Sanda Nicola: Despre viata de mama in Romania

Sanda Nicola: Despre viata de mama in Romania

Cand vorbesti cu o jurnalista de calibrul Sandei Nicola, este greu sa separi viata personala de cea profesionala. Chiar daca acum se afla in concediul de maternitate, Sanda este la curent cu ce se intampla in tara, gandindu-se in fiecare moment la viitorul fetitei ei. Despre viata de mama in societatea din Romania au vorbit Sanda Nicola si Ruxandra Rusan, la Happy Music. Daca ai ratat interviul, asculta podcastul aici.

E la indemana sa te concentrezi pe copil, dar eu nu cred ca as putea sa cresc un copil sanatos, echilibrat emotional, pe picioarele lui, cata vreme eu sunt tulburata si macinata de labilitati, vulnerabilitati, insecuritatea zilei de maine”, a explicat Sanda Nicola, proaspata mamica a lui Agnes, de aproape 9 luni.

„E o forma de escapism extraordinara, sa te uiti la copilul tau frumos.”

Dupa ani de incercari perseverente, esecuri si diagnostice neclare, jurnalista a reusit sa ramana insarcinata. Dar lucrurile nu au mers usor mai departe. In apropierea celui de-al treilea trimestru, sarcina a obligat-o sa stea la pat, fie acasa, fie in spital. Iar dupa nastere, chiar daca lucrurile nu au devenit cu mult mai usoare, cu siguranta au devenit mai frumoase.

„A fost un amestec de epuizare cu euforie. In conditii normale, probabil m-as fi prabusit, as fi cazut din picioare de multe ori. Dar bucuria de a fi cu Agnes era un combustibil fabulos si care ma tinea in forma si in picioare tot timpul”, ne-a povestit ea.

Asadar, dupa atata dorinta, atata truda, atatea temeri, griji si dureri, este normal ca Sanda Nicola sa isi cantareasca viata de mama in Romania, cu starea societatii de astazi.

A fost o dezbatere extrem de antrenanta intre cele doua jurnaliste, despre ce ar schimba ca lucrurile sa mearga mai bine in tara, pentru viitorul copiilor lor. Te invitam sa asculti discutia si sa ne spui si tu parerea ta, in rubrica de comentarii.


otter.ro

Lasă un răspuns