fructe si legume

Natura ne ofera tot ce avem nevoie pentru a realiza niste oua de Paste superbe, in culori vii. Decat sa iei vopsea din comert, mai bine foloseste sucuri din fructe si legume! 

Oua de Paste vopsite natural. Cum procedam?

Stii acele alimente de care ne temem cu totii ca pateaza? De exemplu, sfecla rosie sau afinele. Ei bine, acele fructe si legume pot fi folosite si pentru vopsirea oualor, oferind culori intense si rezistente.

Propune-i copilului tau sa te ajute cu acest proiect special de Paste si, impreuna, bucurati-va de o sarbatoare in familie cat mai colorata!

Nu numai ca aceste culori sunt extrem de sanatoase, dar tot procesul este o lectie interactiva pentru copilul tau, in care cel mic poate invata mai multe despre culori, fructe si legume.

Ai nevoie de:

  • cate 2 oua pentru fiecare culoare;
  • sare;
  • 250 ml de otet, o lingurita sau doua pentru fiecare oala de culoare;
  • 1 litru de apa pentru fiecare culoare;
  • 250 g spanac = pentru verde;
  • 500 g afine = pentru bleu;
  • o varza rosie = pentru albastru si violet;
  • o sfecla rosie = pentru roz spre rosu;
  • 30 g turmeric / cucuma = pentru galben;
  • o cana de cafea concentrata = pentru maroniu;
  • manusi de bucatarie (folositi-le neaparat, pentru ca unele alimente pateaza).

Mod de preparare

In primul rand, cel mai bine este sa va decideti doar pe vreo trei culori, ca sa nu va chinuiti foarte mult. De asemenea, tineti minte ca intensitatea culorii depinde de cat de concentrata va fi vopseaua, cat lasi ouale in vopsea si ce culoare de oua folosesti.

Noi iti sugeram sa gasesti cele mai albe oua (cel mai sigur, gasesti in piata). De asemenea, cu cat lasi oul mai mult in culoare, cu atat va capata o nuanta mai inchisa.

Spalati bine ouale, pentru a le degresa si a va asigura ca eliminati bacteriile sau alte mizerii, si lasati-le la uscat pe un servetel de bucatarie.

Pregatiti cate o oala pentru fiecare culoare si cate un vas curat.

Puneti ouale la fiert si adaugati putina sare. Odata ce apa incepe sa fiarba, stingeti focul si lasati ouale in apa fierbinte, timp de 10-15 minute. Apoi, scoateti ouale din oala si puneti-le intr-un vas, la racit.

Pentru vopsea, puneti in fiecare oala ingredientul dorit. Peste fiecare culoare, turnati un litru de apa. Lasati la fiert. Odata ce amestecul incepe sa fiarba, lasati focul mai mic si lasati mixtura la inabusit, pana cand va place culoarea obtinuta. (Puteti lua cu o lingurita un pic din amestec si sa-l puneti pe o farfurie alba, pentru a vedea daca nuanta este potrivita).

Turnati fiecare vopsea prin strecuratoare in diverse vase, adaugati cateva lingurite de otet alb si amestecati.

Cufundati fiecare ou in ce vopsea vreti. Noi va sugeram sa lasati ouale acolo cam 30 de minute, pentru a obtine culori intense.

Scoateti ouale din vase si lasati-le la uscat pe un servetel. Puteti apoi sa le ungeti cu ulei de masline, pentru luciu.

Gata! Acum ar trebui sa aveti niste oua de Paste superbe!

Autor articol: Oana Anghel – Redactor Itsy Bitsy


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s